Sfantul Ioan Rusul8 min de citit

Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în jurul anului 1690, fiind crescut în evlavie şi dragoste pentru Biserica Domnului. La maturitate a fost chemat în armată unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I şi a luat parte la războiul ruso-turc. În timpul Campaniei din Prutsk în 1711 el împreună cu alti soldati au fost capturati de tătari şi au fost predati comandantului cavaleriei turceşti. Acesta i-a dus pe prizonierii ruşi în Asia Mică, în satul Prokopion.
Turcii au încercat să-i convertească pe soldatii creştini la credinta musulmană prin flatări şi amenintări iar cei care nu au primit au fost bătuti şi torturati. Altii, însă au renuntat la Hristos şi au devenit musulmani, în speranta că-şi vor îmbunătăti soarta. Sf. Ioan nu a fost cucerit de promisiunile bunătătilor lumeşti, suferind cu curaj umilintele şi bătăile.
Stăpânul său îl tortura frecvent în speranta că sclavul va ceda şi va accepta islamismul. Sf. Ioan a fost neînduplecat în hotărârea sa spunînd stăpânului: „Nu mă vei putea întoarce de la credinta mea prin amenintări sau cu promisiuni de bunătăti şi bogătii. Am să măsupunordinelor tale de bunăvoie dacă mă laşi să-mi urmez liber credinta. Mai degrabă îti dau capul meu decât să-mi schimb credinta. M-am născut creştin şi am să mor creştin.”
Cuvintele înăltătoare şi credinta tare, precum şi smerenia şi umilinta Sf. Ioan au îmblânzit în cele din urmă inima sălbatică a stăpânului său. Acesta l-a lăsat în pace şi nu l-a mai fortat să renunte  la creştinism. L-a pus să stea
în grajd cu animalele de care avea grijă şi Ioan era foarte bucuros să se nevoiască în grajd şi să aibă ca pat ieslea, aşa cum s-a născut şi Mântuitorul.
De dimineata până seara muncea pentru stăpânul său turc, îndeplinind toate ordinele. Fie că era iarnă sau vară, sfântul umbla descult şi cu putine haine pe el. Alti sclavi îşi râdeau de el, vâzîndu-l atât de râvnitor dar Ioan nu s-a supărat niciodată pe ei, dimpotrivă, îi ajuta şi pe ei cum putea, uşurându-le neputintele.
Blândetea sfântului şi bunătatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor şi al stăpânului său, astfel încât aga şi sotia lui au ajuns să-l îndrăgească şi au hotărât să-i dea o cameră lângă podul de uscat fânul. Sf. Ioan nu a acceptat, preferînd să rămână în grajd cu animalele. Acolo se culca pe fân şi se acoperea cu o haină veche. Astfel grajdul a devenit locul său de pustnicie, unde se ruga şi cânta psalmi, umplând locul de bună mireasmă.
Prin simpla lui prezentă în casa turcului, sfântul i-a adus numai binecuvântări. Ofiterul de cavalerie s-a îmbogătit şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai influenti oameni din Prokopion. El era conştient de ce i s-a schimbat atât de mult soarta şi nu se ferea să spună şi altora despre asta. Uneori sfântul pleca seara la biserica Sf. Mucenic Gheorghe unde priveghea în pronaos. În duminici şi sărbători se împărtăşea cu Sfintele Taine.
În tot acest timp a continuat să-şi slujească stăpânul ca şi până acum, şi, în ciuda sărăciei sale, întotdeauna ajuta pe nevoiaşi şi pe neputincioşi, împărtind hrana sa putină cu aceştia.
Într-una din zile, ofiterul a plecat în pelerinaj la Mecca. Sotia lui a făcut un banchet peste câteva zile la care şi-a invitat rudeniile şi pe prietenii sotului ei, rugîndu-i să pună o rugăciune pentru întoarcerea cu bine acasă a stăpânului. Sf. Ioan servea la masă şi a luat o farfurie cu pilaf, mâncarea preferată a stăpânului său şi a pus-o pe masă. Sotia amintindu-şi de mâncarea preferată a sotului i-a spus lui Ioan: „Ce bucuros ar fi stăpânul tău dacă ar putea fi aici să mînânce cu noi din acest pilaf!” Atunci sfântul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunînd că o va trimite stăpânului său la Mecca. Musafirii au râs la auzul acestor cuvinte iar sotia a pus să i se pregătească o farfurie plină ca să o mănânce el sau ca să o dea săracilor. Primind farfuria sa dus cu ea în grajd şi s-a rugat la Dumnezeu să-i trimită farfuria stăpânului său, fiind convins că Dumnezeu va găsi o cale să-i îndeplinească rugăciunea. Numaidecât farfuria dispăru din fata lui şi atunci Ioan a intrat în casă să-i spună stăpânei că farfuria a fost trimisă.
