M-am întors să văd glasul care îmi vorbea… Şi când m-am întors am văzut şapte stele… Cum să vezi un glas care îţi vorbeşte? Aici..
D
Duminica a II-a Postului Mare – a Sf. Grigorie Palama
„Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?“ (Evrei 1, 14) Câtă vreme noi nu-L cunoaştem..
C
CUNOASTEREA
(In. 17, 3) Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Putem..
P
PLOAIA ŞI CUVÂNTUL
Să nu ne îndoim de puterea de rodire a Cuvântului lui Dumnezeu. Cât de târziu şi cât de departe, orice cuvânt va aduce rod. Noi..
C
Cunoaşterea ne face liberi
“Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi!” (Ioan 8, 32)Cum să cunoaştem adevărul astfel încât să nu fim robi ai diavolului şi ai..
I
Invatatura ezoterica
„Deşi preoţii neagă cunoaşterea ocultă, cu siguranţă ei cunosc învăţătura ezoterică a lui Hristos”. Ce învăţătură, frate? Doar Hristos S-a întrupat pentru toţi..
&
„Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu”.
Despre îngustimea minții pentru care uciderea este mai la îndemână decât dragostea de Dumnezeu – „Dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvântul Meu nu..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.