Biserica trebuie să vorbească cu toți și să răspundă tuturor
Iubiții mei, mintea umană e creată de Dumnezeu cu însușirea de a simplifica lucrurile. Fapt pentru care, din ce e mult, ea face puțin. Pentru..
D
Dreptatea lui Dumnezeu este altfel
Iubiții mei, standardele noastre de dreptate sunt partizane! În dreptatea noastră numai noi ieșim bine și nu ne pasă de faptul cum ies alții. Vrem..
N
Noi crestinii de azi
Cu părere de rău putem observa cum astăzi mulţi dintre creştini, inclusiv eu, uită care este chemarea noastră iniţială, a celor ce suntem chemaţi de..
N
Nu ‘eu’ sau ‘tu’, ci ‘noi’-Femeia garbova
In vremea aceea „invata Iisus intr-una din sinagogi sambata”, ne marturiseste Sf. Ev. Luca, propovaduire ce continua pana in ziua de astazi. Si noi ne..
D
Dumnezeu ne seceră.
Am observat că ne-am adunat mulţi, însă nu se ştie niciodată când ne vom vedea pentru ultima dată cu toţii. Suntem împreună acum şi mi-am..
N
Noi, iubiţii mei, oare ce suntem?
Cuvântul lui Hristos este valabil şi pentru noi: ’’Voi sunteţi lumina lumii’’, ne spune. Adică trebuie şi noi să devenim lumină. Noi nu suntem nici..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.