După câtva timp stăpânul s-a întors acasă cu farfuria de cupru în care a fost pilaful, povestind tuturor cum într-o zi (chiar în ziua când s-a tinut banchetul), întorcându-se de la moschee la locul unde era cazat, deşi nu era nimeni acasă, a intrat şi a găsit pe masă o farfurie aburindă plină cu pilaf. Neîntelegînd cum ar fi putut intra cineva cu farfuria dacă uşa era încuiată, s-a uitat mai atent la farfurie şi a văzut numele său gravat pe ea. Uimit, a mâncat totuşi mâncarea cu mare plăcere.
Când familia şi servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci sotia i-a spus că Ioan a fost cel care i-a trims mâncarea şi că toti au râs de el când le-a spus că a reuşit să o trimită la Mecca. Atunci au înteles că ce le spusese sfântul s-a adeverit. (comparati cu povestea lui Habakkuk, care în mod minunat i-a dus mâncare lui Daniil în groapa cu lei [Dan. 14:33-39], Septuaginta).
Spre sfârşitul vietii sale grele Sf. Ioan s-a îmbolnăvit, simtind că i se apropie sfârşitul. A chemat preotul ca să-l împărtăşească dar acestuia i-a fost frică să vină direct cu Sfinta Împărtăşanie în casa musulmanului, aşa că le-a băgat într-un măr şi aşa le-a dus lui Ioan.
Sf. Ioan a slăvit pe Dumnezeu, a primit Trupul şi Sângele Domnului şi apoi a răposat, ducîndu-se la Domnul pe care L-a iubit în 27 mai 1730. Când stăpânul său a fost anuntat că a murit Ioan, acesta a chemat preotii şi le-a dat trupul neînsufletit pentru a-l îngropa creştineşte. Aproape toti locuitorii creştini din Prokopion au mers la înmormântare, petrecînd trupul sfântului până la cimitirul creştin.
După trei ani şi jumătate preotului i s-a descoperit în mod miraculos că rămăşitele trupeşti ale sfântului s-au făcut moaşte. La scurt timp, moaştele sfântului au fost transferate la biserica Sf. Mucenic Gheorghe şi puse într-o raclă specială. Noul sfânt al lui Dumnezeu a început să fie slăvit pentru nenumăratele sale minuni despre care s-a dus vorba până în cele mai îndepărtate oraşe şi sate. Credincioşi din toate locurile veneau la Prokopion să se închine sfintelor moaşte ale Sf. Ioan, primind tămăduire prin rugăciunile lui. Pe lângă creştini veneau la el şi armeni şi turci care se rugau sfântului să nu-i dispretuiască.
În anul 1881 o parte a sfintelor moaşte au fost mutate la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon, din Rusia, de către călugării Muntelui Athos, după ce aceştia fuseseră salvati de sfânt în vremea unei călătorii periculoase.
Din cauza deteriorării serioase a vechii biserici unde se aflau sfintele moaşte ale Sf. Ioan, s-a început constructia unei noi biserici în anul 1886, cu ajutorul mănăstirii şi a locuitorilor din Prokopion. În 15 august 1898, noua biserică cu hramul Sf. Ioan Rusul a fost sfintită de Mitropolitul Ioan al Cezareei, cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Constantin al V-lea.
În 1924 a avut loc un schimb între populatia Greciei şi cea a Turciei, adică multi musulmani s-au mutat din Grecia şi multi creştini s-au mutat din Turcia. Oamenii din Prokopion, mutîndu-se şi ei pe insula Euboia, au luat cu ei şi o parte din sfintele moaşte ale Sf. Ioan Rusul.
Timp de câteva zeci de ani moaştele au stat în biserica Sfintilor Constantin şi Elena din Noul Prokopion de pe insula Euboia, iar în 1951 au fost mutate întro biserică nouă, cu hramul sfântului. Mii de pelerini s-au adunat acolo din toate părtile Greciei, mai ales de hram, în 27 mai.
Sf. Ioan este la mare cinste în Muntele Athos, mai ales la mănăstirea rusă a Sf. Pantelimon.
Călătorii şi cei care duc cu ei lucruri multe pe drum lung, caută ajutorul Sf. Ioan Rusul, care îi ocroteşte pe aceştia în călătoriile lor.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments