„Nu vă potriviți cu acest veac, ci schimbați-vă prin înnoirea minții.” (Romani 12, 2)
Iubiți credincioși,
Viața Sfântul Apostol Pavel pare, la prima vedere, foarte îndepărtată de lumea în care trăim. El a mers pe drumurile Imperiului Roman, a predicat în piețe, în sinagogi și în închisori. Noi trăim într-o lume a internetului, a rețelelor sociale, a inteligenței artificiale și a unei viteze amețitoare. Și totuși, dacă privim cu atenție, vom vedea că provocările sunt aceleași: lupta dintre adevăr și minciună, dintre lumină și întuneric, dintre Dumnezeu și idolii acestei lumi.
Sfântul Pavel a trăit într-o societate care se îndepărta de Dumnezeu. Oamenii căutau plăcerea mai mult decât adevărul, puterea mai mult decât smerenia și succesul mai mult decât sfințenia. Nu seamănă aceasta cu lumea de astăzi?
Astăzi, omul este conectat la întreaga lume, dar de multe ori este deconectat de propria inimă. Are sute de contacte, dar puține relații adevărate. Cunoaște știrile din toate colțurile pământului, dar nu mai găsește timp să asculte glasul lui Dumnezeu în liniștea rugăciunii.
Sfântul Pavel ne spune: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.”
Acest cuvânt este de o actualitate uimitoare. Nu orice lucru posibil este și folositor sufletului. Nu orice imagine, nu orice cuvânt, nu orice distracție ne apropie de Hristos. Creștinul nu întreabă doar: „Pot să fac acest lucru?”, ci mai ales: „Mă apropie aceasta de Dumnezeu?”
O altă mare provocare este frica. Oamenii se tem de viitor, de războaie, de boală, de singurătate și de nesiguranță. Dar Sfântul Pavel ne încurajează: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?” Credința nu înseamnă lipsa necazurilor, ci puterea de a le purta împreună cu Hristos.
Trăim și într-o cultură în care succesul este măsurat prin bani, faimă și putere. Sfântul Pavel răstoarnă această logică atunci când spune: „Când sunt slab, atunci sunt tare.”
Puterea creștinului nu vine din orgoliu, ci din harul lui Dumnezeu. Omul care se roagă sincer este mai puternic decât omul care se sprijină doar pe propriile puteri.
Mai există o primejdie: pierderea iubirii. Oamenii comunică mult, dar se ascultă puțin. Judecă repede și iartă greu. În acest context răsună imnul iubirii din Epistola întâi către Corinteni. Fără iubire, cunoașterea devine mândrie, dreptatea devine asprime, iar credința riscă să devină doar o formă exterioară.
Sfântul Pavel nu ne cheamă să fugim de lume, ci să fim lumină în mijlocul ei. El nu spune că trebuie să ne izolăm, ci să trăim în lume fără a deveni robi ai duhului ei. Creștinul este chemat să fie un om al adevărului într-o lume a confuziei, un om al păcii într-o lume a conflictelor și un om al speranței într-o lume a deznădejdii.
Iubiților,
Dacă Sfântul Pavel ar păși astăzi printre noi, probabil nu ne-ar întreba cât de performante sunt telefoanele noastre sau cât de multe informații avem.
Ne-ar întreba dacă ne rugăm, dacă ne iubim aproapele, dacă ne spovedim, dacă ne împărtășim cu vrednicie și dacă Îl mărturisim pe Hristos prin felul nostru de a trăi.
Lumea de astăzi nu are nevoie doar de oameni inteligenți, ci mai ales de oameni sfinți. Are nevoie de creștini care, asemenea Sfântului Pavel, să poată spune prin viața lor:
„Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.”
Să-L rugăm pe Dumnezeu ca, prin mijlocirile Sfântului Apostol Pavel, să ne dăruiască înțelepciunea de a discerne binele de rău, curajul de a mărturisi credința fără rușine și dragostea de a rămâne statornici în Hristos, indiferent de provocările vremurilor.
Amin.
