Sfânta Evanghelie din această Duminică a XIII-a după Rusalii ne pune dinainte o imagine pe cât de cunoscută vieții de toate zilele, pe atât de adâncă în înțelesul ei duhovnicesc: Pilda lucrătorilor celor răi.
Mântuitorul Iisus Hristos ne vorbește despre un stăpân de casă care a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a zidit un turn și a dat-o lucrătorilor, plecând departe. La vremea roadelor, stăpânul a trimis slujitorii săi pentru a-și primi partea, însă lucrătorii i-au bătut, i-au ucis și i-au alungat cu pietre. În cele din urmă, stăpânul trimite pe însuși fiul său, crezând că de el se vor rușina. Însă viclenia și lăcomia orbite de patimă i-au făcut pe lucrători să spună: „Acesta este moștenitorul; veniți să-l ucidem și să avem noi moștenirea lui.”
Tălmăcirea istorică a acestei pilde este limpede și străvezie. Viile sunt poporul ales, iar Stăpânul este Dumnezeu Care a rânduit toate spre mântuire, oferind Legea, Proorocii și toate condițiile necesare unei viețuirii sfinte. Slujitorii trimiși de-a lungul timpului au fost proorocii Vechiului Testament, mulți dintre ei uciși și persecutați pentru că strigau adevărul. Iar Fiul trimis la plinirea vremii este Însuși Mântuitorul Hristos, Pe Care cărturarii și fariseii L-au scos afară din cetate și L-au răstignit pe Golgota, crezând că astfel vor rămâne ei stăpâni peste conștiințele oamenilor și peste dregătoriile lor.
Însă Evanghelia nu este o simplă cronică a trecutului, ci o oglindă vie a sufletului nostru de astăzi. Via despre care vorbește Hristos este, în plan personal, propriul nostru suflet, dăruit nouă de Dumnezeu cu toate darurile necesare: minte, voință, simțire, timp și sănătate. Gardul care o împrejmuiește reprezintă poruncile divine ce ne protejează de năvălirea vrăjmașilor nevăzuți, iar turnul de veghe este conștiința, de unde trebuie să veghem neîncetat asupra tuturor gândurilor ce vor să ne prade. Dumnezeu nu ne-a creat ca pe niște proprietari absoluți ai vieții noastre, ci ca pe niște administratori sau lucrători provizorii. Nimic din ce avem nu ne aparține de drept; totul ne este dat în chirie duhovnicească, spre a aduce roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea și bunătatea.
Tragedia lucrătorilor din pildă a început în clipa în care au uitat că sunt doar administratori și au revendicat proprietatea. Când omul contemporan uită de Dumnezeu și își însușește viața ca și cum i s-ar cuveni totul, el cade în aceeași boală duhovnicească a lăcomiei și a mândriei. Așa cum observa Părintele Haralambos Livios Papadopoulos, marea dramă a omului modern este că încearcă să stăpânească totul, dar ajunge să nu mai stăpânească nimic, pierzându-și pacea interioară tocmai pentru că L-a evacuat pe Dumnezeu din propria Sa zidire. Noi adesea ne purtăm ca și cum viața, timpul sau copiii noștri ar fi proprietatea noastră exclusivă, uimindu-ne și revoltându-ne atunci când Stăpânul ne cere socoteală sau ne trimite încercări prin care ne amintește de trecătoarea noastră prezență pe pământ.
Lăcomia și egoismul slujitorilor răi s-au transformat treptat în orbire duhovnicească și în violență. Când omul refuză să dea roadele cuvenite – faptele bune, rugăciunea, milostenia – el începe să respingă și glasul conștiinței, care este slujitorul lui Dumnezeu trimis în suflet. Îl ucidem pe slujitorul conștiinței ori de câte ori ne justificăm păcatele, ori de câte ori ne împietriți inima la suferința aproapelui sau când ne deranjează cuvântul Bisericii. Apoi, prin împietrire repetată, omul ajunge să-L alunge și să-L răstignească pe Hristos din viața Sa, alegând să trăiască într-o autonomie iluzorie.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că Dumnezeu arată o nemărginită îndelungă-răbdare trimitând slujitori după slujitori, adică chemări neîncetate la pocăință prin cuvintele Sfintei Scripturi, prin preoți sau prin necazurile îngăduite spre îndreptare. Totuși, această răbdare a lui Dumnezeu nu trebuie confundată cu nepăsarea sau cu slăbiciunea. Pilda se încheie cu un avertisment serios: piatra pe care au nesocotit-o ziditorii a ajuns în capul unghiului, iar cine va cădea pe ea se va sfărâma. Hristos este Piatra de temelie a mântuirii noastre, iar încercarea de a ne construi viața fără El duce inevitabil la prăbușire duhovnicească.
Pentru a nu deveni și noi asemenea lucrătorilor celor răi, suntem chemați să ne cercetăm cu sinceritate viața. Să ne întrebăm ce roade Îi oferim Stăpânului din via pe care ne-a încredințat-o. Oferim noi roadele recunoștinței, ale smereniei și ale iubirii jertfelnice, sau dimpotrivă, ne purtăm cu stăpânii de sine, plini de judecată și trufie? Schimbarea începe atunci când conștientizăm că tot ce avem este un dar neevaluabil și că Stăpânul nu ne cere aceste roade pentru că are nevoie de ele, ci pentru că prin ele noi ne sfințim și ne asigurăm moștenirea Veșniciei.
Să ne rugăm Domnului să ne dăruiască cuget curat, inimă înfrântă și smerită, ca să putem fi lucrători buni, înțelepți și credincioși în via Sa, aducând la vremea potrivită roade plăcute Lui.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce ai zidit via sufletelor noastre și ne-ai învrednicit să fim lucrători ai darurilor Tale, caută cu milostivire spre noi, păcătoșii și nevrednicii Tăi slujitori.
Curățește sufletele noastre de spinii lăcomiei, ai mândriei și ai împietririi inimii. Întărește-ne cu harul Tău ca să păzim poruncile Tale, să ascultăm de glasul conștiinței și să-Ți aducem roade de pocăință, de dragoste și de fapte bune.
Nu ne lăsa să ne amăgim de duhul stăpânirii de sine, ci fă-ne să înțelegem că toate de la Tine le-am primit și Ție se cuvine să Ți le închinăm.
Fii Tu Piatra cea din capul unghiului pe care să se sprijine întreaga noastră viață, iar la vremea judecății învrednicește-ne să auzim glasul Tău cel dulce, chemându-ne la moștenirea Împărăției Tale celei veșnice.
Amin.
