Cine se mai interesează astăzi de aproapele sau? Nimeni. Toţi ne îngrijim numai
pentru noi înşine, însă pentru celălalt nu facem nimic şi de aceea vom da socoteală.
Căci Dumnezeu, care este dragoste, nu ne va ierta această indiferenţă a noastră
pentru aproapele nostru. (Cuv. Paisie Aghioritul, “Epistole. Cale către Cer”)
În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pământ, acoperiţi de răni, plini de
sânge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au
alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gândim numai la noi
înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.
Numai atunci suntem tari, atunci suntem biruitori, când nu urmărim interesul
nostru; acum însă suntem slabi şi ne biruie cu uşurinţă şi oamenii şi diavolul,
pentru că urmărim numai interesul nostru, pentru că nu ne apărăm unii pe alţii, nici
nu ne întărim cu dragostea cea după Dumnezeu, ci căutăm alte pricini de prietenie:
unii neamurile, alţii obişnuinţa, alţii tovarăşii de slujbă, alţii vecinii; orice altă
pricină, afară de credinţa în Dumnezeu; şi ar trebui ca numai credinţa în Dumnezeu
să lege pe prieteni.
Lucrurile însă se petrec cu totul dimpotrivă; suntem prieteni cu iudeii şi cu păgânii,
şi nu suntem prieteni cu fiii Bisericii. (Sfântul Ioan Gură de Aur, “Omilii la
Matei”)
… Dacă bunăoară, răspund fratelui meu: “Acum nu pot să te ajut, e vremea
rugăciunii“, zicerea mea nu-i câtuşi de puţin scandaloasă, e cuminte şi dovedeşte
evlavie. Dar numai creştinească nu-i.
Dacă judec: Mai degrabă renunţ la dulceaţa slujbei decât să nu-mi ajut fratele, să-l
las singur şi de izbelişte în necazul lui, să nu-mi fie milă de el, poate provoc
scandal şi smintesc pe vreun fariseu, dar mă port creştineşte.
Dacă mă aflu în extaz şi nesocotesc nevoia unui bolnav, dau poate dovadă de mare
pietate, dar nu-s creştin. (N. Steinhardt, “Dăruind vei dobândi”)
