Prin dreapta credință și fapte bune, intrăm în viața veșnică
Mari sunt isprăvile credinţei şi de foarte mare trebuinţă faptele bune. Fiecare din noi, creştinii ortodocşi – păstori şi păstoriţi – pentru a dobândi viaţa veşnică, trebuie mai întâi să ne agonisim o credinţă dreaptă, curăţită de toate deşertăciunile, superstiţiile, idolatrismele, ereziile… şi să facem fapte bune.
Ceea ce-i calapodul pentru formarea şi facerea încălţămintelor, aceea–i dreapta credinţă pentru buna formarea creştinului. Astfel, creştinul trebuie mai întâi a crede bine, după care poate a face fapte bune sau a vieţui creştineşte.
Credinţa se naşte din auz: „Fără credinţă – zice Sfântul Apostol Pavel – nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se facerăsplătitor celor care Îl caută.
Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor mărturie”(Evrei 11, 6, 1-2). Astfel, adevărata credinţă ortodoxă, sobornică şi apostolică, este a crede cu inima şi a mărturisi cu gura.
Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor mărturie”(Evrei 11, 6, 1-2). Astfel, adevărata credinţă ortodoxă, sobornică şi apostolică, este a crede cu inima şi a mărturisi cu gura.
Un Dumnezeu în trei feţe, adică: Credem întru unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Credem întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul–Născut, Care din Tatăl S–a născut, mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Credem întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul, este închinat şi mărit, Care a grăit prin prooroci.
Credem întru una Sfântă Sobornicească şi Apostolească Biserică.
Precum Dumnezeu cel adevărat e numai unul, aşa şi Biserica cea adevărata a Lui e numai una, nu mai multe. Cei care zic că toate religiile sunt bune, sunt asemenea cu cei care zic că toţi bureţii (şi cei viermănoşi) sau buruienile (şi cele otrăvitoare) ce ies din pământ, ar fi bune de mâncat.
Mărturisim un botez întru iertarea păcatelor. Şi aşa: Aşteptăm învierea morţilor şiviaţa veacului.
Privitor la agonisirea, păstrarea şi folosirea dreptei-creclinţe ne îndeamnă Mântuitorul, zicând: „Aveţi credinţă în Dumnezeu... credeţi în Dumnezeu şi în Mine credeţi... Credeţi în Evanghelie...” şi Apostolul: „Având credinţă şi bună cunoştinţă, pe care unii, lepădându–o. au căzut din credinţă”... „Având taina credinţei în cuget curat”... (Ioan 14, 1; Marcu 1, 15; 2 Timotei 1, 19; 3, 9)·
Credinţa dreaptă trebuie a fi însoţită de fapte bune sau de vieţuire creştinească, fiindcă numai prin acestea două omul devine creştin adevărat şi are nădejde tare de mântuire veşnică. Aceasta o adeveresc Dumnezeieştile Scripturi zicând: „Vedeţi că din fapte se îndreptează omul şi nu numai din credinţă. Precum trupul fără suflet este mort, aşa şi credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2,24-26).
Aşadar, pentru ca creştinul să devină, să fie şi să rămână plăcut lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să–şi agonisească şi să aibă o adevărată credinţă în Dumnezeu şi să–şi îndrepteze după aceasta cugetele, cuvintele, faptele şi viaţa sa.
Precum păsările nu se pot ridica în zbor de pe pământ în văzduh numai cu o aripă, ci cu amândouă, aşa şi oamenii nu se pot apropia şi a fi cu Dumnezeu decât numai prin aceste două aripi: credinţă dreaptă şi fapte bune. Aceasta reiese clar din cuvintele Mântuitorului: „Nu tot cel ce–Mi zice Mie, Doamne, Doamne, va intra întru Împărăţia Cerurilor; ci acela care face voia Tatălui Meu care este în ceruri”, adică cele arătate de El în predica de pe munte (Matei 7, 21; 5; 6; 7).
În întreg capitolul 25 dela Matei, El ne dezvoltă destul de clar planul mântuirii prin dreapta-credinţă şi fapte bune.
Sfântul apostol Iacov, după ce arată clar că credinţa fără fapte e moartă, ca şi trupul fără suflet, adaugă: „Din fapte (bune) se îndreptează omul; iar nu numai din credinţă” (Iacov 2, 24,
CategoriiFără categorie
