Predica la Evanghelia Duminicii a XII-a după Rusalii
Evanghelia de astăzi ne pune înainte un tânăr care, la prima vedere, pare să aibă tot ceea ce un om și-ar putea dori. Este tânăr, are avere, este preocupat de viața veșnică și, mai mult decât atât, vine la Hristos cu o întrebare serioasă: „Învățătorule, ce bine să fac ca să am viața veșnică?”
Nu vine să-L contrazică pe Hristos, nu vine să-L provoace și nici să demonstreze ceva. Vine pentru că simte că, dincolo de tot ceea ce are, îi lipsește ceva.
Aici începe drama lui și, într-un fel, drama multora dintre tinerii de astăzi.
Avem o generație care poate avea acces la aproape orice informație, poate vorbi instantaneu cu oameni aflați la mii de kilometri, poate călători, poate studia, poate câștiga bani și își poate construi o imagine publică pe care generațiile trecute nici nu și-ar fi putut-o imagina. Și totuși, în mijlocul acestei abundențe, există multă neliniște. Sunt tineri care au posibilități, dar nu mai știu pentru ce trăiesc. Au libertate, dar nu întotdeauna știu ce să facă cu ea. Au multe alegeri, însă tocmai multitudinea lor îi poate face să nu mai știe care este drumul bun.
Tânărul din Evanghelie nu întreabă: „Cum să am mai mult?” El întreabă: „Ce-mi mai lipsește?”
Este o întrebare pe care fiecare tânăr ar trebui să aibă curajul să o pună înaintea lui Hristos.
Ce-mi lipsește, Doamne, dincolo de ceea ce văd ceilalți la mine?
Ce-mi lipsește dincolo de rezultate, de bani, de diplome, de imagine, de relații și de toate lucrurile pe care încerc să le adun?
Hristos îi răspunde, iar răspunsul nu este cel pe care tânărul îl aștepta. Mântuitorul îi cere să renunțe la ceea ce îl ținea legat de lumea lui și să-L urmeze.
Atunci tânărul pleacă întristat.
De ce?
Pentru că avea multe averi.
Problema nu era că avea avere. Problema era că averea ajunsese să-l aibă pe el.
Aici se află una dintre marile provocări ale tinerilor de astăzi. Nu trebuie să fii bogat pentru ca un lucru să devină stăpânul tău. Poate fi telefonul, imaginea pe care vrei să o proiectezi, dorința de validare, o relație, succesul profesional, plăcerea sau nevoia de a fi acceptat de ceilalți.
Hristos nu vine să-i ia tânărului viitorul. Vine să-i elibereze inima.
Pentru că poți avea multe și să nu fii liber.
Poți să ai tot ceea ce îți dorești și să nu fii fericit.
Poți să fii admirat de oameni și să nu te mai recunoști pe tine însuți.
Și poți ajunge într-o zi să descoperi că ai câștigat lumea pe care ai vrut-o, dar ai pierdut sufletul care trebuia să se bucure de ea.
De aceea, Evanghelia de astăzi nu este doar despre un tânăr bogat de acum două mii de ani. Este despre fiecare dintre noi și, mai ales, despre tânărul care trebuie să-și aleagă drumul într-o lume care îi spune permanent: „Ai nevoie de mai mult.”
Hristos spune altceva: „Vino după Mine.”
Aceasta este diferența.
Lumea îi spune tânărului: construiește-ți singur identitatea, fă-te remarcat, adună cât mai mult, caută succesul și nu lăsa pe nimeni să-ți spună cum trebuie să trăiești.
Hristos îi spune: nu te pierde pe tine în timp ce încerci să câștigi totul.
De aceea, întrebarea Evangheliei pentru noi nu este numai „Ce am?”, ci mai ales „Ce mă stăpânește?”
Ce lucru din viața mea nu aș putea să las din mână dacă Hristos mi-ar cere astăzi?
Acolo este locul în care trebuie să mă uit.
Tânărul din Evanghelie pleacă trist pentru că nu a avut curajul să lase ceea ce îl ținea departe de Hristos. Poate că și noi avem lucruri pe care nu vrem să le lăsăm. Iar uneori nu ne dăm seama că tocmai ele sunt piedica dintre noi și Dumnezeu.
Hristos nu ne cere să devenim oameni fără dorințe, fără planuri sau fără viitor. Ne cere să nu transformăm nimic din lumea aceasta în Dumnezeu.
Pentru un tânăr, adevărata libertate începe atunci când poate spune: „Doamne, vreau să-mi construiesc viața, dar nu vreau să o construiesc fără Tine.”
Aceasta este alegerea care contează.
Pentru că vine o vreme în care fiecare om va trebui să răspundă la întrebarea tânărului din Evanghelie. Iar atunci nu va mai conta cât am avut, cât am câștigat sau cât de bine am fost văzuți de ceilalți. Va conta dacă, în mijlocul tuturor acestor lucruri, am avut curajul să-L alegem pe Hristos.
Tânărul bogat a venit la Hristos cu o întrebare și a plecat cu o tristețe. Noi putem face altfel. Putem veni înaintea Lui și să-I spunem sincer: „Doamne, arată-mi ce mă ține departe de Tine și dă-mi puterea să las acel lucru.”
Iar de aici începe adevărata viață.
