Predică la Duminica a IV-a după Rusalii – Vindecarea slugii sutaşului5 min read

Locurile noastre la masa lui Dumnezeu le vor lua alţii, care au sinceritate, dragoste, nădejde şi credinţă Mântuitorul Iisus Hristos mai face un comentariu: „Adevărat grăiesc vouă că vor veni de la Apus şi de la Răsărit şi vor sta la masă în Împărăţia lui Dumnezeu”.
 Ni se va lua Împărăţia, pentru că nu o preţuim.
Nu toţi dintre noi, poate nici unul, nu putem fi ce era eroul principal din Evanghelia de astăzi. El era sutaş, adică era mai mare peste o sută de ostaşi. În ziua de astăzi, să ajungi mai mare peste o sută de subordonați e greu, mai ales în armată. Trebuie multă pregătire. Nu putem să fim ce era el, adică sutaş, şef peste o sută de soldaţi. Putem însă avea câte ceva din ce avea el. Puterea credinţei smerite, născută din dragoste.
Palestina se afla sub stăpânire romană. Romanii pătrunseseră până acolo şi îi stăpâneau. Sutaşul roman era păgân, se închina la idoli, nu-L avea pe Dumnezeul cel adevărat. Dar între păgâni, ca şi în ziua de astăzi, el era un om bun. Aşa de bun, încât îi ajutase pe evreii din Capernaum (aproape că finanţase tot) să-şi construiască biserică, sinagoga.
Exista atunci Templul la Ierusalim, iar în fiecare localitate exista o sinagogă, adică o încăpere, o clădire deosebită, unde evreii aduceau rugăciuni lui Dumnezeu. El îi ajutase să facă această sinagogă.
De aceea, spre deosebire de aproape toţi romanii, acest sutaş era plăcut poporului. Având această trecere în faţa lor, când sluga lui, ordonanţa lui, s-a îmbolnăvit, a fost sfătuit să meargă la Mântuitorul Iisus Hristos şi să-I ceară vindecarea acesteia.
Erau dovezi că mai făcuse vindecări, se dusese vestea că El putea să vindece de boală; ce mare dar! Am zis că nu putem să fim ce-a fost el, nici şef peste o sută şi poate, cu multă greutate, n-am putea fi nici ctitor de biserică.
Sunt foarte puţini cei care au făcut singuri o biserică: domnitorii, boierii, care aveau bani şi-şi permiteau, puteau să facă, în credinţa lui Dumnezeu, o biserică. De obicei bisericile sunt făcute de mulţi oameni, pentru că sunt clădiri mari, costisitoare. El era şi şef şi ctitor de biserică. Putem să fim acestea? Greu!
Altceva, însă, putem fi, din ce era el. Noi putem să îl imităm, să-l urmăm în ceea ce avea el calitativ în el. Putem să avem credinţa lui, putem să avem speranţa lui, putem să avem iubirea pe care el a manifestat-o faţă de slugă şi mai ales, putem să avem smerenia pe care el o avea.
Părintele Teofil Părăian de la Sâmbăta face următoarea comparaţie: el avea dragoste pentru slugă, îşi iubea sluga. Noi nu mai suntem în vremea cu slugi, noi suntem semeni. Înseamnă că el ne îndeamnă să avem iubire pentru semenii noştri. Ne putem asemăna cu el. A avut nădejde că sluga lui, rău bolnavă, se va vindeca. A avut dragoste şi a pus cuvânt pentru ea. A avut această credinţă. Dar cea mai mare dintre cele patru este aceasta: era smerit. Ce zice? „Doamne, zi numai cu cuvântul şi sluga mea se va face sănătoasă. Şi eu sunt şef şi dacă-i zic unuia să se ducă, se duce; şi dacă-i zic să vină, bine”. „Şi Tu eşti şef – o fi gândit el – şi poţi să alungi durerea, să alungi boala. De aceea, nu mai veni la mine acasă. Sunt om păcătos, nu mă închin Dumnezeului Celui adevărat. Ştiu asta, aşa m-am născut eu, atâta pot să pricepe eu. Nu mai veni la mine acasă, zi numai cu cuvântul şi se va face sluga mea sănătoasă”.
Faţă de aceste vorbe, Mântuitorul Hristos exclamă: „Nici în Israel – adică în poporul ales al lui Dumnezeu – n-am întâlnit atâta credinţă”. Atâta credinţă a întâlnit în inima acestui păgân, acestui sutaş, încât de faţă cu tot poporul (periculos lucru a făcut el – pentru că ei aveau impresia că ei sunt cei mai credincioşi, că ei lucrează faptele bune, că ei au dreapta credinţă şi aşa şi era) Mântuitorul Hristos zice că atâta credinţă, atâta putere a credinţei, nu a întâlnit nici la poporul ales, Israel poporul lui Dumnezeu.
Locurile noastre la masa lui Dumnezeu le vor lua alţii, care au sinceritate, dragoste, nădejde şi credinţă Mântuitorul Iisus Hristos mai face un comentariu: „Adevărat grăiesc vouă că vor veni de la Apus şi de la Răsărit şi vor sta la masă în Împărăţia lui Dumnezeu”.
Nu ştiu dacă aţi fost puşi în vreo situaţie, dar poate că vi s-a ivit ocazia. Aţi văzut, când mergem la nuntă sau undeva, la o zi onomastică, este foarte important unde te aşează gazda. A sta, la masă, este o cinste. De aceea face şi Mântuitorul Hristos această comparaţie.
Iată unde ne propune El să stăm la masă: în Împărăţia lui Dumnezeu. Ne place să stăm la masă? Ne place. În primul rând ne hrănim; în al doilea rând, mai stăm de vorbă; după aceea, gustăm din bunătăţile lui Dumnezeu. E bine şi plăcut! Dacă-i bine şi plăcut pe lumea aceasta, trecătoare, ce putem noi spune despre lumea netrecătoare? A sta la masă şi a mânca mâncare duhovnicească, nevăzută, nematerială în Împărăţia lui Dumnezeu.
Mântuitorul Hristos mai spune că cine nu va sta la această masă, va avea parte de scrâşnirea dinţilor şi de iezerul de foc. Când Mântuitorul Hristos zice: „Vor veni unii de la Apus, alţii de la Răsărit şi vor sta la masă în Împărăţia lui Dumnezeu”, El zice către evrei, gândindu-se la sutaş, care era păgân şi nu ştia şi nu cunoştea Legea.
Dar cuvintele Evangheliei sunt cuvintele vieţii veşnice şi înseamnă că ele au avut valoare atunci şi au valoare şi astăzi, numai că astăzi se referă la noi. Adică noi suntem fiii lui Dumnezeu, noi avem dreapta credinţă. Noi, slavă Domnului, am cunoscut adevărul. Noi suntem botezaţi. Noi ne-am lepădat în faţa uşilor bisericii de satana şi de lucrările lui. Noi împlinim Legea, încercăm să împlinim Legea. Care Lege? Legea pe care ne-a dat-o Domnul Dumnezeu.
Dar vor veni alţii şi ne vor lua locurile noastre rânduite în Împărăţia Cerurilor.
Aţi văzut că uneori vin străini la biserică. Habar n-au ce se citeşte, habar n-au, pentru că nu înţeleg limba noastră, nici n-au participat vreodată la vreo Liturghie de-a noastră. Şi stau în biserică atât de atenţi, încremeniţi! Iar noi…?
De aceea se va lua Împărăţia de la noi şi se va da altora. Cui se va da? Nici nu ştim! Ăsta era un nemernic de păgân care făcea binele, dar nu făcea voia lui Dumnezeu. Şi a zis Mântuitorul poporului Israel: „Se va lua de la voi Împărăţia pe care v-a promis-o Dumnezeu şi se va da altora”.
Nu cumva noi suntem cei vizaţi în Evanghelia de astăzi? Nu cumva noi suntem aceia cărora ni se vor lua cele promise? De ce ni se vor lua? Pentru că nu le-am preţuit. Şi vin alţii care – cu puţină cunoştinţă, dar cu multă sinceritate a inimii, cu dragoste, cu nădejde, cu credinţă – vin şi iau. Şi Dumnezeu dă acelora….
Ştiţi că în vremurile de demult, ca să vii la biserică – la bisericile alea de sub pământ, în catacombe – trebuia să spui Crezul. Dacă nu ştiai Crezul, însemna că erai unul suspect, care n-aveai ce căuta la biserică. Şi la noi, naşii trebuie să ştie Crezul, aşa învăţăm şi aşa este bine. Noi toţi trebuie să ştim Crezul… . Amin.
 
 – Pr. Nicolae Tănase
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments