Iubiții mei,
mintea umană e creată de Dumnezeu cu însușirea de a simplifica lucrurile.
Fapt pentru care, din ce e mult, ea face puțin.
Pentru că a înțelege un lucru înseamnă a-l reduce la o idee simplă, deși el, în sine, poate să fie o realitate foarte complexă.
Spre exemplu, nu trebuie să știm cu toții din ce e compus un telefon mobil.
Însă noi ne raportăm la telefonul mobil ca la instrumentul cu care vorbim.
Și, mai nou, cu care intrăm în online și putem citi.
Adică telefonul e lucrul prin intermediul căruia vorbim cu alții la distanță și prin care ajungem în online.
Și pentru că știm acest lucru simplu, dar esențial, fundamental, despre el, nu vom cere de la telefon ca să zboare sau ca să ne facă clătite, pentru că el e pentru vorbit și privit.
La fel facem cu toate lucrurile din jurul nostru.
Cartea e pentru a citi, cu lingura mâncăm, cu mașina ajungem undeva, ne trebuie o cartelă ca să intrăm la metrou, gardul e cel care ne oprește din drumul nostru, groapa e cea în care putem cădea oricând, apa nu e ca focul, sub un acoperiș soarele nu ne bate în cap, când ninge nu înfloresc copacii, iar oamenii nu merg în mâini, ci în picioare.
Iar noi simplificăm lucrurile din jurul nostru când le înțelegem realitatea.
Când înțelegem pentru ce sunt, la ce folosesc, cu ce scop sunt în lume și în viața noastră. Pentru că mintea noastră a fost creată de Dumnezeu pentru ca să simplifice lucrurile și noi să ne lămurim asupra lor.
Dar când realitățile sunt mai complicate și noi avem nevoie de oameni specializați pentru ca să le înțelegem, efortul nostru de înțelegere trebuie să fie unul susținut, unul continuu.
Pentru că trebuie să facem același lucru: din ce e mult puțin, dar ajutați de către alții.
Și de aceea facem master, facem doctorat, facem studii postdoctorale, ucenicim pe lângă oameni erudiți și inițiați în problema noastră, pentru ca să înțelegem care a fost teologia Bisericii de-a lungul secolelor, cum arată universul, cum se dezvoltă viața la nivel microcelular, cum se dezvoltă o anumită boală, cum putem inventa noi combustibili pentru mașinile noastre.
Zonele de interes sunt multiple și profesioniștii în aceste materii trebuie căutați. Pentru că numai cel care a studiat o viață o anume problemă poate să ne ajute, în mod competent, în acea problemă.
Fapt pentru care nu te duci la un biolog ca să te învețe teologie și nici la un teolog ca să te învețe mecanică fizică. Numai dacă, în mod cu totul fericit, vei găsi mai multe specializări la aceeași persoană.
Iar Biserica ar trebui să aibă mulți astfel de specialiști. Adică oameni cu specializări multiple, care să se priceapă, deopotrivă, la teologie și la mai multe alte lucruri.
Așadar: simplificăm lucrurile la modul natural!
Le simplificăm pentru ca să le înțelegem. Ceea ce e normal pentru mintea noastră, care a fost creată de Dumnezeu ca să aibă gust pentru simplitate.
Însă, din lene și dintr-o raportare pleziristă la tot ceea ce vedem în jurul nostru, simplificăm tot mai mult lucrurile, privindu-le doar sub aspectul utilității lor.
Adică, mai degrabă, ne interesează la ce folosesc decât cum sunt create. Sau, mai bine-zis, ne interesează ce ne aduc nouă, ce pot face acele lucruri în viața noastră, decât ce sunt ele în sinea lor.
Telecomanda la televizor ne scutește de datul jos din pat, pentru ca să schimbăm canalul. Comerțul online ne scutește de dusul după cumpărături, pentru că ele ne vin la ușă, prin curier.
Iar dacă navem chef să facem tort sau pizza, ecleruri sau checuri, le cumpărăm pe toate gata făcute. Fapt pentru care nu mai știm cum să facem mâncare sau prăjituri, pentru că nu mai vrem să facem efortul de a le produce.
Și în loc să ne facem singuri mâncarea și să știm ce mâncăm, o luăm semipreparată sau deja făcută.
Pentru că gândim că astfel vom avea timp… pentru altceva.
Adică pentru ce? Pentru distracție, pentru relaxare, pentru noi înșine.
De aceea, vorba soției mele, oamenii de azi au multe idei tabloide în capul lor, iar ortodocșii noștri au cu tona…Și când se referă la idei tabloide, Doamna Preoteasă are în vedere luptele noastre multiple
cu diverse idei, organizații, oameni…dar nu și cu patimile din noi înșine.
Pentru că noi, ortodocșii, ne „luptăm” cu ateismul comunist, cu materialismul capitalist, cu masoneria care își ocultează prezența și acțiunile în lume, cu ecumenismul, cu imoralitatea lumii noastre, cu alții și alții…dar nu și cu noi înșine.
Toate „luptele” noastre sunt cu realități din afara noastră, cu realități neclare, îndepărtate, băgate în ceață, cu oameni pe care nu îi cunoaștem, sunt cu „ei” care fac și dreg, pentru că „noi”, în mintea noastră, n-avem nicio problemă.
Și asta pentru că ne-am externalizat așteptările.
În loc să avem așteptări de la noi…avem așteptări de la alții. Și avem așteptări doar de la alții, pentru că am renunțat să facem curățenie în noi înșine.
Am renunțat adică la drumul curățirii de patimi, am renunțat la vederea de sine, am renunțat la lupta cu propriile noastre patimi și vedem răul numai în afara noastră.
Și această atitudine continuă de sancționare a altora nu ne face duhovnicești, ci doar penibili.
Pentru că, în primul rând, noi trebuie să înmulțim binele în noi înșine, să iradiem continuu spre alții slava lui Dumnezeu coborâtă în noi, să fim exemple de muncă și de cuvioșie, de dialog și de prietenie.
Altfel avem doar…idei tabloide, doar câteva idei de spus și de enervat pe alții cu ele, și nu o problematică largă de discuție și de experiență.
Și e dramatic de observabil extremismul nostru ortodox, aici și peste tot în lume, care are 3 idei mari și late, când Biserica are atât de multe probleme și atât de multe nevoi în ziua de azi.
Pentru că Biserica are nevoie de oameni care să scrie, să traducă, să predice, să slujească, să-i unească pe oameni, să producă lucruri spre binele întregii lumi, iar nu să fie isterizată.
Biserica are nevoie de unitate și de punerea la un loc a tuturor darurilor noastre duhovnicești și a întregii energii de care dispunem.
Biserica are nevoie de oameni care să demonstreze sfințenia ei dumnezeiască prin tot ceea ce fac.
Altfel, datorită ideilor noastre tabloide, a fricilor noastre false, riscăm să creăm imaginea unei Biserici tabloidizate, a unei Biserici fricoase, ghetoizate, care „se retrage în sine” pentru ca „să nu își piardă identitatea”.
Însă rolul Bisericii nu e acela de a descuraja dialogul și propovăduirea față de toate neamurile lumii, ci, dimpotrivă, e acela de a lumina întreaga lume cu sfințenia, cu înțelepciunea, cu bucuria ei, cu ascetismul ei, cu despătimirea ei, cu transfigurarea ei interioară.
Pentru că Biserica trebuie să vorbească cu toți și să răspundă tuturor, așa după cum Domnul ei a vorbit cu toți și a dat mărturie despre El tuturor.
Așadar, mintea noastră simplifică în mod firesc lucrurile, pentru ca să le înțeleagă, dar păcătuiește atunci când vede lucrurile doar ca pe o expresie a plăcerii personale.
Pentru că tot ceea ce e în jurul nostru are rolul de a ne ajuta în îmbogățirea noastră duhovnicească interioară și nu de a le poseda în mod egoist.
Pr Dr Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 11
