Ce inseamna:”Mie lumea s-a rastignit, si eu lumii”?5 min read

Luati aminte ca prin cuvantul “lume” se are in vedere la modul propriu nu societatea omeneasca, nu lucrurile acestei vieti, ci tot ce este pacatos, patimas, potrivnic lui Dumnezeu.
 Lumea este acolo unde lucreaza pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii, sau acolo unde imparateste un pacat, oricare ar fi el.
 Luate astfel, cuvintele: “Mie lumea s-a rastignit, si eu lumii” vor insemna acelasi lucru cu: “Fata de mine orice pacat este rastignit, si eu m-am rastignit fata de orice pacat”.
Cum si cand se intampla asta?

 

In primul rand, bagati de seama ca in fiecare pacat sunt doua laturi: pe una o alcatuiesc faptele pacatoase, iar pe alta – patima pacatoasa.
 
 Patima este izvorul si pricina faptelor pacatoase, iar faptele sunt produsul si manifestarea patimii. Astfel, de pilda, mania sau irascibilitatea este o patima pacatoasa, care traieste in inima – iar faptele prin care ea se manifesta sunt crizele de manie, certurile, scandalurile, bataile, uciderile. 
 
O singura patima, dar cate fapte! Si toate iau nastere din ea. 
 
De asemenea, iubirea de placeri sau senzualitatea este patima pacatoasa a placerii simturilor – iar faptele ei sunt: imbuibarea, iubirea de mancare buna, iubirea de multa bautura, iubirea de bauturi bune, frecventarea carciumilor, a bordelurilor, a teatrelor, a balurilor [in ziua de astazi a discotecilor – n.tr.]. la fel trebuie sa intelegem lucrurile in privinta oricarei patimi. 
Orice patima, una fiind in inima, se manifesta in exterior, prin trup, in multe fapte.
Dupa aceasta, nu va e greu sa intelegeti cum se face ca pacatul, altfel spus lumea, se rastigneste fata de noi si noi fata de pacat, altfel spus, fata de lume.
Atunci cand cineva se lasa de faptele pacatoase sau patimase, pacatul – altfel spus, lumea – se rastigneste fata de el; iar atunci cand cineva stinge si dezradacineaza in sine insasi patima pacatoasa, si el se rastigneste fata de pacat – altfel spus, fata de lume. 
 
Astfel, de pilda, atunci cand cineva se lasa de teatre, carciumi, chefuri si celelalte, asa incat nu il mai vede niciodata in fapte si locuri netrebnice, ci este vazut intotdeauna purtandu-se drept si cuviincios, inseamna ca pacatul – altfel spus, lumea – a murit prin acea parte a sa fata de el, altfel spus, s-a rastignit fata de el. 
 
Cu toate acestea, nu se poate spune insa cu siguranta ca si el s-a rastignit fata de pacat, altfel spus, fata de lume: caci cu toate ca el nu este cu trupul in acele locuri si fapte, poate sa fie acolo cu inima si mintea. 
 
Nu e in teatru cu trupul, dar poate sa se gandeasca la teatru si sa spuna cu dor: “Ce bine ar fi sa fiu acolo!” 
Nu e in carciuma si la chefuri cu trupul, dar poate fi acolo cu mintea si cu inima, poate gandi si dori cum sa nimereasca acolo, parandu-i rau ca nu este acolo. 
 
In toate aceste cazuri si in cele asemanatoare, chiar daca pacatul – altfel spus, lumea – s-a rastignit fata de el, el insusi nu s-a rastignit inca fata de pacat – altfel spus, fata de lume – inca il mai iubeste, inca il mai doreste si se mai indulceste de el.
 
 S-a biruit pana la a se departa de faptele pacatoase; dar pe inima inca nu si-a calcat, inca n-a dezvatat-o sa iubeasca faptele pacatoase, sa se dezguste de ele si sa le urasca. 
Inaintea lui Dumnezeu el este inca iubitor de pacat, altfel spus, iubitor de lume: fiindca Domnul cauta nu numai la fapte, ci mai ales la inima. 
 
Ca atare, trebuie nu numai sa incetam cu faptele patimase si pacatoase, ci sa biruim si sa stingem insesi patimile, asa incat sa nu ne desfatam cu niciu fel de lucruri si fapte patimase, ci sa avem fata de ele dezgust si sa ne departam de ele. Iata, atunci cand cineva a ajuns deja la starea aceasta, atunci cand nu numai ca nu face fapte pacatoase, ci a stins in sine insasi impatimirea de ele, poate sa spuna despre sine ca si el s-a rastignit fata de lume.
Asadar puneti de o parte toate faptele pacatoase si patimase, iar de cealalta patimile pacatoase, si cugetati astfel: atunci cand veti parasi toate faptele patimase se va putea spune ca lumea s-a rastignit fata de voi; iar cand veti stinge insesi patimile, se va putea spune ca si voi v-ati rastignit fata de lume.
Iata in ce sens va punem si vou, mirenilor, legea de a avea lumea rastignita fata de voi si pe voi rastigniti fata de lume. Prima parte a legii se implineste prin aceea ca omul pacatos paraseste viata dezmatata, stricata, rusinoasa si incepe o viata serioasa, indreptandu-si purtarea; iar cea de-a doua se implineste prin aceea ca omul nu are doar purtare buna, ci isi pastreaza bune, curate si bineplacute lui Dumnezeu si simtamintele inimii. Prima parte e mai usoara, a doua mai anevoioasa. Ca atare, nu orice om care si-a indreptat purtarile si-a indreptat si inima.
 “Nu ajunge ca ti-ai indreptat purtarea; intra in inima ta, cerceteaza acolo toate simtamintele si asezarile [dispozitiile] tale sufletesti si fa-le pe toate sfinte si bineplacute lui Dumnezeu”. 
 
Implineste aceasta porunca apostolica cel ce, intrand in sine, se inalta cu mintea la Dumnezeu si, incordandu-se sa-L contemple in sine fara incetare, verifica prin cugetarea la El dreptatea fiecarui gand si simtamant al sau, si alunga tot ce este nedrept ca fiind potrivnic lui Dumnezeu; cel care, dupa ce a salasluit frica lui Dumnezeu, ia aminte la sine cu asprime si taie fara mila orice asezare [dispozitie] sufleteasca necurata, fie ca aceasta insoteste faptele, fie ca le premerge ori le urmeaza – si, in acest fel, curata orice fapta si o infatiseaza lui Dumnezeu curata, ca pe o jertfa fara de prihana si o ardere de tot grasa.
Ce veti alege? 
 
Trebuie sa alegem si una, si cealalta. Cel ce s-a incurcat in fapte patimase sa le lase si sa-si indrepte purtarea. Cel ce si-a indreptat purtarea, sa nu se opreasca aici, ci sa intre inuntrul sau si sa indrepteze insasi inima sa, stingand patimile din ea, care fac o purtare indreptata in fata oamenilor neindreptata in fata lui Dumnezeu, Care vede inima si dupa ea il indreptateste sau il osandeste pe om. Atunci si fiecare dintre noi va putea spune impreuna cu apostolul: “Mie lumea s-a rastignit, si eu lumii”
 
Amin!

 Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments