„De ce spun Sfintii Parinti asa, ca sa-i socotesti pe cei din jurul tau sfinti? Ca sa te faci tu sfant.
Ca daca pe dansii ii socotesti sfinti, tu te-ai smerit cu asta. Şi daca te-ai smerit, te-ai facut sfant.
Caci dupa toate invataturile si toate hotararile, inaintea lui Dumnezeu cea mai mare faradelege este inaltarea mintii”.
– Parinte, vin pe la manastiri credinciosi, mireni, si ne spun ca au foarte multe esecuri in actiunile lor, ba nu reusesc in ce-si propun, si intreaba oare care e cauza?
– Vedeti, Sfintia Voastra, cum este chestiunea… La cel care a zis „Doamne, ajuta-mi!”, intr-aceeasi secunda Dumnezeu este acolo ca sa-i ajute. Dar dorintele noastre nu sunt toate bune. Şi fiindca dorintele pe care le avem merg spre rau, spre daramarea sufletului nostru, atuncea Dumnezeu intarzie cu ajutorul. Dar se poate intampla sa nu-ti ajute, pentru binele sufletului tau!
Cand cerem ceva, si cerinta noastra este dupa voia lui Dumnezeu, si El, ca Dumnezeu, stie ca dupa ce-ti va indeplini dorinta ai sa te tii de cuvant si ai sa fii aproape de Dumnezeu, tot atuncea te ajuta. Ca numai la Dumnezeu nu este viclesug, numai la Dumnezeu esste bunatate. Dar vezi ca Dumnezeu, cand cerem ceva pentru daramarea noastra, nu ne da. De ce? Fiindca ne iubeste.
– Deci probabil ca nici cererea nu e buna intotdeauna sau poate ca uneori e si rugaciunea putina.
– „Neincetat va rugati”! Sigur, Biserica are fel de fel de rugaciuni pentru indeplinirea dorintelor.
Dar in fiecare din noi, ca persoane, in sufletul si in cugetul nostru se poate instala o rugaciune destul de mica, dar foarte puternica: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”.
Nu sa te scoli dimineata, ti-ai facut cruce, nu ti-ai facut, „hai, degrab, ma duc la servici”. Intai sa cerem ajutorul lui Dumnezeu, sa cerem prin rugaciune ca sa fie Dumnezeu cu noi.
Dar daca tu nu te gandesti la Dumnezeu atuncea ce-ai facut? N-ai facut nimica.
Ca spune Insusi Mantuitorul: „Fara de Mine nu puteti face nimic.”
Ei, fiindca nu putem face nimic fara Dumnezeu, sa apelam la bunatatea Lui. Nu putem face mult, mult, mult; cat de putin, dar sa nu fim nepasatori, si atuncea Dumnezeu e cu noi.
Dar ca crestin, trebuie sa ai, asa, o o randuiala, familia trebuie sa aiba o ora de rugaciune. Seara o ora de rugaciune, dimineata inainte de a pleca alta ora de rugaciune, si atunci ajuta harul Sfantului Duh, ajuta.
Totu-i sa nu fim nepasatori, ca asta-i primejdie mare.
Iertarea…
– Vedeti, ce-a zis Mantuitorul, de cate ori sa iertam?
Nu de sapte ori; de saptezeci de ori cate sapte sa iertam. Vedeti? Daca am ierta numai de sapte ori… Omul greseste de sute de ori pe zi,
de aceea spune insusi Mantuitorul ca, ori de cate ori greseste omul si se intoarce si zice „Doamne, ma rog, iarta-ma ca am gresit”, sa fie iertat.
Ca omul nu e el vinovat intru toate. El e vinovat fiindca a instalat in cugetul si in toate ideile lui pacatul, adica soptiturile Satanei, e vinovat fiindca toate pacatele pe care le stim ca-s pacate, le facem. Dar de vina-s soptiturile vrajmasului…
Bunatatea lui Dumnezeu ne ajuta ori de cate ori am alerga la El si am striga: „Doamne, ma rog,
ajuta-ma!” Intr-aceeasi secunda vine harul Sfantului Duh si ti-ajuta. Dar sa cerem, cum ne spun
Sfintii Parinti, cu smerita cugetare. Sa ne socotim inaintea lui Dumnezeu ca suntem pacatosi, ca
nu suntem vrednici de ajutor: „Da-mi, Doamne, Tu care Te-ai pogorat din Sfanta Treime si ai
luat trup omenesc ca sa ne scoti de la cel rau, ma rog, ajuta-mi”. Cu smerita cugetare nu este
cu putinta sa n-ajute Dumnezeu, sub nici un motiv.
Dar suntem asa, indiferenti: „Eh, Doamne, ajuta-ma. Eh!… Daca vrei, sa ma ajuti. Daca nu, nu-i
nimic.” Nu! Sa ne socotim, dupa cum si suntem, nevrednici. Ca vezi ce zice Domnul: „Fiti sfinti,
ca Eu sfant sunt.” Dar uite, noi gresim vesnic, de aceea nu putem niciodata sa pretindem ca
suntem vrednici sa ne ajute. Nu, ca totdeauna calcam voile lui Dumnezeu, vrand-nevrand.
Ş-asa ca, daca cerem cu blandete, cu smerita cugetare ajutorul Domnului, intr-aceasi secunda
harul Sfantului Duh ne ajuta. Eh!… Dumnezeu sa ne fie intr-ajutor.
Sa ne osarduim, ca suntem in lumea asta asa cum este astazi, da’ cat putem, sa nu fim nepasatori fata de adevar, ca atunci e cea mai mare primejdie. Nu putem face intocmai cum ne sfatuieste Biserica, cum ne sfatuiesc Sfintii Parinti, cum ne sfatuiesc Sfintele Carti. Eh, nu putem intocmai, da’ sa nu fim nepasatori, sa recunoastem ca da, in adevar, eu trebuia sa fac lucrul acela astazi, si nu l-am facut.
De aceea spun asa Sfintii Parinti: omul, cand ajunge seara si se culca pe patul lui, sa se gandeasca ce a facut in ziua aceea, ce bunatate a facut sau ce rautate a facut pe care nu trebuia sa o faca, unde m-am dus si ce am vorbit sau ce-a trebuit sa fac si nu m-am dus?
Cate metanii trebuia sa fac eu astazi, ca puteam sa fac 50, 100, cutare, si n-am facut decat numai doua, trei?
Adica, sa fie asa ca un fel de marturisire inaintea lui Dumnezeu, inaintea cugetului Lui, ca prin asta sa ne putem intari in adevar, ca adevarul este Biserica. Da’ daca am mancat, am baut, cutare, eh!… Nu! M-am dus la cutare prieten, ce am vorbit acolo? In loc sa vorbim ceva de pace, uite, am clevetit.
Vezi? Uite, sa-mi ajute Dumnezeu sa nu mai fac lucrul asta. Sau trebuia sa ma duc in cutare loc sa-l ajut pe prietenul cela, ca uite, avea nevoie, sau sa-i dau un ajutor, si nu m-am dus. Şi asta vine asa, ca un fel de spovedanie a cugetului tau, ca sa-ti poti indrepta drumul vietii. Vezi, Sfintii Parinti numai cele bune ne-au invatat. Trebuie sa ne osarduim si noi cat putem, si Dumnezeu e cu noi.
Sfatuirea…
– Sa nu ne departam de sfaturile Sfintilor Parinti, da’ totdeauna cand sfatuiesti pe cineva trebuie sa ai smerita cugetare tu insuti. Tu insuti care propovaduiesti sa ai smerita cugetare. Şi, cum a devenit lumea acuma, sa nu sfatuiesti ca si cum ai ordona. Nu te asculta astazi omenirea, fie
cat de credincioasa, cat de apropiata de Dumnezeu, cand ii spui ca si cum i-ai ordona. La sigur ca nu te asculta intru nimic. Te gaseste pe tine vinovat.
De aceea, Sfintii Parinti ne sfatuiesc ca toata fapta cea buna trebuie s-o arati tu ca o ai, acela care o propovaduiesti. Şi chiar daca nu o ai, tu sa-l indrumi pe acela care are nevoie de sfat ca si cum te-ai sfatui cu el, nu ca si cum i-ai ordona.
