I

Indulceste-te, ce pacat gasesti aici?

„Indulceste-te! sopteste el incet si lingusitor.     Pentru ce iti este oprita placerea? Indulceste-te,     ce pacat gasesti aici?” si raufacatorul propune calcarea poruncilor Domnului Celui Atotsfant.

N-ar fi trebuit sa dau nici cea mai mica atentie cuvintelor lui; stiu doar ca el e un fur si un     ucigas. Dar nu tiu ce neputinta neinteleasa, o     neputinta a vointei, ma biruie. Caci iau aminte la     vorbele pacatului, la fructul oprit.


In zadar constiinta imi aminteste ca gustarea din acest rod     este totodata si gustarea mortii.


Daca fructul oprit nu se afla inaintea ochilor     mei, atunci acest rod se zugraveste pe neasteptate in inchipuirea mea se picteaza in culori vii, parca de o mana fermecata.

Simtirile inimii sunt     atrase spre tabloul scandalos, care este asemenea unei desfranate.

Aspectul lui exterior este captivant; sminteala odihneste intr-insul; este impodobit cu o imbracaminte pretioasa, stralucitoare; lucrarea ei purtatoare de moarte este acoperita cu grija.

Cand din pricina absentei obiectului insusi, pacatul nu poate gasi victima in trup, atunci cauta ca aceste jertfe sa fie aduse de inima.

Pacatul lucreaza in mine prin gandul pacactos prin simtirea inimii si prin simtirea tru ului, lucreaza prin simtirile trupesti, lucreaza prin inchipuire.

La ce incheiere ma aduce o asemenea privire aruncata asupra mea?

La concluzia ca in mine, in toata fiinta mea, traieste o vatamare patatoasa, care consimte si ajuta pacatului ce napadeste asupra mea, din afara.


Eu sunt asemenea omului legat si infierat cu grele lanturi.


Oricine, numai daca ii va fi ingaduit, il inhata pe legat, il duce unde vrea, pentru ca legatul, fiind legat cu lanturi, nu are putinta sa opuna nici o rezistenta.

Patruns-a odinioara pacatul in inaltul Rai. Acolo el le-a propus stramosilor mei sa guste din fructul oprit.

Acolo i-a inselat, acolo i-a lovit pe cei inselati, cu moarte vesnica. El imi face si mie, – urmasului lor – neincetat aceeasi propunere; el se sileste neincetat sa ma insele si sa ma prinda si pe mine, urmasul lor.


Indata dupa savarsirea pacatului, Adam si Eva au fost izgoniti din Rai si surghiuniti in tara scarbelor (Facere 3, 23 – 24).

Eu m-am nascut in aceasta tara a plansului si a nevoilor! Dar aceasta nu ma indreptateste, caci Raiul imi este adus aici de catre Rascumparatorul, imi este sadit in inima mea.


Nu am alungat Raiul din inima mea prin pacat.


Acum acolo este un amestec de bine si rau, acolo este o cumplita lupta intre bine si rau, este o ciocnire a nenumaratelor patimi, acolo este chinul care e o pregustare a vesnicelor chinuri din iad.

Vad in mine o dovada ca sunt fiul lui Adam; pastrez inclinarea spre rau; ma unesc cu propunerile inselatorului, desi stiu cu siguranta ca mi se propune inselarea, ca mi se pregateste  uciderea.

Degeaba as incepe sa-i invinuiesc pe stramosi pentru pacatul ce mi l-au transmis, caci eu sunt eliberat din robia pacatului de catre Rascumparatorul meu, si, de aici inainte, cad in pacate nu de sila, ci de buna voie.

Stramosii au savarsit o data, in Rai, calcarea unei singure porunci dumnezeiesti, iar eu aflandu-ma in sanul Bisericii lui Hristos calc neincetat toate poruncile divine ale lui Hristos, Dumnezeul si Mantuitorul meu.

Uneori sufletul mi se tulbura de manie si de tinerea de minte a raului! 

In inchipuirea mea sclipeste pumnalul deasupra capului vrajmasului si inima-mi se imbata de razbunarea satisfacuta, savarsita cu imaginatia.

Alteori mi se infatiseaza niste gramezi risipite de aur.

In urma lor se deseneaza palate marete, gradini, toate obiectele de lux, placerile, mandriile care se dobandesc prin aur si pentru care omul iubitor de pacat se inchina acestui idol, ce nu este decat un mijloc de infaptuire a tuturor dorintelor putrede.

Cateodata sunt amagit de cinste si putere. 

Sunt atras, ma ocup cu visurile care ma pun la conducerea oamenilor si tarilor, care ma fac sa le procur lor lucruri pieritoare, iar mie o slava pieritoare.

Altadata, pare chiar in chip vadit, imi stau in fata mea mese cu mancaruri placut mirositoare, din care se ridica aburii! Ma indulcesc intr-un chip caraghios si dureros in acelasi timp, de inselarile ce se infatiseaza inaintea mea.

Adeseori ma vad pe neasteptate drept, sau mai bine zis inima mi se fatarniceste, se sileste sa-si insuseasca dreptatea, se linguseste pe sine, se ingrijeste de laude omenesti, ca si cum ar vrea sa si le atraga spre sine!

Patimile se cearta intre ele spunand una alteia ca eu sunt al lor, ma trec neincetat din mana in mana, ma intarata, ma nelinistesc.

Peste mintea mea este trasa o perdea de nepatrunsa intunecime; pe inima se afla trantita o mare si grea piatra de nesimtire.

Oare mintea isi va veni in fire? Va voi oare sa-si indrepte pasii spre bine? Ii sta impotriva inima, deprinsa cu placerile pacatoase, i se impotriveste trupul meu, care si-a dobandit dorinte dobitocesti.

S-a pierdut pana si intelegerea ca trupul meu, (ca unul ce este facut pentru ve,snicie ,si este capabil de dorinte ,si mi,scari dumnezeiesti), nu mai intelege ca nazuintele cele asemanatoare celor dobitocesti nu sunt decat neputinta lui, introduse intr-insul prin cadere.

Diferitele parti care alcatuiesc fiinta mea mintea, inima si trupul – sunt ciopartite, dezbinate, lucreaza in dezacord, se impotrivesc una alteia; numai atunci lucreaza in intelegere cand lucreaza pentru pacat, potrivnic lui Dumnezeu.

Aceasta este starea mea! Ea este moartea sufletului in timpul vietii trupului.

 Dar eu sunt multumit cu starea mea! Multumit nu din cauza smereniei ci din pricina orbirii mele, din pricina impietririi mele. Sufletul nu-si simte moartea, asa cum n-o simte nici trupul cand este despartit prin moarte de suflet.

Daca eu as fi simtit moartea mea, as fi petrecut intr-o necurmata pocainta! Daca eu as fi simtit moartea mea, m-as fi ingrijit de inviere!

Eu sunt in intregime ocupat cu grijile lumii si prea putin ma ingrijesc de nevoile mele sufletesti.

Osandesc cu asprime cele mai mici greseli savarsite de aproapele meu, pe cata vreme eu, care sunt plin de pacate, orbit de ele, prefacut in stalp de sare asemenea femeii lui Lot, nu sunt in stare sa fac nici un fel de miscare duhovniceasca.

N-am pasit pe urmele pocaintei, pentru ca inca nu vad pacatul meu. 

CategoriiFără categorie
0 Shares