2

2020 – Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români


Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2020 drept Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români pe tot cuprinsul Patriarhiei Române.


Cele două teme, omagială și comemorativă, evidențiază două coordonate cu o importanță majoră în viața și activitatea bisericească.
Declararea anului 2020 ca „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” urmărește promovarea reperelor biblice și patristice privitoare la pastorația părinților și copiilor și la modelul creștin de familie, precum și sublinierea rolului pedagogiei creștine în societatea contemporană, accentuând că, în contextul multiplelor provocări de ordin pastoral, Biserica are responsabilitatea de a identifica și de a aplica soluțiile care pot ajuta familia creștină în general.


Familia creștină a ocupat întotdeauna un loc central în învățătura creștină, reprezentând cadrul intim cel mai de preț pentru cultivarea iubirii conjugale, părintești, filiale și frățești. Ea este binecuvântare și icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate, un spațiu sacru al lucrării harului Preasfintei Treimi orientat spre viață și iubire eternă. În familie, relația părinți-copii se înțelege mai ales din perspectiva relației omului cu Dumnezeu. Copiii nu se nasc doar pentru o viață terestră, ci se nasc și ca să poată deveni, prin Botez, fii ai lui Dumnezeu după har (cf. Ioan 1, 12-13) și să dobândească viața veșnică din Împărăția Preasfintei Treimi.



Creșterea spirituală a copiilor și tinerilor este esențială. Inimile copiilor şi tinerilor sunt uneori îndurerate de singurătate, de incertitudine cu privire la viitorul lor.

Tinerii sunt în căutarea unei paternități spirituale care să-i poată învăța să găsească un sens existenței. Ei sunt în căutarea oamenilor care să reprezinte o întrupare a sensului și cu care ei să poată vorbi deschis despre ei înșiși și despre ceea ce îi preocupă. Sunt însetați de autenticitate.

Este zadarnic să le vorbim despre comuniune dacă nu li se poate arăta aceasta. Pe fondul unei crize tot mai accentuate a valorilor spirituale și a lipsei de încredere, cei de lângă noi au adeseori dorința profundă de a intra în taina comuniunii și de a se bucura de încrederea noastră, pentru că omul în însăși ființa sa este comuniune, este iubire.

Prietenia curată și sinceră poate fi una dintre valorile cele mai importante pentru a descoperi împreună credința în Dumnezeu.


În societatea contemporană, familia creștină trăiește într-o lume secularizată și confuză din punct de vedere spiritual, fiind confruntată, adeseori, cu multiple provocări și crize precum sărăcia, șomajul, alcoolul, infidelitatea, divorțul, nesiguranța zilei de mâine, instabilitatea și dezorientarea, înstrăinarea reciprocă, conflictele personale și sociale, migrația etc.


Astăzi, când ni se propun „modele” străine de valorile creştine, trebuie afirmate cu tărie sfințenia căsătoriei, solidaritatea în familie şi între familii, demnitatea maternității, a paternității, a filiației şi a fraternității, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu, ce trebuie cultivate.


Cunoscând provocările actuale la adresa familiei creştine, preoţii ortodocşi sunt îndemnaţi să încurajeze și să susțină familiile care duc o viață creștină autentică, să sprijine material și
spiritual familiile numeroase, pe cele monoparentale sau aflate în situații dificile, să încurajeze enoriașii să contribuie la sprijinirea familiilor sărace, precum și la educația religios-morală a copiilor din comunitate.

Nașii de Botez și de Cununie să fie catehizați în sensul înțelegerii și asumării calității și responsabilității de părinți spirituali.

În mod evident, în pastoraţia comunităţii parohiale, exemplul familiei preotului, ca model asumat de viață creștină, este o lumină călăuzitoare puternică.

De asemenea, părinții, copiii și tinerii trebuie încurajaţi să ia parte la diversele activități misionare şi culturale din parohie, dar mai ales, să participe constant la viaţa liturgică a Bisericii.

Parohiile sunt îndemnate să organizeze evenimente duhovnicești și cateheze liturgice practice la care să participe toți membrii familiei, tineri şi vârstnici deopotrivă. De asemenea, să organizeze excursii, pelerinaje și tabere pentru familii, cuprinzând activități specifice dedicate părinților (dezvoltarea competențelor parentale) și copiilor (cateheze și întâlniri educative).


Pentru a desfăşura o pastoraţie eficientă, Biserica trebuie să aprofundeze cunoașterea provocărilor actuale la adresa copiilor și tinerilor (pe categorii de vârstă și de probleme) prin colaborarea cu instituțiile și persoanele interesate în ajutorarea acestora, analizarea factorilor
care pot afecta negativ viața socială și religioasă a copiilor și a tinerilor (dependența de internet, alcoolismul, drogurile, jocurile de noroc, delicvența juvenilă, violența în școli etc) și luarea măsurilor pentru evitarea acestora.


Totodată, parohiile din Patriarhia Română sunt chemate să intensifice implementarea proiectelor educaționale și catehetice multiple, precum: Hristos împărtășit copiilor, Alege școala!, Școala de duminică, Calea mântuirii, Cateheze pentru viață etc.


Desigur, este foarte necesară și intensificarea cooperării dintre unitățile de cult și organizațiile non-guvernamentale de părinți și tineri, care funcționează cu binecuvântarea Sfântului Sinod (Asociația Părinți pentru Ora de Religie, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, Liga Tinerilor Creștin-Ortodocși Români) sau a Centrelor eparhiale. În același timp, este necesară conlucrarea între eparhiile din țară și din afara țării pentru facilitarea reîntregirii familiilor afectate de fenomenul migrației sau facilitarea comunicării și întrajutorării între membrii acestora.
*

  • *
    Propunerea de a declara anul 2020 drept „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români” are ca scop identificarea și promovarea exemplului celor care, de-a lungul timpului, au susținut spiritual și material activitatea social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române, precum și evidențierea rolului filantropiei creștine ca o coordonată principală a activității culturale și sociale a Bisericii.

  • Sfânta Evanghelie și Tradiția Bisericii subliniază importanța legăturii dintre viața spirituală și activitatea socială a omului, dintre rugăciune și acțiune, dintre evlavie și dărnicie, dintre Liturghie și Filantropie .
    Trăim astăzi într-o lume în care individualismul materialist își face simțită tot mai mult prezența şi oamenii caută mai mult bogăția materială trecătoare decât bogăția spirituală a credinței și a generozității
    sau a dărniciei.

  • În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că a fi om și a trăi înseamnă a dărui: „Viața n-ar mai fi cu putință să se mențină dacă ai desființa milostenia, iertarea, iubirea de oameni.
  • Din pricina aceasta,Dumnezeu n-a lăsat milostenia numai pe seama rațiunii, ci multe părți
    ale ei le-a pus sub tirania legilor naturii. […] Suntem înclinați din fire spre milostenie. Aceasta ne face să ne revoltăm când oamenilor li se face nedreptate, să ni se zbată inima când vedem că un om este ucis; și plângem când vedem pe cineva îndurerat. Pentru că Dumnezeu vrea tare mult să se facă lucrul acesta, a poruncit naturii să contribuie și ea mult la săvârșirea milosteniei.
  • Prin aceasta, Dumnezeu ne arată că ține nespus de mult la milostenie. Gândindu-ne, așadar, la toate acestea, să ne ducem noi înșine la școala milosteniei și să ducem și pe copiii și cunoscuții
    noștri. Înainte de alte lucruri, omul să învețe să miluiască. Pentru că a milui înseamnă a fi om! […]
  • Să învățăm, dar, să fim milostivi pentru toate aceste pricini, dar, mai cu seamă, pentru că și noi avem nevoie de multă milă. Să nu socotim că trăim câtă vreme nu facem milostenie”
    .
    Îngrijirea oamenilor bolnavi și a săracilor reprezintă nu numai o datorie morală a creștinului ca manifestare a dragostei sale față de aproapele, așa cum ne învață Mântuitorul Iisus Hristos în Pilda samarineanului milostiv, ci și o componentă a misiunii sociale a Bisericii în înțelesul ei de comunitate. Întrucât Fiul lui Dumnezeu a venit în lume pentru a tămădui „orice boală și orice suferință în popor” (Matei
    4, 23), Biserica întemeiată de Hristos, „Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre”, și constituită de Duhul Sfânt la Cincizecime este și spital duhovnicesc pentru vindecarea de boli sufletești sau patimi, dar și de boli trupești, prin Taina ungerii bolnavilor (Sf. Maslu) și prin îngrijirea lor.

  • Păstrăm vie recunoștință tuturor celor care s-au străduit de-a lungul istoriei să contribuie la misiunea filantropică a Bisericii Ortodoxe Române și îi pomenim în rugăciune și pe cei care, în trecut, au fost ctitori de așezăminte medicale sau educațional de azile, orfelinate, cantine sociale, adăposturi pentru săraci.
  • Evocăm aici numele domnitorilor Țării Românești: Sfinții Neagoe Basarab (1512-1521), ctitorul bolniței (cămin pentru bolnavi) de la Mănăstirea Bistrița, și Constantin Brâncoveanu (1688-1714), întemeietorul
    bolniței de la Mănăstirea Brâncoveni, și al soției sale, Maria Brâncoveanu, ctitora bolniței de la Hurezi (1699), al domnitorilor Grigorie al II-lea Ghica (1733-1735, 1748-1752), ctitorul spitalelor Sfântul
    Pantelimon și Sfântul Visarion din București (cca 1750), Alexandru Moruzi (1793-1796, 1799-1801), fondatorul spitalului Dudești din București (1796); numele domnitorilor moldoveni: Ștefan cel Mare și
    Sfânt (1457-1504), ctitorul bolnițelor de la Putna și Pătrăuți, Constantin Racoviță Cehan (1749-1753, 1756-1757), care a avut inițiativa întemeierii spitalelor Sfântul Proroc Samuil din Focșani și Precista din
    Roman, Grigorie al V-lea (1849-1853, 1854-1856), întemeietorul ospiciului Galata din Iași. De asemenea, o bogată activitate filantropică au avut ierarhii Bisericii noastre: mitropolitul moldovean Anastasie Crimca (1608-1617, 1619-1629), ctitorul bolniței de la Dragomirna (1602) și al unui spital în Suceava (1619), mitropoliții Țării Românești: Sfântul Antim Ivireanul (1708-1716), care, în Așezământul Mănăstirii Antim,
    a prevăzut sume pentru învățătura copiilor săraci, pentru îngroparea sărmanilor, miluirea săracilor și găzduirea străinilor etc., Grigorie al II-lea (1760-1787), care, alături de domnitorul Alexandru Ipsilanti
    (1774-1782, 1796-1797), a fost întemeietorul primului așezământ pentru orfani din Țara Românească, şi Nifon Rusăilă (1850-1875), ctitorul Seminarului Nifon din București, mitropolitul Veniamin Costachi
    (1803-1808, 1812-1821, 1823-1842) al Moldovei, care și-a donat toate bunurile, prin testament, în scopuri filantropice, mitropolitul transilvănean Andrei Șaguna (1864-1873), care s-a îngrijit de soarta elevilor
    lipsiți de mijloace, înființând fundația care-i poartă numele, mitropolitul primat (1919-1925) Miron Cristea, viitorul patriarh al României (1925-1939), care a inițiat înființarea unui Seminar pentru orfanii de
    război la Câmpulung-Muscel, Sfântul Ierarh Calinic, stareț al mănăstirii Cernica (1818-1850) și episcop al Râmnicului (1850-1868), numit de popor „vindecătorul bolnavilor și miluitorul săracilor”, ctitorul
    bolniței din ostrovul Sfântul Gheorghe de la Cernica, și episcopul Ioanichie Hasan al Romanului (1747-1769), fondatorul bolniței de lângă biserica Precista Mare din Roman.

  • De asemenea, îi pomenim în rugăciunile noastre pe marii filantropi mireni: spătarul Mihail Cantacuzino (1640-1716), fondatorul spitalului Colțea (1703-1707), Bălașa Brâncoveanu (1693-1752), ctitora azilului care-i poartă numele (1750-1752), Constantin Obedeanu (†1755), întemeietorul unui spital în Craiova (1754), Safta (Elisabeta Brâncoveanu (1776-1857), fondatoarea Spitalului Brâncovenesc din București (1835-1838), doctorul Constantin Caracaș (1773-1828), care a inițiat construirea Spitalului Filantropia (1811-1815) și refacerea spitalului Sfântul Pantelimon din București (1816), marele ban Radu Golescu (1746-1818), ctitorul bolniței de la Mănăstirea Țigănești și fondator al spitalului Filantropia, alături de fostul mare ban Grigore Brâncoveanu și clucerul Constantin Brăiloiu, doamna Elena Cuza
    (1825-1909), ctitora unui așezământ pentru fetele orfane lângă Cotroceni (1862), Ștefan Bosie, ctitorul Mănăstirii Sfântul Spiridon din Iași, și Emanoil Gojdu (1802-1870), care a donat imensa sa avere „românilor de religiune ortodoxă răsăriteană din Ungaria”.

  • Astăzi, Biserica Ortodoxă Română contribuie în mod sistematic și substanțial la alinarea suferințelor oamenilor, atât prin lucrarea liturgică, duhovnicească și pastorală, cât și prin lucrarea de asistență socială și filantropică.
  • Numeroase categorii de persoane defavorizate ‒ bolnavi, copii proveniți din familii sărace și fără
    posibilități de întreținere sau cu părinții aflați la muncă în alte țări vârstnici singuri abandonați de familiile lor, victime ale traficului de persoane și victime ale violenței familiale, persoane cu dizabilități,
    consumatori de droguri sau alte tipuri de dependențe, șomeri etc. ‒sunt sprijinite prin intermediul diferitelor programe și proiecte sociale desfășurate la nivelul Patriarhiei Române, la care se adaugă asistența religioasă în unitățile militare, penitenciare, spitale și așezăminte sociale.
  • Diagrama așezămintelor social-filantropice organizate sub coordonarea Bisericii Ortodoxe Române cuprinde cantine sociale, unități medicale, centre de zi pentru copii, centre de zi și rezidențiale pentru
    vârstnici, birouri de asistență socială și centre comunitare, centre de tip familial, grădinițe sociale și afterschool, locuințe protejate, centre de informare, de consiliere și centre de resurse, instituții de învățământ pentru adulți, centre de urgență, campusuri sau tabere, centre educaționale etc.
  • Opera social-filantropică a Bisericii este inspirată din lucrarea filantropică, vindecătoare, sfințitoare și mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos şi are, totodată, o evidentă dimensiune pastorală, exprimând o credință lucrătoare prin iubire darnică şi contribuind la cultivarea comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii, adică la o cultură a generozității.

  • Veşnică să le fie pomenirea tuturor filantropilor ortodocşi români care au adus mângâiere și prețuire celor aflați în suferință, le-au redat speranță şi au cultivat demnitatea lor. Urmând pilda înaintașilor, îi îndemnăm pe toți preoții ortodocși de astăzi să fie predicatori ai filantropiei în comunitate și părinţi milostivi ai celor aflați în nevoie.
  • Exprimăm recunoștință și prețuire față de toți cei care sprijină activitățile pastorale, educaționale și social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române și faţă de toţi ortodocşii români milostivi.
  • Îi îndemnăm să continue cu multă râvnă lucrarea lor, spre slava Preasfintei Treimi și spre binele poporului român.

  • † Daniel
    Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
CategoriiAnul Nou
0 Shares

Comentarii

comments