Bineinteles, i-arati si hotararile Sfintilor Parinti care ne spun ca daca nu facem ce trebuie ne ducem in iad, s-a terminat, dar mai mult sa-l sfatuiesti ca uite, asa ne scriu Sfintii Parinti, asa ne invata insusi Mantuitorul; asa sa-l sfatuiesti ca singur sa-si agoniseasca in sufletul si in inima lui plecarea spre adevar.
Ca nu-i altceva intelepciunea lumii acesteia decat o lupta titanica ca sa-l departeze pe om de adevar, sa mearga dupa legile lumii acesteia. Toata intelepciunea lumii acesteia dusmanie este inaintea lui Dumnezeu, ca ea cauta in asa fel ca sa nu se mai inchine lui Dumnezeu.
Şi putem lua exemplu vazand tineretul nostru. Se duce si face mai multe facultati. De-acuma cand se intoarce inapoi acasa si parintii lui sunt inferiori cu studiile si-l invata ceva de Biserica, „c-asa ne invata Biserica, c-asa ne sfatuiesc duhovnicii”, ce zice tanarul? „Ia lasa-ma, mama,
tata, lasa, ca atatia ani de zile mi s-au ros coatele de banca studiind.
Aceia, saracii de care ziceti, au fost candva”. Auzi, dumneata, ce raspuns da? Ca el, acuma, stie toate, c-a invatat multi ani, si-a invatat, da’ ce-a invatat? A invatat cum sa mearga dupa viata lumii acesteia trecatoare.
Dar in lumea aceasta este stapan ispititorul. Insusi Mantuitorul, cand a fost ispitit, a zis: „Iata vine stapanitorul lumii acesteia si intru Mine nu afla nimic”. Vezi, omenirea este in stapanirea Satanei.
De aceea el n-are voie de la Dumnezeu sa-si foloseasca toata puterea, fiindca ar distruge desavarsit omenirea cu rautatea lui. Da’ face rabdare, si noi insine, omenirea intreaga, se pleaca satanei.
Omului ii place conducerea actuala a omenirii, care face toate voile omului, se pleaca ei si se Departeaza de Dumnezeu fara sa observe. De aceea, cel ce va dobandi din nevrednic vrednic, zice Sfanta Scriptura, ca gura lui Hristos se va chema. Da’ ca sa dobandesti pe un nevrednic iti trebuie multa, multa rabdare si multa blandete, ca sa il convingi sa dezradacineze din inima si din sufletul lui patimile care il distrug.
Cum sa primim ocara, cand nu putem s-o primim ca lauda?
– Hehe!… Ca sa primim ocara ca lauda, aceea se cheama ca suntem oameni duhovnicesti. Toti
Sfintii Parinti spun ca daca primim ocara ca lauda suntem
apropiati de Dumnezeu, si asa ar trebui s-o primim, ca numai atuncea poate omul sa fie apropiat de Dumnezeu, cand primeste ocara ca lauda. Vezi? „Smeritu-m-am si m-am mantuit”.
Toti sfintii cei mari s-au smerit inaintea tuturora.
Atata se smereau unii, ca ziceau: .„Sunt mai rau ca orice om”. Pe toti din jurul lor ii socoteau sfinti. Chiar daca vedeau ca cineva face vreo greseala, nu se gandeau la asta. Ziceau: „A facut greseala aceasta, dar el, inaintea lui Dumnezeu este mai bun ca mine, mai sfant. Ca el noaptea s-a sculat si s-a inchinat lui Dumnezeu, cu smerita cugetare, si l-a iertat Dumnezeu, dar eu care am gandit rau” – fara sa cleveteasca – „numai daca am gandit rau si am sa fiu judecat de la Dumnezeu”.
Vezi? Sub nici un motiv nu ne permite Dumnezeu sa judecam pe altul, ca atunci intr-aceasi osanda cadem.
Staretul Dionisie. Despre monahism si Sfantul Munte Athos.
CategoriiCREDINTA
