iarăşi dacă vrei, eşti liber să nu te pleci patimilor, fiindcă Dumnezeu te-a făcut cu voie liberă. Iar cel ce biruie patimile trupului se încununează cu nemurirea. Fiindcă dacă n-ar fi patimile, n-ar fi nici virtuţile, nici cununile dăruite de Dumnezeu celor vrednici dintre oameni”.

Deci, adevărata libertate dăruită omului de Dumnezeu se împlineşte prin efortul neîntrerupt de eliberare de patimi sau despătimire şi creştere în virtuţi, în bunătate milostivă şi smerită. Sfântul Antonie spune că „liber este omul care nu slujeşte patimilor, ci cu înţelepciune şi cu înfrânare îşi stăpâneşte trupul şi se îndestulează, plin de mulţumire, cu cele dăruite de Dumnezeu, chiar de ar fi foarte puţine. Căci mintea iubitoare de Dumnezeu şi sufletul, dacă vor cugeta la fel, vor împăciui şi trupul întreg, chiar de n-ar vrea acesta. Deoarece când vrea sufletul, toată turburarea trupului se stinge”.

Sfântul Antonie cel Mare ne arată, împreună cu toţi sfinţii, că Sfânta Taină a Pocăinţei este înnoireaBotezului sau „al doilea Botez”. Rolul pocăinţei de după Botez este ca să-l întoarcă pe creştin de la păcatele şi patimile în care a recăzut, să fie din nou curăţit şi tămăduit, să redobândească starea de har în care-l aşezase Sfântul Botez, să facă din nou lucrător şi roditor harul sălăşluit în el.




Se spune că Sfântul Antonie cel Mare a zis către sfârşitul vieţii sale că dacă ar trăi mai mult s-ar pocăi mai mult.