Deprinderea ascultarii13 min read

Sunt  doar  câteva  texte  în  Sfânta  Evanghelie,  care  se  refera  la  anii  copilariei Domnului. Ele sunt însa foarte graitoaresi cu un bogat continut pedagogic. Astfel, despre copilul Iisus de doisprezece ani, sfântul evanghelist Luca scrie: ”si a coborât cu ei si a venit în Nazaret si le era supus”(Luca 2,51).

Ceea ce accentueaza aici sfantul evanghelist Luca este faptul ca Iisus, copil fiind, era ascultator si supus fata de parintii sai pamântesti. Aceeasi ascultare o avea însa si fata de Tatal cel ceresc. Aceasta se vede din cuvintele Sfântului apostol Pavel, care scrie despre Iisus,  ajuns  acum  la  vârsta  maturitatii,  urmatoarele:  ”…ascultator  Facându-Se  pâna  la moarte, si înca moarte pe cruce.” (Filipeni 2,8). Mai mult, Sfântul apostol ne arata ca de aceasta ascultare a depins mântuirea lumii: ”caci precum prin neascultarea unui om s-au facut pacatosicei multi, tot asa prin ascultarea unuia se vor face drepti cei multi.” (Romani
6,19).
IIsus ,copil,predicand in Templu

Nu este nevoie sa vorbim despre imensa importanta a ascultarii în viata oamenilor, în general. Cât de importanta este ea, în special în educatia copiilor, o stie fiecare parinte. Putem chiar sa spunem ca acela care a rezolvat problema ascultarii cu copiii sai, a rezolvat chiar problema educatiei.

Nu voi vorbi deci, despre importanta ascultarii. Voi arata doar parintilor, cel mai simplu si mai sigur mod de educatie,astfel încât copiii lor, sa devina foarte curând ascultatori. Aceasta, cred, ca îi intereseaza cel mai mult.


Mai întâi de toate, trebuiesa accentuam faptul ca ascultarea este ca o planta foarte sensibila, care nu se poate dezvoltasi rodi oriunde. Rasare numai acolo, unde pamântul îi este prielnic. Cu tristete constatamasadar, ca în multe familii nimic nu reuseste sa ajute la însusirea virtutiiascultarii de catre copii. Acestea sunt familiile în care domina asa zisul duh al libertatii. care consta de fapt în contestarea si nepasarea fata de orice regula, atunci când vor sa-si apere propriile interese.
Daca parintii sunt contaminati cu un astfel de duh este imposibil sa se mai foloseasca orice forma de

educare a ascultarii.

Oricine vrea sa aiba copii ascultatori, trebuie el însusi sa respecte orice forma de autoritate recunoscuta, fiecare principiusi lege. Astfel de autoritati sunt Dumnezeu, Biserica si statul. Iar legile care trebuiesc respectate sunt asadar, cele ale lui Dumnezeu, ale Bisericii si ale statului. Respectam noi însine însa, primii aceste legi?
În  anumite  familii,  Dumnezeu  este  ultima  persoana  careia  I  se  acorda  vreo importanta. Despre El se discuta numai ocazional, spre exemplu dupa citirea vreunei carti în care se promoveaza necredintasau negarea unuia dintreadevarurile de credinta ale crestinismului. In multe  astfel de carti, credintaîn Dumnezeul cel personal si viu este considerata un fel de poveste, potrivita numai pentru femeile batrâne.
Multi nici nu simt nevoia de a intra în legatura cu Dumnezeu, în timp ce acela care o face,este adeseori batjocorit.
Toate acestea sunt observate si auzite de copil. Ce concluzie va trage deci? Cu usurinta ne-am putea da seama: ”daca tatal meu nu îl cinsteste pe Dumnezeu si nu asculta de Acesta, înseamnaca si eu pot sa nu îl cinstesc si sa nu ascult de tatal meu. Daca Dumnezeu siporuncile Sale sunt povesti,atunci porunca a cincea: Cinsteste pe tatal si pe mama ta… ,este si aceastaun mit fara importanta. Prin urmare parintii nu reprezinta nimic importantpentru mine. Si nu am nici o obligatie fata de ei”.Trebuie sa recunoastem, ca în acest fel, logica este de partea copiilor!
Astfel,  daca  ne  gândim  ca  pentru  multi  parinti  Biserica  nu  înseamna  nimic,  cu usurinta vom întelege ca în astfel de familii, nici nu poate fi vorba de educarea ascultarii.
”Ce ma intereseaza pe mine ce spune preotul? Ce nevoie am eu de sfaturile sale? Pot eu sa cred ceea ce spune?”. Astfel de cuvinte – sau poate chiar mai rele – aud adesea copiiiîn casele lor, în vreme ce la biserica li se spune ca trebuie sa asculte de parinti,de preot si de profesorii lor. Si în vreme ce acasa se submineaza cu o abundenta ironie per- soana si lucrarea preotului, copilul aude de la acesta:


”cinsteste  pe  tatal  tau  si  pe  mama  ta…  ”.  Atunci  copilul  ajunge  sa  traga  o  concluzie definitiva: ”de vreme ce tatal meu nu recunoaste nici una dintre poruncile lui Dumnezeu, desprecare vorbeste preotul,atunci nu exista nici un motiv sa îl ascult pe preot, atunci când învata porunca a cincea”. Logica este din nou de partea copilului!
Acelasi lucru se întâmpla si atunci când este vorba despre autoritatea statului: ”de ce sa ascult eu de legile statului?Eu sunt propriulmeu stapân si fac ce vreau!. Astfelde afirmatii gratuite face tatal, lipsit de discernamânt si fara sa ia seama cine îl asculta.
Desigur ca aceste cuvinte, îndreptate împotriva autoritatii statului, nu au prea mare valoare. Deoarece statul dispune de mijloacele de constrângere necesare, în vederea respectarii legilor sale. Nu acelasi lucru se întâmpla,atunci când este vorba de Dumnezeu si de Biserica.
Prin urmare, în astfel de conditii, nu exista un teren propice pentru educarea copiilor în spiritul ascultarii fata de parinti. Acolo unde nu este recunoscuta si respectata puterea dumnezeiasca, acolo unde legile statului sunt respectate din frica, acolo deci, nu poate rodi educarea ascultarii. Oricine ignora autoritatea lui Dumnezeu, a Bisericii si orice alta forma de autoritate, nu va reusi sa impuna copiilor sai, sa respecte autoritatea sa parinteasca. De aceea, daca vreti sa fiti ascultati de copiii vostri, respectati mai întâi voi autoritatile recunoscute în mod curent si legile acestora.Astfel vor învata si copiii vostri sa asculte de voi.
 Sa presupunem însa, ca exista acele conditii,necesare cultivarii acestei virtuti în sufletele copiilor. Cum vom reusi sa facem aceasta?
Ascultarea consta în a supune vointa noastra vointei altcuiva. Insa pentru a supune vointamea, vointei unei alte persoane,trebuie sa nutresc fata de aceasta un adânc respect. In plus, trebuie sa oiubesc, pentru a o putea urma.
Cea mai tare putere a sufletului este vointa! Aceasta domneste asupra tuturor celorlalte puteri sufletesti ale omului. Lucrul pe care îl vrem, la acela ne si gândim, despre acela vorbim, si pe acela îl savârsim.Dumnezeu ne-a înzestrat cu aceasta putere sufleteasca, pentru a ne dori sa savârsim numai binele, si în acelasi timp, pentru a opune rezistentasi a urî raul. Insa vointa noastraa fost slabita din cauza pacatului si tinde mai mult catre savârsirea raului. Cu toate ca recunoastem binele, nu avem puterea nici de a ni-l dori, în mod constant, nici de a-l savârsi: ”caci nu fac binele pe care îl voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela îl savârsesc.” (Romani 7, 1 9).


