Îndemn la pace sufletească

Smerenia este dreapta socoteală, este a nu te crede mai mult decât eşti. Tot ce trece peste această
măsură este de la diavolul. Sfinţii Părinţi spun că: „smerenia este o clădire ce nu se ridică decât pe
ruinele mândriei”.
Fără smerenie, nu există dragoste faţă de cei din jurul tău. Ca atare, fără smerenie nu poate fi
ascultare sau supunere faţă de Dumnezeu, faţă de cei sus puşi, faţă de părinţi, profesori, preoţi.

În zilele noastre, când liniştea este grav afectată în toate domeniile vieţii, o interiorizare în tainiţa
sufletului nostru este mai mult decât necesară.
Aici, prin eforturi proprii, cu harul lui Dumnezeu, să menţinem liniştea şi să nu ne tulburăm de vacarmul zgomotelor exterioare.
Să ne aplicăm nouă înşine metodele care ne aduc liniştea interioară şi să o păzim cu toată gingăşia
sufletească, să nu o pierdem prin ceva de care să ne mustre conştiinţa.
Când ne rugăm, să ne rugăm pentru toţi creştinii şi pentru aceia care nu se roagă niciodată.
Dacă e ascultare, este şi smerenie; dacă e smerenie, Dumnezeu dă rugăciune.
De dai cuiva ceva, uită degrabă. De primeşti de la cineva ceva, să nu uiţi.
Nu are spor duhovnicesc cel care are egoism şi mândrie.
Când judecăm greşelile aproapelui, atunci înseamnă că nu s-a curăţit sufletul.
Cei care ne defaimă sunt binefăcătorii noştri, ne pricinuiesc îmbogăţiri duhovniceşti în cealaltă viaţă. Nici nu putem spori şi nici nu vom izbuti să ne folosim duhovniceşte câtă vreme suntem porniţi împotriva altora şi nu ne învinovăţim pe noi înşine.
Prin faptul că-i judecăm pe alţii pierdem mult, mai ales atunci când îl judecăm pe duhovnic.
Eu, când mă spovedesc, mă duc pentru harul care este peste preot, indiferent de felul cum este preotul.
Dacă harul a coborât asupra lui, pot eu să mă lupt cu Dumnezeu?
Smerenia este ea însăşi un izvor de nădejde, căci te face să socoteşti că nu ai dreptul la mângâieri lumeşti.
Iar răbdarea întăreşte firea ta, încât nu mai simte greutatea necazurilor.
Dumnezeu ne pricinuieşte multe ocazii pentru a câştiga Raiul, iar noi nu le folosim pe toate; pe cele
mai multe le pierdem.
Cuvinte ale părintelui
Teofilact