S

Sfaturi în vremuri de pandemie

În această perioadă ne confruntăm cu o situație care nu ne aparține, dar care trebuie tratată cu foarte multă seriozitate.

Întreaga lume este îngenuncheată astăzi de boală, însă nu ar trebui să abandonăm lupta cu acest inamic nevăzut.

Este momentul să fim mai uniți decât oricând, să sperăm și să avem convingerea că există viață și după coronavirus.

Depinde numai de noi cum vom traversa această perioadă dificilă.

Bunăoară, omul credincios nu se va teme de moarte și nu se va lăsa condus de teamă. Bunul creștin este conștient de faptul că există ceva mai presus de sănătate, și anume, relația vie cu Dumnezeu. Dumnezeu nu ne va părăsi niciodată, ne va însoți pas cu pas atât în vremuri de pace, cât și în vremuri tulburi, așa cum sunt clipele pe care le trăim acum.


În același timp, trebuie să fim extrem de atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, să ținem cont de sfaturile autorităților și să trecem peste aceste momente grele cu demnitate, cu gândul la Dumnezeu și cu credință în suflet
Biserica Ortodoxă Română îi îndeamnă pe toți credincioșii să stea acasă, să se roage mai mult și să urmărească sfintele slujbe la televizor sau on-line.

Există trei categorii de credincioșii: cei care vin la biserică doar de Paște, pentru a lua Lumina, cei care vin mai rar în casa Domnului și cei pentru care viața Bisericii este viața lor.


Ca preot, i-am îndemnat pe oameni să urmeze trei mari sfaturi duhovnicești: să se spovedească și să se împărtășească des, să se roage neîncetatetat și să fie nelipsiți din casa lui Dumnezeu.

Și astfel sufletele lor vor fi mântuite.

Ei bine, astăzi, în vreme de pandemie, îi îndemn pe credincioși (mai cu seamă pe cei vulnerabili) să stea acasă.

Cu toate acestea, viața Bisericii continuă, rugile fierbinți ar trebui să se înalțe acum mai mult ca oricând.

Biserica este spital pentru suflete, este locul vindecării, locul în care harul coboară peste întregul popor român binecredincios.

Rugăciunea tuturor românilor ajunge la Dumnezeu, iar El, în marea Sa iubire pentru noi, ne va ocroti, așa cum a făcut-o de fiecare dată de-a lungul istoriei neamului românesc.


Important este să nu ne lăsăm copleșiți de panică.

Scriitorul francez Honoré de Balzac a spus atât de frumos: „Moartea te ucide o dată, frica te ucide în fiecare zi.”

Mai mult decât atât, Sfântul Paisie Aghioritul ne îndemna astfel: „Nu te supăra și nu te întrista de ce nu poți tu schimba.”

Este adevărat că nu putem schimba această situație, o privim doar cu demnitate și ne rugăm la bunul Dumnezeu să trecem cu bine peste ea.

Părintele Vasile Ioana

Sursa :Internet

0 Shares