Predica la DUMINICA A XXIX-A DUPA RUSALII – A celor zece leprosi10 min read

Au nu zece s-au curatit, dar cei noua unde sunt?! (Luca XVII, 17)
       Frati crestini,
       Purtarea celor noua leprosi din Evanghelia de astazi e revoltatoare. Cum au putut oamenii acestia care au primit vindecarea in dar de la Mantuitorul sa fie asa de nerecunoscatori si de nepasatori fata de binefacatorul lor. Auziti, sa fie vindecati intr-o clipa de grozava lor boala si sa nu vina sa multumeasca nici macar cu un cuvant. Ce erau acesti oameni inainte de vindecare? Niste cadavre vii, niste nenorociti sortiti pieirii.

 

       Boala leprei era o boala fara leac, ea ii despartea cu desavarsire de restul lumii, erau ca niste lepadati de lume. Trebuia sa rataceasca fara nadejde si fara mangaiere, prin locuri pustii, departe de casa, de familie si de prieteni, sortiti unei suferinte fara de sfarsit. Dar intr-o zi leprosii au avut norocul sa-L intalneasca pe Mantuitorul. A fost de ajuns un singur strigat catre Dansul: „Iisuse, Invatatorule, ai mila de noi! A fost de-ajuns o singura vorba de-a Domnului Hristos: „Mergeti si va aratati preotilor!, si deodata leprosii s-au curatit. Oamenilor acelora le-a rasarit soarele bucuriei.
De acum ei puteau sa se intoarca sa guste din fericirea vietii.
       Care ar fi trebuit sa fie cel dintai gand al lor? Nu se cadea oare sa vina sa multumeasca Milostivului Doctor dumnezeiesc? Nu se cadea sa vina sa-si plece fetele la picioarele Lui in semn de adanca recunostinta, asa cum a facut tovarasul lor, care era de neam samarinean? Dar acesti noua evrei au uitat indata dupa ce s-au vazut vindecati, si n-au voit sa se osteneasca sa-I aduca multumiri Mantuitorului. Urata a fost purtarea aceasta, ne simtim si noi indignati cand o auzim.
       Si totusi sa nu-i osandim prea aspru pe acesti leprosi nerecunoscatori, caci si noi facem la fel ca dansii. Uitam de multimea darurilor pe care le-am primit de la Milostivul Parinte Ceresc, si uitam sa venim acasa la El, aici in sfanta biserica sa-I multumim, pentru cele ce ne-a dat pana-n clipa de fata, sa-I multumim ca nu ne-a pierdut cu faradelegile noastre. Sa-I multumim pentru toate bunatatile ce ni le-a dat. Pentru caldura soarelui, pentru apa izvoarelor si verdeata pamantului, pentru sanatatea si pentru aerul pe care-l respiram, pentru toate frumusetile pe care le-am primit in dar de la Tatal nostru Cel Ceresc. Cei mai multi au uitat cu totul si, in loc de multumiri si recunostinta, alearga rataciti si ca niste vrajmasi ai lui Dumnezeu indraznesc sa insulte si sa injure pe Milostivul Dumnezeu negand existenta Tatalui Ceresc.
       Altii, incoltiti de boli si necazuri sau diferite interese, se intorc la Biserica Lui, dar nu ca sa-I multumeasca pentru ce au primit, ci vin tot ca sa-I ceara, sa le dea si iar sa le dea. Prea putini sunt aceia care recunosc ca nu sunt vrednici de a mai primi alte daruri din partea lui Dumnezeu, ci cu adanca smerenie vin mereu la biserica, sa-I multumeasca si sa-L slaveasca pentru ce le-a dat.
       Pacatul nerecunostintei fata de Dumnezeu este foarte mare, frati crestini, dar e si atat de obisnuit in lumea noastra crestina ca aproape nici unul nu suntem in stare sa recunoastem si sa-I multumim dupa cum se cuvine pentru toate bunatatile, frumusetile, darurile pe care ni le-a dat. Dumnezeu nu cere de la noi decat o ieftina rasplatire; sa-L recunoastem ca Stapan, ca Vistier al bunatatilor, sa-L socotim izvor al darurilor ce le primim; sa vedem ca de la El ne vin toate, de la Parintele Luminilor de sus, si sa-I aducem lauda, cinste si inchinaciune, cu multumiri smerite.
       Sa nu zicem si noi ca paganii, ca necredinciosii; ca nu ne pica nimic din cer, ci mai bine sa deschidem ochii sufletului si sa vedem prin lumina adevarului, ca de sus ne pica ploaie la vreme potrivita, caldura, vanturile si zapezile. Caci daca n-ar pica ploaie, s-ar face ceva? Daca pica prea multa ploaie se mai face ceva? Daca nu da Dumnezeu caldura la timp, ploi, zapezi si vanturi potrivite; toate masinariile si ingrasamintele chimice pe care le-a inventat omul nu s-ar face nimic. Asa ca de sus ne pica painica si toate bunatatile, de la Dumnezeu de sus.
       De aceea sa recunoastem si sa venim la El de pe drumurile ratacite, si sa-I multumim Lui pentru toate. De unde vine boala aceasta a nerecunostintei? De la lepra pacatului mandriei, de la Lucifer, care n-a vrut sa vada si n-a recunoscut de unde-i venea lui, cand era in cer arhanghel, atata lumina, atata stralucire si frumusete.

 

       Tot asa si cei care nu recunosc pe Dumnezeu ca autor a tot binele si ca Stapan al cerului si al pamantului, care dirijeaza toate si de la care ne vin toate; acestia sufera de lepra mandriei luciferice, de aceea n-au recunostinta fata de Tatal Ceresc.
       O, ce grozav este pacatul acesta al nerecunostintei! Deci insusi Mantuitorul, care era Fiul lui Dumnezeu, s-a dat pilda pentru noi! Sfantul Apostol Pavel ii indemna pe credinciosii vremii sale zicand: „Multumim pentru toate lui Dumnezeu, caci aceasta este voia lui Iisus Hristos, sa aducem cu totii multumiri! Omul cu dreapta judecata poate invata si din graiul fapturilor necuvantatoare caci toate Il lauda pe Dumnezeu; ploile si pamantul, vazduhul si florile campului, care raspandesc valuri de miresme spre Creatorul lor, pasarile cu cantul lor de zi si noapte. Cu atat mai mult ar trebui omul care este regele fapturilor, fiinta cea mai aleasa, inzestrata cu minte luminata si cu grai cuvantator!
       Daca omul ar avea mai multa intelepciune, ar putea sa vada si sa recunoasca zicand: „Eu nu sunt nimic, prin mine insumi sunt un fir de praf, un mic vierme netrebnic in acest mare univers; puterea Ta Doamne ma inalta, din mila Ta Doamne traiesc, Tie se cuvine lauda inimii mele si a buzelor mele.. Si daca va zice asa cu toata inima lui si cu adevarata smerenie, mare castig va avea de la Dumnezeu. Caci Sfantul Ioan Gura de Aur zice: „Dumnezeu cere recunostinta voastra, nu fiindca are El trebuinta de ea, ci pentru ca sa va faca vrednici de mai mari daruri din partea Lui! Cine multumeste, acela castiga mila lui Dumnezeu inzecit si insutit.
 
       Sa vedem acum care este recunostinta crestinilor fata de Atotputernicul, se potriveste cu a celor noua leprosi!?
Intr-un sat, un crestin zace greu bolnav, si cum sfarsitul se apropie, toate ingrijirile nu-i ajuta la nimic, doctorii nu reusesc cu nici o doctorie, omul e cu un picior in groapa. Ce-i mai ramane omului de facut? Sa dea fuga pe aripile credintei la Milostivul Dumnezeu, stiind ca ceea ce nu pot oamenii, Dumnezeu poate. In aceasta situatie, se roaga, plange, trimite femeia sa plateasca slujbe la biserica, i se fac masluri, se spovedeste, se impartaseste.
       Deodata puterea dumnezeiasca il intareste, il scoala sanatos. Dumnezeu l-a smuls de pe marginea mormantului, i-a mai dat zile de trait. Dar ce vedem? Dupa ce s-a facut sanatos crestinul nostru, incetul cu incetul a uitat de Dumnezeu, a parasit biserica Lui, s-a luat iar de injuraturi, de fumat, s-a dus iar la petreceri ticaloase si s-a prins iarasi in vartejul lumii. Iata cum multumeste omul nostru. Cati ostasi care au fost pe front n-au fagaduit ca nu vor mai lipsi de la biserica, ca vor tine sarbatorile, posturile, ca se vor lasa de toate relele, daca vor scapa cu viata!? Cand vedeau cum moartea secera unul dupa altul, ingroziti strigau: „Doamne apara-ne, scapa-ne Doamne, ajuta-ne ca sa ne mai vedem si noi copiii si sotia, ajuta-ne ca vom aduce jertfe mari la biserica Ta, vom darui icoane mari, candele, scapa-ne Doamne din iadul acesta. Si Dumnezeu i-a scapat pe multi. Insa vai, o data cu haina militara au lepadat si credinta si promisiunile, caci acasa cand au ajuns, in loc sa indeplineasca cele promise, au inceput sa injure si Biserica si pe Dumnezeu. Iata recunostinta omului.
       Sunt tineri multi care vin la biserica si se roaga sa le ajute Dumnezeu sa reuseasca la examene, fac promisiuni ca vor urma credinta daca reusesc, dar dupa ce isi vad scopurile implinite uita de recunostinta. Si asa sunt o multime de leprosi nerecunoscatori care se folosesc de darurile lui Dumnezeu, de oamenii lui Dumnezeu, de casa lui Dumnezeu. Acest groaznic pacat unii il vor plati in iad, iar altora va ingadui Dumnezeu sa fie platit de copii lor. Altii, nu-i apuca moartea pana cand nu vor plati in lumea aceasta, ca sa cunoasca ca fara Dumnezeu n-ar fi putut face nimic.
       Asa este omul de sucit si de mincinos, ca astazi este intr-un fel si maine in altul. Asa au fost multi la cutremur, la inundatii, la razboaie, in timpul foametei, au promis multe, s-au intors pentru un timp, au venit la biserica, insa n-au tinut mult toate acestea si au uitat cu totul, cazand in mari faradelegi. Lucrul acesta se repeta zilnic in ochii nostri. Cata vreme lumea este in necaz, in nevoi, alearga la Dumnezeu, Ii recunoaste puterea, Il roaga.
       Dar indata ce trec necazurile uita iarasi, Il parasesc si-I intorc spatele. Ce inseamna asta? Neglijenta, nepasare, nesimtirea sufletului si a trupului; de aceea Dumnezeu ne lasa sa strigam in zadar la El; El stie, Milostivul, ca suntem indaratnici si ca in schimbul binefacerilor Sale, ei vor deveni mari facatori de pacate, hulitori si nerecunoscatori.
       De aceea pacatul acesta al nerecunostintei fata de Dumnezeu Binefacatorul nostru, de aproapele nostru, este atat de mare, si atat de mare paguba aduce, incat un sfant parinte bisericesc l-a asemanat cu un vant pustiitor, care usuca toate izvoarele harului ceresc. Ba mai mult decat aceasta, nerecunostinta atrage mania dumnezeiasca asupra celor ce se fac vinovati de ea. 
       Ce mai observam din Sfanta Evanghelie de astazi? Leprosii nu erau primiti sa stea in casa impreuna cu cei sanatosi, cu toata dragostea de familie, de frati si surori. Ei trebuia sa fie scosi afara, ratacind prin locuri departate.
 
       Sa luam si noi invatatura: care vrem sa nu ne imbolnavim de lepra pacatelor, nu trebuie sa ne asociem cu acest fel de leprosi. Multi zic despre cei care nu sunt seriosi, nu-si vad de familie, de copii, de serviciu si sunt cu toate viciile, ca sunt lepre. Intr-adevar ca boala aceasta a leprei este o boala contagioasa, de aceea cei sanatosi fugeau de ea.
 
       Tot asa si lepra pacatelor se ia. Cum injura parintii, asa injura si copiii, cum da diavolului parintii, si copiii fac la fel. Si asa a reusit diavolul cu lepra pacatelor sa distruga o multime de suflete, facandu-le incapabile de a mai simti, de a mai gandi, de a vedea dezastrul si pieirea lor. Sa fugim frati crestini, daca vrem sa scapam cu sufletul curat, sa venim la Scumpul nostru Mantuitor care ne-a izbavit si ne izbaveste de toate rautatile.
 
       Sa fim recunoscatori, ca atat de mult a trebuit sa faca El pentru noi. El si-a varsat sangele pentru mantuirea noastra, si-a dat viata pentru noi, iar recunostinta noastra care este? Il slavim noi cum se cade? Ii multumim noi cum se cuvine?Sa ne gandim ce ne intreaba acum Domnul pe toti: Cu ce recunoasteti voi pentru binefacerile Mele? Ma injurati, alergati la rele, dati diavolului toate lucrurile Mele, nu-Mi multumiti. Veniti mai curand, intoarceti-va cat mai curand la Mine pana nu va voi da foc, pana nu va voi amesteca cu pamantul, pana cand nu va voi spulbera pentru toate faradelegile si pacatele voastre, pana nu vine ziua cea de pe urma ca sa dati seama de toate nedreptatile voastre, pe care le-ati facut fata de aproapele si fata de Mine.
 
       Sa ne intoarcem deci, frati crestini, catre marele Binefacator al nostru, Milostivul Dumnezeu si sa-i multumim pentru toate binefacerile care le-am primit de la El si pentru cele pe care le vom mai primi. 
 
Pr.Visarion Iugulescu
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments