“E o minune pentru mine cã Domnul nu m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea cãzutã. Unii cad în deznãdejde, socotind cã Domnul nu le va ierta pãcatele. Asemenea gânduri vin de la vrãjmasul.
Domnul e atât de milostiv, cã nu putem pricepe aceasta. Cel al cãrui suflet s-a umplut de iubirea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt, acela stie cum iubeste Domnul pe om. Dar când sufletul pierde aceastã iubire, atunci se întristeazã si tânjeste si mintea lui nu vrea sã se opreascã, ci cautã un asemenea Dumnezeu“;
“Sufletul păcătos care nu cunoaşte pe Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale. Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaşte pe Domnul şi cât de mult ne iubeşte. Dacă oamenii ar şti aceasta, nici un singur om n-ar mai deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se şi bucură de întoarcerea păcătosului. Chiar şi atunci când moartea îţi bate la uşă, crede cu tărie că, de îndată ce vei cere iertare, o vei şi dobândi.
Domnul nu e ca noi. El este blând şi milostiv şi bun, şi atunci când sufletul îl cunoaşte, el se minunează fără sfârşit şi zice: „Ah, ce Dumnezeu avem!“
Duhul Sfânt a dat Bisericii noastre să cunoască cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu.
Domnul ne iubeşte şi ne primeşte cu blândeţe, fără reproşuri, aşa cum în Evanghelie tatăl fiului risipitor nu i-a făcut acestuia reproşuri, ci a dat poruncă slujitorilor să-i dea o haină nouă, să-i pună în deget un inel scump şi încălţăminte în picioare, să junghie viţelul cel gras şi să se veselească şi nu l-a învinuit [Lc. 15].
Cu câtă blândeţe şi răbdare trebuie să îndreptăm şi noi pe fratele nostru, ca să fie praznic în suflet pentru întoarcerea lui!
Duhul Sfânt învaţă sufletul în chip negrăit să iubească pe oameni”.
“Domnul iubeşte pe toţi oamenii, dar încă şi mai mult îl iubeşte pe cel care îl caută.
„Pe cei ce Mă caută îi iubesc, zice Domnul, şi cei ce Mă caută vor afla har” [Pr 8, 17]. Iar cu el [cu harul] viaţa e uşoară şi bună, sufletul e vesel şi spune: „Domnul meu, eu sunt robul tău“.
O mare bucurie e în aceste cuvinte: dacă Domnul e al nostru, atunci toate sunt ale noastre. Iată cât de bogaţi suntem!
Mare şi necuprins e Domnul nostru, dar pentru noi El S-a micşorat ca să-L cunoaştem şi să-L iubim, ca din iubirea lui Dumnezeu să uităm pământul, să trăim în ceruri şi să vedem slava Domnului.
Celor pe care i-a ales, Domnul le dă un har atât de mare, că în iubirea lor îmbrăţişează tot pământul, lumea întreagă, şi sufletele lor ard de dorinţa ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vadă slava Domnului.
Domnul a spus ucenicilor Lui: „Copii, aveţi ceva de mâncare?” [In 21, 5]. Ce mare iubire e în aceste cuvinte duioase: Domnul ne numeşte „copii“. Ce bucurie mai mare decât aceasta?
Trebuie să cugetăm adânc asupra acestor cuvinte şi asupra suferinţelor Domnului pentru noi pe cruce.
Cât de mult iubeşte Domnul zidirea Sa”.
CategoriiFără categorie