Slabirea vointei îndreptate catre savârsirea binelui este un rezultat al pacatului stramosesc. La fel cum am vazut si în cazul alintariisi al îndaratniciei, care trebuiesc din pruncie dezradacinate.
Vita de vie da multe roade dulci, însa nu atunci când este lasata sa se dezvolteîn voia ei, ci atunci când este taiata si legata de araci. Acelasi rezultat îl ofera si disciplina. Iar stapânirea alintarii si a încapatânarii copilaresti ofera roadele ascultarii.
Insa ca sa va bucuratide aceste roade, tineti minte regulile pe care trebuie sa le urmati.
Nu le permitetiîndaratniciri si alintaricopiilor vostri, fie ei cât de mici. Aceasta nu înseamna desigur, ca trebuie sa limitati la maxim libertatea lor de vointa. Copilul poate sa ceara ceva bun si folositor, ceva de care are într-adevar nevoie, ceva pe care îl merita. Atunci voi trebuie cu toata bunavointa sa le îndepliniti cererea.
Daca, spre exemplu,la ora potrivita copilul cere de mâncare,deoarece îi este foame, nu trebuie sa îi refuzati acest lucru. Daca ati face-o,v-ati dovedi rai si neînduratori.
Daca, la fel, copilul cere ceva care îi este necesar la scoala, trebuie sa îi satisfaceti aceasta cerere, deoarece altfel exista riscul ca el sa apeleze la alte mijloace nedorite.
Este însa completdiferit cazul în care copilul cere ceva care nu îi este permis. Aceasta trebuie sa i-o refuzati cu tarie, facând abstractie de lacrimile sale.
Niciodatasa nu cedati capriciilor copilaresti. Cine se arata o data îngaduitor, va deveni pentru totdeauna rob al mofturilor copilului sau.
In  straduinta  de  a  forma  caracterul  copiilor  lor,  parintii  trebuie  sa  conlucreze armonios. Sa nu darâmeunul, ceea ce construieste celalalt. Niciodata un copilnu devine mai alintat, ca în cazul în care vede caunul dintre parinti îi îngaduie ceea ce celalalt îi interzice.
Vine, de exemplu, tânguindu-se la mama sa, si se plânge ca tatal nu i-a dat un lucru, pecare l-a cerut. Mama nu trebuie sa îsi exprime sprijinul si mila fata de copil sicu atât mai mult, nu trebuie sa îsi arate nemultumirea fata de gestul tatalui, chipurilepentru ca acela nu a facut voia vlastarului.
Acelasi lucru trebuiesa îl faca si fratii mai mari, rudele si toti cei care locuiesc în casa respectiva, mai ales bunicii.Este cunoscut faptulca cei în vârsta cauta mereu un sprijinsi un lucru caruiasa se dedice. Dat fiindca parintii sunt mai mult plecati si ocupati, îsi îndreapta atentia catre nepoti.Si cum? Satisfacându-le toate hatârurile. De aceea nepotii,

de multe ori, îsi gasesc un aliat în persoanabunicului sau a bunicii. Spera ca lânga acestia vor putea obtine orice îsi doresc.
Niciodata  nu  trebuie  cultivata  alintarea  copiilor.  Nu  trebuie  sa  le  permitem  sa comande celor mai mari decât dânsii,fratilor, servitorilor, bunicilor, sau sa ceara ceva care nu le este permis sa aiba.
Când copiii îsi doresc orice lucru, trebuiesa îl ceara, nu sa comande sa i se dea. Trebuie sa fie multumiti cu ceea ce primesc, si sa multumeasca pentru aceasta.
Niciodatanu trebuie sa neglijam orice gest de neascultare din partea copiilor.Ceea ce spune mama si tata, trebuie urmat întotdeauna fara întârziere. Copilul trebuie sa ajunga, prin educatie, sa gândeasca în constiinta sa: ”daca nu voi îndeplini imediat ceea ce mi-a spus mama si tata, nu ma comportcum se cuvine”. Parintiitrebuie sa fie de asemenea siguri la rândul lor, ca ceea ce au spus copilului sa faca, a fost dus la îndeplinire. Numai asa vom putea sa învingem îndaratnicia copilului, ajutându-l sa îsi dezvolte o vointa puternica, îndreptata catre savârsirea binelui si cultivând în acelasi timp si virtutea ascultarii.
Dupa ce reusitideci, sa alungati alintarea si îndaratnicia din sufletul copilului, trebuie sa continuati sa va purtatimereu în acelasi mod educativ, astfel încât copiii sa va acorde constant respectul cuvenit. Respectul este conditia de baza a ascultarii.
Copiii nutresc în mod firesc un respectspecial fata de parintii lor. Acest sentiment natural este revelat si în porunca a cincea a Decalogului. Ar fi desigur de prisos sa spunem parintilor: purtati-va în asa fel încât, sa va respecte copiii vostri.
Copilul cunoaste, ca trebuie sa îi respectepe tatal si pe mama sa, si apoi afla ca aceasta o cere si Dumnezeu.Ce se întâmpla însa, în momentul în care vede la parintii sai ceva care provoacarepulsie, antipatie si tulburare în sufletul sau nevinovat de copil, ajungând astfel sa nu îi mai poata respecta,în pofida vointei Lui? Cum poate un copil sa respecte un tata betiv, sau o mama care tot timpul blestema si ocaraste, doi parinti care se cearta mereuîntre ei? Exemplulrau oferit de parinti, nu numai ca zdruncina respectul copiilor fata de ei, dar submineazasi temelia ascultarii. Nu va gândi oare copilul: ”pai, ce fel de parinti sunteti voi?”
De aceea parintii trebuie sa aiba grija cum se comporta si sa evite orice gest, care ar putea zdruncina respectulcopiilor fata de ei. Trebuie mai întâi ei însisi sa fie condusi de sentimentul de respect reciprocsi sa se poarte cu delicatete unul cu celalalt. Sa nu se certe si sa nu dea curs unor discutii necuviincioase mai ales în fata copiilor.


Copiii nu trebuiesa auda niciodata expresii de genul: ”n-o sa ajungi nici tu departe, ca si taica-tu!”, ”o sa ajungi un ratat, ca si taica-tu!”. Sau: ”risipitoare esti si tu ca si maica- ta!”, ”numai minciuni spui, ca si maica-ta!”. Degeabacerem respect si ascultare, de la copiii care aud astfel de cuvinte de la parintii lor.
Parintilor!Niciodata sa nu va permitetijocuri sau glume necuviincioase fata de copiii vostri. Tatal care se maimutareste în mod exageratîn fata copiilor sai, nu se poate astepta la respectul cuvenit din partea acestora si nici nu poate îndrepta comportamentul lor necuviincios.
Aceasta nu înseamna desigur, ca trebuie sa fim tot timpul în fata copiilor nostri aspri si excesiv de seriosi. Trebuie sa avem discernamânt si sa facem diferenta între seriozitatea delicata si glumele nevinovate si decente. Fata de un tata iubitor dar si serios în acelasi timp copiii nutresc un adânc respect. Este de ajuns o singura privire,pentru ca acestia sa asculte îndata rugamintea sa.
Vreti sa va asculte copiii vostri? Aratatile neîncetatiubirea voastra. Nu însa acea forma de iubire exprimata prin cocolosire si prin cedarea laoricare dintre cererile lor, ci prin iubirea înteleapta, din inima, care sa urmareasca doar binele lor. Când c-pilul simte o astfel de iubire asculta nu de frica, ci din respect.
Vedeţi imaginea la dimensiunea completăNu  ramâneti  indiferenti  fata  de  bucuriile  si  tristetile  copiilor  vostri.  Nu  spuneti niciodata, ca pentru voi copiii sunt o greutate si un chin. Nu aratati niciodata ca orice jertfa pentru binele lor este prea mare, sau prea grea pentru voi.
Daruiti-letot ceea ce le este necesar cu bucurie si caldura sufieteasca. Cum poate un copil sa iubeasca pe acel parinte, care îi da bombanind o bucata de pâine?
Oferiti-ledin când în când copiilorsi acele mici bucurii si satisfactii. Un dar de sarbatori sau de ziua numelui întareste iubirea lor.
Incercati sa câstigatiinima copilului vostru, dezvoltândo relatie bazata pe sinceritate si încredere reciproca. Suspiciunea si lipsa de încredere ucid dragostea.
Nu adaugati la pedepsele cuvenite expresii jignitoare si observatii care ranesc. Un astfel de cornportament asupreste inima si distruge orice urma de iubire.
Parintilor!V-am aratat mijloacelede baza, care folositecu constiinciozitate, vor duce la însusirea virtutii ascultarii de catre copiii vostri.
Mai întâi sa îi învatati ca trebuie sa va asculte,deoarece aceasta este voia lui
Dumnezeu.


Aveti grija din timp sa nu rasara în inima lor buruiana alintarii. Nu îngaduiti nici o forma de îndaratnicie si de obraznicie.
Nu le dati tot ceea ce va cer. Obisnuiti-i cu retinerea, cumpatarea si economia.
Cereti-le sa faca îndata si cu exactitate ceea ce le-atiporuncit. Sa nu fie nevoiesa mai repetati aceeasiindicatie. Nu le cereti însa niciodata, sa faca ceva care le depaseste puterile.
Fiti constanti în atitudinea voastra si nu le îngaduiti astazi, ceea ceieri le-ati interzis. Nu va contraziceti unul cu celalalt în fata copiilor.
Aveti grija ca respectul copiilorvostri sa fie un sentimentde durata, evitând orice gest care l-ar putea zdruncina.

In sfârsit, nu uitati niciodatasa invocati binecuvântarea lui Dumnezeu, în lucrarea de educare a copiilor vostri.Numai astfel, straduintele, grija si lupta voastra vor fi încununate de succes.


Irineu de Ecatenburg-cresterea si educarea  ortodoxa a copiilor
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments