Duminica Mângâierii –
Unde să căutăm mângâiere in necazuri?(Is. 40, 1).
Aceste cuvinte ale
străvechiului prooroc Isaia sunt îndreptate în primul rând către noi, păstorii,
fiindcă pe umerii noştri stă nu numai datoria de a vă învăţa, de a vă arăta
calea lui Hristos, ci şi de a vă mângâia, de a vă arăta dragoste şi grijă din
adâncul inimii. Şi eu vă iubesc pe voi, turma dată mie de Dumnezeu, ca pe
oamenii cei mai apropiaţi mie. Şi oare eu nu ştiu ce multe necazuri şi lacrimi
aveţi voi? Oare nu sunt dator să vă mângâi? Şi mă voi strădui s-o fac în marea
zi de astăzi a închinării Crucii lui Hristos.
Când vă învăţăm calea lui Hristos, totdeauna vă îndemnăm să vă amintiţi
spusele Lui despre faptul că strâmtă este poarta şi îngustă este calea ce duce
în împărăţia lui Dumnezeu (Mt. 7, 14), că necazurile sunt partea tuturor
creştinilor.
Veţi întreba:„Dar ce, numai creştinii au necazuri? Nu îndură necazuri,
nenorociri şi amărăciuni şi oamenii acestei lumi? Nu varsă lacrimi şi cei ce
leapădă calea lui Hristos?” Bineînţeles, de necazuri nu scapă nici aceştia, dar
este mare deosebire între preţul pe care îl au înaintea lui Dumnezeu
necazurile şi lacrimile noastre şi preţul pe care îl au înaintea Lui necazurile şi
lacrimile celor care trăiesc fără Dumnezeu. Ei îşi rabdă necazurile nu de
bunăvoie, ci numai fiindcă nu pot scăpa deloc de ele; adeseori blesteamă şi
cârtesc, în timp ce noi, creştinii, suntem datori să ne ducem necazurile cu totul
altfel – pentru numele lui Hristos, cu mare supunere faţă de voia lui Dumnezeu,
mulţumind lui Dumnezeu pentru tot ce ni se întâmplă: şi pentru bucurii, şi
pentru greutăţi, şi pentru amărăciuni, şi pentru toate nefericirile.
Noi ne ducem necazurile de bunăvoie, căci dacă ne-am lepăda de Hristos am
scăpa de cele mai multe necazuri – dar întrucât nu ne lepădăm, pentru
pătimirile noastre Dumnezeu ne dă binecuvântare. Oamenii lumeşti se
străduie din răsputeri să scape de necazuri: ei îşi îneacă amarul în vin şi vodcă,
se ameţesc cu tutun şi chiar cu droguri, căutând mângâiere; negăsind-o, se
străduie să uite de necazuri: caută distracţii, petrec, dansează, merg în ospeţie şi
flecăresc. Asta nu trebuie să se întâmple cu creştinii, fiindcă ei sunt datori să nu
înăbuşe glasul conştiinţei, ci, dimpotrivă, să îl asculte cu luare-aminte.
Oamenii aflaţi pe o treaptă duhovnicească mai înaltă caută uitarea de necazuri în
prietenie, în muncă. Lucrul cel mai mare în care află ei uşurare este dragostea:
dragostea dintre soţi, dragostea părinţilor faţă de copii şi a copiilor faţă de
părinţi, dragostea faţă de oamenii care merită dragoste. Orice dragoste este
binecuvântată: aceasta însă este forma de început, cea mai joasă a dragostei,
fiindcă de la ea, pe calea exersării în ea, trebuie să ne înălţăm la dragostea,
mult mai înaltă, faţă de toţi oamenii, faţă de toţi cei nefericiţi, faţă de toţi cei
care suferă. De la ea trebuie să ne înălţăm până la cea de-a treia treaptă a
dragostei: până la dragostea dumnezeiască, până la dragostea de însuşi
Dumnezeu.
Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie.
Unde să căutăm mângâiere în necazuri? Despre aceasta Sfântul Proroc David
spune: Numai în Dumnezeu se linişteşte sufletul meu (Ps. 61, 1). Fericiţi cei
ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care din inimă ţâşneşte,
în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu.
Aşa au fost drepţii Vechiului Testament – însă nouă, creştinilor, Domnul ne-a
dăruit cea mai adâncă şi mai înaltă mângâiere: a privi la Crucea lui Hristos şi a
ne închina ei. Îl vedeţi pe Fiul lui Dumnezeu, Cel de-al doilea Ipostas al
Sfintei Treimi, Dumnezeu întrupat, Cel mai sfânt decât toţi sfinţii, Marele
Drept, Binefăcătorul neamului omenesc, cum n-a mai cunoscut şi nu va mai
cunoaşte vreodată lumea? Îl vedeţi ţintuit de Cruce cu piroane din fier? Cât
de greu pătimeşte Cel Care cu un singur semn al mâinii Sale, cu un singur
cuvânt al Său poruncea valurilor şi vânturilor să se potolească; Cel Ce de-a
lungul scurtei Sale vieţi pământeşti a făcut minuni uluitoare din dragoste şi milă
faţă de oameni; Cel Ce vindeca toate bolile, Care deschidea ochii orbilor, Care îi
ridica din pat pe cei paralizaţi, Care sătura cu câteva pâini mii de oameni, Care
învia morţii; Cel mai mare Binefăcător al lumii, Mântuitorul ei!
De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei
dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi
vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile
noastre trupeşti şi sufleteşti.
Pe Cruce, Răscumpărătorul lumii este sfâşiat pentru păcatele noastre… Această
Neasemuită Jertfă şi nemărginită milostivire pune în umbră toate necazurile
noastre, oricât de multe ar fi ele, oricât de grele ar fi ele.
Doar pătrunzându-vă de aceste gânduri şi simţăminte, privind la Crucea lui
Hristos, veţi primi singura mângâiere adevărată. Nu sunt alte mângâieri
asemenea ei – şi la ce ne-ar face trebuinţă ele dacă ne este dată Crucea, pe care
putem nu numai s-o privim, ci şi s-o sărutăm?! Şi oare nu ne adăpăm cu
nesfârşită nădejde şi putere din acest izvor? Plină de mângâiere sunt şi
Dumnezeieştile Scripturi, care istorisesc pătimirea pe Cruce a lui Hristos.
În orice necaz să ne întoarcem totdeauna luarea-aminte spre Sfintele
Scripturi şi spre Crucea lui Hristos. Adânciţi-vă în spusele apostolului Pavel:
Bine este cuvântat Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos,
Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, Cel Ce ne mângâie pe
noi în tot necazul nostru, ca să putem mângâia şi noi pe cei care se află în tot
necazul prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu
(2 Cor. 1, 3-4).
Mărturisesc din toată inima adevărul acestor spuse – mărturisesc din proprie
experienţă, fiindcă Domnul m-a mângâiat în marele meu necaz. Pe măsură ce
se înmulţesc necazurile, se înmulţeşte şi mângâierea lui Hristos. În această zi
sfântă este scoasă spre închinare Crucea lui Hristos şi îi atrage pe toţi la sine,
adică la Cel Ce a fost răstignit pe Cruce.
Cu mare bucurie vedem cât de mulţi oameni năzuiesc să vadă Crucea înălţânduse
şi să audă cântarea: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne―. Dar ce putere ne
atrage? De ce-i aşa de multă lume în biserică? Ne atrage puterea nevăzută a
lui Dumnezeu, ce mângâie şi încălzeşte inimile noastre.
Dumnezeu însuşi să îndrepteze inimile voastre întru dragostea lui Dumnezeu
şi întru răbdarea lui Hristos. Amin.
Sfântul Luca al Crimeei: La porţile Postului mare. Predici la Triod, Editura
Biserica Ortodoxă
