„Pacea vă las vouă, pacea Mea o dau vouă; nu precum dă lumea vă dau Eu.” (Ioan 14, 27)
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Există generații care au crezut că războiul va rămâne doar o lecție de istorie. După două conflagrații mondiale, după milioane de morți și după orașe transformate în cenușă, mulți au fost convinși că omenirea a învățat, în sfârșit, cât de scump se plătește ura. Se vorbea despre o nouă eră a dialogului, despre progres, despre drepturile omului și despre o lume unită prin comerț, cultură și tehnologie. Părea că viitorul va fi construit mai mult cu poduri decât cu ziduri.
Dar istoria are memoria scurtă atunci când omul uită de Dumnezeu.
Astăzi, la începutul acestui nou secol, vedem din nou orașe bombardate, familii despărțite, copii care învață mai întâi sunetul sirenelor decât cântecul păsărilor. Vedem oameni fugind din calea războiului cu o valiză într-o mână și cu copilul în cealaltă. Vedem biserici dărâmate, cimitire mărite și lacrimi care nu mai încap în cuvinte.
Și inevitabil apare întrebarea care frământă inimile noastre: Cum este posibil ca omul, după atâta civilizație și atâta progres, să fie încă atât de capabil să distrugă?
Răspunsul nu îl găsim în analizele politice, militare sau economice, ci în adâncul inimii omenești, acolo unde se dă adevăratul război.
Sfântul Apostol Iacov ne oferă răspunsul la această întrebare dureroasă într-un mod direct și necruțător:
„De unde vin războaiele și de unde luptele dintre voi? Nu oare de aici: din plăcerile voastre care se luptă în mădularele voastre?” (Iacov 4, 1)
Războiul vizibil, cel cu bombe, tancuri și rachete, nu este altceva decât proiecția exterioară a războiului nevăzut din sufletul omului. Înainte ca un oraș să fie dărâmat pe teren, el a fost dărâmat mai întâi în inima celui care a zămislit ura, lăcomia, mândria și dorința de stăpânire.
De la prima ucidere din istoria omenirii — când Cain l-a ucis pe fratele său Abel din invidie —, răul a funcționat după aceeași logică. Când omul se rupe de Izvorul Iubirii, care este Dumnezeu, el nu mai poate trăi în pace nici cu sine, nici cu aproapele său. Mândria naște dezbinare, iar lăcomia naște dorința de a deposeda pe celălalt.
Lumea oferă o „pace” bazată pe tratate, pe echilibrul de forțe sau pe frica reciprocă. Această pace este extrem de fragilă, deoarece se întemeiază pe interese schimbătoare. Mântuitorul ne previne: „nu precum dă lumea vă dau Eu”. Pacea lumii este doar o pauză între două războaie, o absență temporară a conflictului armat, dar care lasă intacte resentimentele și ura.
Ce este, așadar, pacea lui Hristos și cum se deosebește ea de orice propunere a lumii acesteia?
Pacea lui Hristos nu este o simplă stare de liniște psihologică sau o înțelegere diplomatică. Pacea lui Hristos este o Persoană. Hristos Însuși este Pacea noastră (Efeseni 2, 14), Cel care a dărâmat zidul cel din mijloc al vrajbei prin Cruce și Înviere.
Pacea adevărată începe atunci când omul face pace cu Dumnezeu prin pocăință. Când ne recunoaștem neputințele, când ne spovedim păcatul și ne împăcăm cu Creatorul, furtuna din interiorul nostru se potolește, la fel cum S-a potolit valul mării când Hristos a poruncit furtunii: „Taci, fără gură!” (Marcu 4, 39).
Pacea lui Hristos are această însușire minunată: nu depinde de împrejurările exterioare. Un om care poartă pacea lui Hristos în inimă rămâne liniștit și plin de nădejde chiar și atunci când lumea din jurul lui se prăbușește, când e război, când e boală sau când e strâmtorare. Sfinții Mucenici mergeau spre moarte cu fața luminoasă pentru că purtau în interiorul lor Părăclitul, Duhul Păcii.
Mântuitorul Hristos a adus o revoluție duhovnicească prin porunca Sa: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă” (Matei 5, 44). Războiul nu se oprește prin mai multă ură, ci prin biruința iubirii de jertfă. A răspunde la rău cu rău înseamnă a spori întunericul; a răspunde la rău cu bine înseamnă a aprinde lumina Hristică.
Ce trebuie să facă un creștin atunci când vede războaiele lumii și durerea din jur? Nu suntem chemați la deznădejde și nici la o pasivitate resemnată, ci suntem chemați să fim făcători de pace.
„Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” (Matei 5, 9)
La fiecare Sfântă Liturghie, Biserica se roagă: „Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre…” și „Pentru pacea a toată lumea…”. Rugăciunea noastră nu este un simplu formalizm, ci o forță duhovnicească reală. Să ne rugăm zilnic pentru oprirea războaielor, pentru mângâierea celor orfani și văduvi, pentru alinarea celor refugiați și chiar pentru luminarea celor ce provoacă suferință.
Este ușor să deplângem războaiele dintre națiuni în timp ce întreținem un „mict război” în propria familie, cu vecinii sau cu colegii de muncă. Făcător de pace devine cel care știe să cedeze, cel care cere iertare, cel care refuză barfă, răutatea și judecarea aproapelui.
Pacea se arată prin fapte. A primi pe cel străin, a îmbrăca pe cel gol, a hrăni pe cel flămând și a mângâia pe cel întristat înseamnă a aduce o picătură din pacea lui Hristos într-o lume rănită de ură.
Lumea în care trăim poate părea adesea nesigură, plină de amenințări și frământări. Dar Hristos nu ne-a promis o lume fără necazuri, ci ne-a dat garanția biruinței Sale:
„În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33)
Să nu lăsăm ca frica sau știrile întunecate să ne fure nădejdea. În mijlocul războaielor lumii, Biserica rămâne limanul păcii, corabia mântuirii unde Hristos Își dăruiește Trupul și Sângele pentru viața lumii.
Să ne întoarcem privirea spre Domnul, să curățim candela sufletului prin pocăință și să devenim purtători de pace acolo unde ne-a așezat Dumnezeu. Doar așa, pacea lui Hristos, „care covârșește orice minte” (Filipeni 4, 7), va păzi inimile și cugetele noastre.
A Lui să fie slava, cinstea și stăpânirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
#Razboi#pace#Hristos#PaceaLumii
Dacă vrei să înțelegi mai bine lupta omului cu propriile slăbiciuni, poți citi și articolul „Cel mai mare dușman al tău ești chiar tu”.
https://buna-vestire.net/2026/09/cel-mai-mare-dusman-al-tau-esti-chiar-tu.html
