Sfântul Voievod Ștefan cel Mare este una dintre cele mai mari personalități ale istoriei și spiritualității românești. A fost domnitor al Moldovei între 1457 și 1504, domnind aproape 47 de ani, cea mai lungă domnie din istoria medievală a Moldovei. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992, fiind prăznuit la 2 iulie.
Cine a fost Ștefan cel Mare?
S-a născut în jurul anului 1438 și era fiul lui Bogdan al II-lea și al Maria Oltea. A ajuns pe tron după o perioadă de lupte interne și a reușit să întărească statul moldovean atât militar, cât și administrativ.
Apărător al credinței
Ștefan a purtat peste 40 de războaie, dintre care a câștigat cele mai multe. Cea mai vestită victorie este cea de la Bătălia de la Vaslui, împotriva Imperiului Otoman. Pentru această biruință, Papa Sixt al IV-lea l-a numit „Atletul lui Hristos” (Athleta Christi), apreciind apărarea creștinătății.
Ctitor de biserici și mănăstiri
După fiecare mare victorie, dar și după unele înfrângeri, Ștefan ridica o biserică în semn de mulțumire sau de pocăință. Tradiția îi atribuie aproximativ 44 de biserici și mănăstiri ctitorite sau refăcute.
Cea mai cunoscută este Mănăstirea Putna, unde se află și mormântul său. Putna este numită adesea „Ierusalimul neamului românesc”.
De ce este sfânt?
Nu a fost canonizat pentru victoriile sale militare, ci pentru:
credința sa profundă în Dumnezeu;
apărarea Bisericii și a poporului;
pocăința și smerenia arătate după greșeli;
viața sa de rugăciune și de milostenie;
mulțimea bisericilor și mănăstirilor pe care le-a zidit.
Ultimii ani
Ștefan a trecut la Domnul la 2 iulie 1504 și a fost înmormântat la Mănăstirea Putna. Mormântul său este și astăzi loc de pelerinaj pentru mii de credincioși.
„Ștefan cel Mare a fost mare nu doar prin sabia sa, ci mai ales prin credința sa. El a înțeles că biruința vine de la Dumnezeu, iar domnia este o slujire a poporului și a lui Hristos.”
