Viata si gandurile noastre7 min read

Gândurile sunt porțile prin care diavolii însămânțează în mintea omului toate necurațiile, toate deprinderile spre păcate, și pornirea cea rea a patimilor. De aceea Sfinții Părinți ne învața să lepadam gândurile de la noi, pentru că ele pătrund în mintea omenească având chipuri diverse, ca întru început să pară a fi spre folos, spre mângaiere, spre vindecare, dar, dupa ce pun rădacinile lor în inima omului, se prefac în obiceiuri rele și devin începutul a multe răutăți. Astfel, gândurile primejduiesc mântuirea sufletului. Pentru a pune pază minții noastre de gândurile cele viclene și rele, se cuvine ca dintru început să le oprim atunci când ele pătrund în mintea noastră, și așa luptandu-ne până le vom îngradi departe de la noi, vom afla răsplătirea cea dumnezeiască și odihna. Gândurile sunt cele ce depărtează mintea omului de la rugaciune și, in zadar se roagă creștinul dacă mintea sa nu este întru toate cu atenție. Pentru a birui acest război al gândurilor, avem trebuință de a ocupa timpul zilelor cu rugăciunea minții și a inimii, și cu lucrul mâinilor, că acestea două sunt potolirea pornirilor dintru fierbințeală trupească, sunt izbăvirea de patimi, de poftele cele nefolositoare și rele, de tot meșteșugul prin care diavolul încearcă să-l tragă pe om spre iadul cel vesnic. Deci, rugându-ne în toată vremea cu adevărat, bineplăcând Lui Dumnezeu, ne va izbăvi de toată lucrarea cea rea a celui potrivnic, și așa vom dobândi mântuirea, pentru că prin rugăciune și prin osteneală, mulți Sfinti Părinți s-au mântuit, împletindu-le pe acestea în toată vreme.

 Viața aceasta pe pământ este precum scara. Fiecare treaptă pe care o săvârșim este spre înalțare ori spre coborâre. Deci, de săvârșim lucrul bineplăcut Lui Dumnezeu, pășim cu o treaptă spre înălțimea împărăției celei cerești, unde Domnul îi fericește pe cei ce bine i-au plăcut întru viața lor; iar orice faptă nelegiuită și orice păcat este asemenea alunecării de pe scara cea către cerurile desfătărilor celor veșnice și cădere spre iadul chinuitorilor diavoli. Scara vieții este povățuită pe o parte de către îngerii Lui Dumnezeu care ne cheamă la viața cea curată și frumoasă, care îi place Domnului; iar pe de cealaltă parte este influiențată de către înșelătorii diavoli care așteaptă să pună mâna pe sufletele celor ce le urmează prin faptele cele rele, și să-i chinuie veșnic. Deci, de vom asculta pe îngerii Lui Dumnezeu care ne povățuiesc pe calea mântuirii, când vom termina a pași pe ale vieții trepte, la veșnica fericire vom ajunge; iar de vom urma influiențelor diavolilor, vom cădea în focul iadului celui veșnic. Deci, să ne păzim de gândurile care ne viclenesc și de la adevărata cale ne răpesc, ducându-ne spre iadul celor ce au slujit trupurilor și patimilor. Nici răul pe care ni-l-au făcut alții să nu-l ținem în minte, nici altora rău să facem, ca nu cumva să ne facem bucurie diavolilor care așteaptă să chinuiască sufletele celor păcatoși, ci bineplăcuți înaintea Domnului să fim, pentru a moșteni viața cea veșnică întru împărăția Lui Dumnezeu. Atunci când suntem înconjurați de gândurile viclene și de ținerea în minte a răului, să alergăm întru rugăciune la Dumnezeu, și El ne va izbăvi, văzând credința și puterea rugăciunii noastre.

Domnul nostru Iisus Hristos întâi i-a învățat pe Sfinții Apostoli cuvântul Evangheliei și Sfintele

Scripturi, le-a dăruit înțelepciune multă, puterea cuvântului, apoi i-a blagoslovit și i-a inițiat în misiunea de a propovădui tot ceea ce au învățat de la Dânsul, și pogorându-și Duhul Sfânt peste ei, i-a trimis la neamurile toate să binevestească Dreapta Credință și să-i unească întru Sfânta Sa Biserică. Asemenea și creștinii zilelor noastre au trebuință de a învăța cuvintele Sfintei Evanghelii și Sfintele Scripturi, apoi cu luare aminte să se înțelepțească din învățăturile Sfinților Preacuvioși Părinți și din predaniile Sfintelor Sinoade, pentru a înțelege puterea cuvintelor pilduitoare ale Sfintei Scripturi, și prin această putere să depărteze de la dânșii toată răutatea și patima, ca vindecându-se de toată vătămarea păcatului, să dobândească darul grăirii celor mântuitoare, având întru toate blagoslovenia duhovnicului, care, de va fi întru buna rânduială a Lui Dumnezeu, cu luare aminte îi va iniția în misionarismul pravoslavnic, spre a propovădui Dreapta Credință la toți cei apropiați lor, la cunoscuți și necunoscuți, dobândind și meșteșugul predicării și al vorbirii cu oamenii, roade fiind acelea de a spori credința și slujitorii Ortodoxiei. Deci, de acestea toate fiind cuprins creștinul ortodox, primind blagoslovenia duhovnicului, să învețe cuvintele Sfintei Evanghelii și învățăturile Sfinților Părinți, învățături cu temei în Sfintele Scripturi. Deci, se cuvine ca până cineva Nu va împlini acestea toate întocmai rânduielilor date de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, toate câte va învăța vor fi spre osânda sufletului său; căci, fără toate acestea și fără blagoslovenie, nimic nu este bineplăcut înaintea Lui dumnezeu, ci prilej de bucurie diavolilor, pentru că harul Duhului Sfânt nefiiind dat în dar prin această rânduială, statornicia nu va dăinui în mărturisirea aceea și nici în cuvânt. Să se păzească ortodocșii creștini de toți cei ce învață fără a avea blagoslovenia preoților s-au arhiereilor, că aceștia învață oarecum greșit și pot avea minciuni pe buzele lor și scopuri primejdioase în mintea lor, ci mai cu seamă să primească învățăturile cele mântuitoare din gurile bineplăcute de Dumnezeu, din buzele preoților , arhiereilor, diaconilor și a monahilor. Așa luând seama credincioșii Bisericii Lui Hristos, numai întru buna rânduială să se îndrume la calea mântuirii, căci, după cuvântul Evangheliei, cunoscut este că mulți propovăduitori mincinoși se vor ivi între oameni, lucrând întru înșelăciune și surpând pe cei neascultători de Sfîntele Învățături ale Sfinților Preacuvioșilor Părinți.

Se cuvine a ști că nici a învăța pe cineva nu este spre folosul celui ce nu s-a vindecat pe sine de patimile trupului, de cugetul întinat, de îmbuibarea pântecului și de băutură, de viclenie și ură; că precum doctorii nu sunt iscusiți până ce nu cunosc cu adevărat ce medicamente se administrează fiecăreii boli în parte; asemenea și cel ce învață pe alții, iar pe sine rău se ocârmuiește, își pierde și pe al său suflet, dar vatămă și pe cel pe care-l povățuiește, căci povățuirea este întru neștiință și în primejdie de pierzare. De aceea, mai-nainte a ne apuca de vindecarea sufletelor altora, pe noi înșine să ne vindecăm de întinăciunea diavolilor și luminată înțelepciune să dobândim, ca lumea văzând faptele noastre cele bineplăcute Domnului, să slăvească pe Dumnezeu și să vină la cunoștința adevărului. Așa orânduială bună să avem, spre sporirea Bisericii Lui Hristos să lucrăm, ca bineplăcându-i, să ne învrednicească și pe noi de Împărăția cerurilor, cea făgăduită Sfinților.

SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE PĂRINTELUI VENIAMIN ILIE

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments