Despre nevoinţa1 min de citit

Dumnezeu să vă ajute să vă întăriţi cu putere în Duhul Său – căci trebuie să aveţi grijă de asta, şi să suferiţi, dacă nu aveţi rânduială lăuntrică, şi în suferinţă să cădeţi în faţa Domnului. Aceasta nu se dobândeşte de la sine şi nici fără osteneală. Şi dintr-o parte şi din cealaltă se cere nevoinţa.

 

La început Dumnezeu a creat lumina şi apoi a adunat-o în astre. Aşa e şi cu noi. Binele
există, dar e risipit sau revărsat. Totul trebuie strâns laolaltă. Şi se pare că însuşi sufletul o
cere… dar nu pricepe îndeajuns acest lucru. Cea mai importantă este mila de sine. Doamne,
miluieşte-ne! Fără trudă şi silire, nu izbutim nimic. Să ne silim cât de puţin, măcar o picătură!
Când există sârguinţă şi râvnă, totul merge bine. Dar râvna adevărată este neîndurătoare faţă
de sine.
Există oare, mai presus de asta, o temelie, şi este ea bună? Iată care este temelia:
sentimentul adânc al păcătoşeniei şi al lipsei de răspuns în faţa lui Dumnezeu. Toată nădejdea
rămâne atunci în Mântuitorul; şi, de aici, necontenitul: „Doamne, miluieşte!”.
  Sf.Teofan Zavoratul
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments