Asta presupune că noi suntem datori să aflăm, să căutăm răspunsul, să căutăm soluția la tot ce ne doare, la tot ce ne interesează.


E important să conștientizăm că avem datoria de a afla și de a învăța prin întrebare.

De obicei noi nu punem întrebarea aceasta și nu ne preocupă ce să facem, cum să facem, ci cerem zicând: „Doamne, dă-mi!, Doamne, fă-mi!”.

Îi zicem Lui să facă și nu ne dăm seama că partea noastră e tot o facere. Or, acest acatist ( Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii
Domnului) ne ajută să devenim responsabili, ne ajută să conștientizăm că avem ceva de făcut.

În relația cu Dumnezeu, dacă noi nu facem partea noastră, nici Dumnezeu nu lucrează în noi. Dumnezeu lucrează numai cu cel care se lasă lucrat, care primește lucrarea. Și această primire este tot o lucrare, o facere.


Aici avem nevoie de puțină trezire. Iată, noi suntem aici
spovediți, împărtășiți, nu? Dar „fără lumânare”! Nu mă refer la lumânarea de parafină pe care mulți o bagă pe sub barba părintelui când se împărtășesc, ci la lumânarea minții care este inima.

Inima mea este o lumânare care tânjește să fie aprinsă de focul iubirii lui Dumnezeu.

Fără această aprindere, noi, deși știm de unde și pe unde vine puterea lui Dumnezeu, nu știm ce să facem cu ea, nu știm cum lucrează în noi, pentru că noi nu suntem acolo, ci în afară.

Știm că vine harul Lui, energia cea necreată, care ne ajută, care ne formează, ne mântuiește, ne veselește, ne însănătoșește, ne dă
mângâiere.

Știm că vine prin Sfintele Taine: Botez, Mirungere, Împărtășanie.

Apoi, dacă iarăși cădem și ne murdărim, știm că ne curățim prin Sfânta Taină a Spovedaniei, care nu doar ne curăță, ci ne și dezleagă de păcate, ne dezleagă de lanțul cu care ne ține diavolul
legați prin păcatele noastre.

Știm toate acestea și totuși rămânem legați, prizonieri, robi chiar „întunericului din afară”.

Da! Ești practicant și nu mai ai „păcate mari”, dar încă nu ești liber. Dacă ești legat de un stâlp cu o sută de sforicele subțiri sau cu o mie de sforicele și mai subțiri este la fel de greu să te desprinzi ca și atunci când ai fi legat cu un lanț gros.

Aceste firicele mici sunt păcatele acelea „mici” pe care nu le vedem, care nu ne dor:
vorbim de rău, vorbim în zadar, pierdem timpul și gândim risipit, „în toate direcțiile” și tot timpul.

Aceste gânduri nasc în noi păcatele și ele ne obosesc.


Ce avem de făcut? Mai întâi să devenim conștienți de asta.

Să ieșim din ignoranță. Apoi să învățăm să-L dorim, să-L chemăm și să-L primim pe Dumnezeu în viața noastră.

Să fim conștienți, de exemplu, că în Taina Spovedaniei nu primim doar iertare, ci și înțelepciune ca să deosebim binele de rău după gândul lui Dumnezeu, iar nu după al nostru.

Ca urmare, ni se va lumina mintea și ne vom da seama că nu suntem legați, ci „noi ne ținem de diavol”.

Știți pilda din Pateric: un Bătrân sfânt vede un drac care târa după el un om legat cu lanțul.

Și-l ceartă Bătrânul: „Slobozește robul lui Dumnezeu! Nu știi că
nu mai e robul tău? Dezleagă-l numaidecât!”.

Și-i răspunde diavolul: „Părinte, ești orb? Nu vezi că nu e legat?
Eu doar trag de lanț, el singur se ține!”.


Așadar, avem nevoie să facem ce avem de făcut, să facem
partea noastră, care constă mai întâi în lepădarea de
tot ce facem spre a împiedica facerea lui Dumnezeu,
lucrarea harului.

Dumnezeu este Cel ce face totul în noi, dacă noi ne lepădăm de cele care contracarează lucrarea Lui sau chiar Îl alungă de la noi.

Principala noastră lucrare este să ne deschidem Lui, să-I deschidem ușa inimii și a sufletului nostru ca să-L putem primi cum se cuvine.

Maica Siluana Vlad – Cum sa ne aflam odihna de la ganduri

24 Shares