In Sfanta Marti din Saptamana Patimilor, facem pomenirea celor zece fecioare: cinci intelepte, cinci neintelepte. Cele neintelepte n-aveau untdelemn, adica nu erau purtatoare de lumina dumnezeiasca sau mai..
H
Hristos Cel înviat ne reaprinde speranţele
În fiecare an, în cea mai emoţionantă noapte liturgică retrăim sensul adânc al acestei treceri, când Hristos Cel înviat ne reaprinde speranţele de trecere de..
I
Ierusalim – Sfânta Lumină a fost primită
Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, oferă Lumina Sfântă miilor de pelerini prezenţi în 15 aprilie 2017 la mormântul Domnului. Focul Sfânt a coborât..
L
Lumânarea de Paști
Părul lui frumos pieptănat, cu cărare pe-o parte, se potrivea de minune cu obrajii îmbujorați și cu zâmbetul sărbătoresc. Costumașul de un alb strălucitor și..
S
SFANTA CRUCE-A TREIA ZI DE PASTI
După moartea celui întâi între creştini, a binecredinciosului şi dreptului împărat, a Sfântului Marelui Constantin, luând împărăţia fiul său, Constantie, şi abătându-se la răucredinciosul eres..
D
Din mormant a rasarit HRISTOS
Noi stim si credem si marturisim ca Ortodoxia e dreapta credinta, deplinatate a credintei si nestirbire a credintei. Ea nu a adaugat si nu a..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.