Cuvioasa, cum știm, venea dintr-o familie nu doar religioasă, dar și prosperă. Drumul ei spiritual a fost, interior și geografic, nespectaculos, neforțat, așa cum este al Maicii Domnului, model suprem pentru monahi și monahii.
Copilărind pe malul mării, nu departe de Istanbulul de azi, Parascheva a luat în picioare nisipul, a adunat scoici și pietre având forme sau culori aparte, a observat rotocoalele pescărușilor în căutare de hrană, iar seara, din pragul casei, o fi văzut cum treceau corăbiile, auzind zumzetul vocilor adunate în jurul focului, coloana sonoră permanentă a Orientului vorbăreț.
Sub pătura de stele a nopții se va fi întrebat, cu naivitatea și puritatea copilăriei, care este rostul ei pe pământ. Dacă ar fi avut talent, ar fi scris probabil poezii. Când alte fete de vârsta ei începeau treptat să uite de păpuși, pregătindu-se să devină mame, în ea a germinat dorința urmării lui Hristos care a purtat-o prin Tracia și în Țara Sfântă.
S-a întors după mai puțin de două decenii acasă, de nerecunoscut, trupul ei sfințit fiind doar mai târziu descoperit. De atunci face același lucru: minuni.
Moaștele Cuvioasei au reprezentat apoi linia a doua a frontului dintre Creștinism și Islam. Pentru a le proteja de profanare, au fost mutate de mai multe ori, scăpând mereu de batjocură, chiar dacă, pentru scurt timp, au poposit și în palatul sultanilor.
Aducerea raclei la Iași de către domnitorul Vasile Lupu a fost ultimul ei refugiu, de care Cuvioasa se bucură până azi și de care noi profităm.
Pelerinajul, an de an, ne scurtează drumurile bătute cândva de ea.
Dar ce găsim, de fapt, la Iași?
Ei bine, daruri aparent lipsite de glorie, de strălucire: smerenia, firescul sfințeniei, discreția și parfumul care anticipă aerul curat, nepoluat de păcate, al Împărăției.
Motiv să îi cântăm, cu entuziasm sau încet, precum un cântec de noapte, pe malul mării vieții: “Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.”
La ieșire, cu duioșie, o sărutăm, asemeni părintelui copilul său…
Sus să avem inimile!
Pr Radu Preda
sursa:https://www.facebook.com/groups/synopsis.ro