Dumnezeu este Vindecătorul. Credința și răbdarea aduc tămăduire
Iubiți credincioși,
În lumea de astăzi, omul caută vindecare pretutindeni. Aleargă la medici, la tratamente, la tehnologie și la tot ceea ce poate alina suferința. Toate acestea sunt daruri ale lui Dumnezeu și trebuie prețuite. Dar, de multe ori, uităm că adevăratul Izvor al vindecării este Dumnezeu. El este Doctorul sufletelor și al trupurilor.
Mântuitorul Hristos a vindecat orbi, șchiopi, leproși, paralitici și a înviat morți. Dar înainte de fiecare minune, El privea la credința omului. De multe ori spunea: „Credința ta te-a mântuit.” Nu puterea omului făcea minunea, ci harul lui Dumnezeu primit prin credință.
Totuși, credința singură trebuie însoțită de răbdare. Noi ne rugăm astăzi și dorim ca mâine să primim răspunsul. Dumnezeu însă lucrează după timpul Său, nu după graba noastră. El vede ceea ce noi nu vedem. Uneori vindecă pe loc, alteori îngăduie o vreme de suferință pentru curățirea inimii, pentru întărirea credinței sau pentru smerirea noastră.
Suferința nu este întotdeauna un semn al părăsirii de către Dumnezeu. De multe ori, ea este locul în care Dumnezeu este cel mai aproape de om. În patul durerii s-au născut cele mai fierbinți rugăciuni și cele mai adânci pocăințe. Sunt oameni care au descoperit pe Dumnezeu tocmai atunci când nu mai aveau pe nimeni alături.
Răbdarea creștină nu este resemnare. Ea este încrederea că Dumnezeu lucrează chiar și atunci când noi nu înțelegem. Ea spune: „Doamne, nu pricep de ce trec prin această încercare, dar mă încred în iubirea Ta.”
Sfinții au cunoscut bine această taină. Mulți dintre ei au purtat boli grele, însă nu și-au pierdut nădejdea. Ei știau că cea mai mare vindecare nu este aceea a trupului, ci vindecarea inimii de păcat. Un trup sănătos nu poate mântui un suflet bolnav, dar un suflet unit cu Hristos poate birui chiar și cea mai grea suferință.
Să nu uităm că Dumnezeu ne-a lăsat și mijloacele harului: rugăciunea, Spovedania, Sfânta Împărtășanie și Sfântul Maslu. Acolo lucrează Doctorul ceresc. Acolo se varsă balsamul harului peste rănile nevăzute ale sufletului și, de multe ori, și peste cele ale trupului.
De aceea, când vine boala, să nu ne pierdem credința. Să ne rugăm cu smerenie, să urmăm sfatul medicilor, dar mai ales să ne încredințăm viața în mâinile lui Dumnezeu. Chiar dacă vindecarea nu vine imediat, Dumnezeu nu întârzie niciodată. El lucrează întotdeauna spre binele celor care Îl iubesc.
La sfârșitul vieții vom înțelege că toate lacrimile, toate durerile și toate așteptările au avut un rost. Dumnezeu nu a fost niciodată departe. El ne purta în brațe atunci când noi credeam că mergem singuri.
Să-I cerem, așadar, Domnului nu doar sănătate trupească, ci și credință statornică, răbdare în încercări și pace în suflet. Atunci vom cunoaște cu adevărat că Dumnezeu este Vindecătorul, iar credința și răbdarea aduc tămăduire.
Amin.
