Hristos Cel înviat ne reaprinde speranţele4 min read

În fiecare an, în cea mai emoţionantă noapte liturgică retrăim sensul adânc al acestei treceri, când Hristos Cel înviat ne reaprinde speranţele de trecere de la păcat la virtute şi la o viaţă mai bună pentru noi şi familiile noastre.
 Cum să nu ne bucurăm în această zi de praznic când Galileeanul Cel veşnic viu a biruit moartea, arătându-ne prin aceasta că toţi vom învia, căci spune Sfântul Apostol Pavel: „Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Cor. 15, 13-14).

 

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!”.
Ca în fiecare an, rostim şi cantam împreună Hristos a Înviat .Prin această rostire mărturisim, deodată, două lucruri: credinţa în învierea noastră, aşa precum Domnul nostru Iisus Hristos a înviat,

totodată nădejdea că, o dată cu acest Paşte, vom păşi spre o viaţă mai bună, mai demnă, atât sub aspect moral, cât şi material.

 
 Iisus din Nazaretul Galileei, Care a fost dispreţuit, lovit, încoronat cu spini, condamnat la moarte, răstignit, ucis şi îngropat, iese astăzi victorios din mormântul Său, în strălucirea slavei Sale dumnezeieşti. Hristos a înviat! Hristos e nemuritor! Hristos e Dumnezeu!
 
Prin lumina trupului Său înviat, El răspândeşte în lume şi în întregul univers splendoarea Tatălui şi amprenta Fiinţei Sale divine, iar în inimile noastre, eliberate din sclavia diavolului şi a păcatului, coboară pacea sfântă şi puterea iubirii Sale nemuritoare.
 
Să-I mulţumim, aşadar, Domnului că ne-a ajutat să ne învrednicim de participarea la această preafrumoasă şi sfântă slujbă.
Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos este cel mai mare eveniment ce a avut loc în istoria omenirii. Ea a fost şi este un fapt real, la fel cum este adevărat că El a fost un om trăitor în trup. După Înviere, Mântuitorul S-a arătat mai multor persoane, în diferite locuri: femeilor mironosiţe (Lc. 24, 1-2), ucenicilor Luca şi Cleopa (Lc. 24, 36-45), Apostolilor (In. 20, 24-28; 21, 1-4).
Toate acestea sunt dovezi suficiente pentru a arăta că Hristos a existat în realitate şi că a înviat cu adevărat. Răspândirea creştinismului în lume, în ciuda obstacolelor care i-au stat în cale, se explică tot prin minunea Învierii Mântuitorului nostru Care, biruind moartea, a deschis calea învierii celor adormiţi. Deoarece creştinismul a biruit urgia persecuţiilor, a eclipsat sistemele de gândire ale timpului şi a devenit punctul de orientare în toate problemele spinoase ale vieţii, este clar că Cel răstignit pe cruce şi înviat a treia zi din mormânt este nu numai Om adevărat, ci şi Dumnezeu adevărat, este Stăpân al vieţii şi al morţii.
Învierea Lui ne umple acum sufletele de bucurie, Paştile fiind cel mai luminos praznic din calendarul creştin. Dar ce înseamnă, oare, cuvântul „paşti”, rostit atât de des?
Acum 3500 de ani, în valea Nilului din Egipt, poporul evreu se găsea într-o grea robie, de peste 400 de ani. Prin voia Domnului ei au ieşit din această robie şi la plecare, au luat, între multe altele şi un cuvânt care – nu bănuiau atunci – va primi o consacrare deosebită. Cuvântul minune era PASAH şi desemna în limba egipteană sărbătoarea solstiţiului de primăvară, când soarele trecea din emisfera australă în cea boreală.
Propriu-zis pasah însemna trecere şi semnifica biruinţa luminii asupra întunericului. Cu oarecare transformare, evreii i-au zis pesah, tot cu înţelesul de trecere, adică trecerea lor prin Marea Roşie, de la robia egipteană la libertatea Ţării Făgăduinţei. Adică trecerea de sub jugul robiei la bucuria libertăţii. Grecii au preluat cuvântul minune, zicându-i pasha; aproape la fel i-au zis şi latinii: pascha – pascae.
De aici îl are şi limba română, paşti sau paşte, cuvânt sinonim cu înviere, adică trecere de la moarte la viaţă, de la robia păcatului – prin jertfa şi învierea Domnului – la bucuria vieţii întru virtute.
  
În fiecare an, în cea mai emoţionantă noapte liturgică retrăim sensul adânc al acestei treceri, când Hristos Cel înviat ne reaprinde speranţele de trecere de la păcat la virtute şi la o viaţă mai bună pentru noi şi familiile noastre.
 
 Hristos Cel Înviat este acum aşezat în cer pe tronul Său de slavă, la dreapta Tatălui şi Lui I se supun toate lucrurile. Sub aşternutul picioarelor Sale vor fi umiliţi şi înfrânţi toţi duşmanii Săi. Din această zi, istoria omenească se deschide deplinei preamăriri a lui Hristos Înviat.
 
Domnul, Care a biruit moartea, Se va întoarce la noi pe norii cerului, în strălucirea deplină a slavei Sale. Chiar când noi vom fi disperaţi, bătrâni, bolnavi, chiar atunci va apare înaintea noastră şi deasupra noastră Iisus Hristos cu o putere infinită, oferindu-ne valorile eternităţii. Şi astfel, puterile Învierii ne ridică pe noi cu slavă şi demnitate din distrugere, din praf şi din cenuşă.
 
Mântuitorul  promite: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Mt. 28, 20). Prin El şi cu El, biruim toate forţele întunericului, toată lucrarea diavolului, toate necazurile şi durerile pe acest pământ. El este calea care nu greşeşte, adevărul care nu ne înşală, viaţa fericită de-a pururi.
 
Marele învăţat şi filozof creştin, om de ştiinţă şi matematician, Blaise Pascal (†1662), zicea: „Iisus Hristos este centrul universului spiritual-moral şi social al omenirii. Cel ce Îl recunoaşte şi urmează Lui are cheia tuturor problemelor omeneşti. Spre El tinde tot. În afară de El nu există decât întuneric, rătăcire, ceartă, războaie, îngheţ şi moarte. Numai prin El se pot realiza marile idealuri, dreptatea, pacea, armonia în lume, egalitatea şi înfrăţirea în omenire”.
 
Bucuria mare pe care au simţit-o ucenicii văzându-L pe Hristos înviat, această „inimă arzând”, a cărei experienţă au făcut-o pe drumul Emausului, nu avea drept cauză revelarea unor mistere ale „unei alte lumi”. Această bucurie radioasă avea drept cauză vederea Domnului, Care îi trimite să predice, să vestească, nu învierea morţilor şi nici o doctrină a morţii, ci pocăinţa şi iertarea păcatelor, viaţa cea nouă, Împărăţia.
 
Ucenicii vestesc ceea ce ştiu, ceea ce simt, anume că în Hristos viaţa cea nouă a început deja, pentru că El este viaţa veşnică, plinătatea, învierea şi bucuria lumii. 
 
De aceea, ne bucurăm la sărbătoarea Sfintelor Paşti, „care au deschis nouă uşile raiului şi care sfinţesc pe toţi credincioşii”.
Faceţi bucurie sufletului! Pentru că, iubiţi credincioşi, cinstitori ai slăvitei învieri, „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!”. Amin.
 
 
                                                                    HRISTOS A ÎNVIAT!
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments