Împăcare1 min read

Cu sufletul spre Domnul am strigat:

”Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete.

Mă ţine lutul meu, de lut legat,

Şi-n van vrea fierea lumii să mă-mbete.

Spre Tine merge dorul meu întreg,

La Tine-mi este orişice dorire.

Ci lasă-mă de lut să mă dezleg,

Să vadă sufletu-mi a Ta mărire.

 

Mi-e sete de odihnă, Doamne-al meu,

Mi-s mâinile şi tălpile o rană.

Din coastă sânge-mi picură mereu,

În drumul de păcat şi de prihană.

Primeşte-mi, Bune, sufletul stingher,

Găteşte-mi Însuţi locul de hodină,

Mă lasă astăzi să mă-nalţ la cer,

Dezleagă-mă de haina mea de tină”.

 

Şi glasul Domnului grăi răspuns

”Durerea ta mă sfâşie de milă,

Când plânsul tău la mine a pătruns,

Mi-a înflorit o rană-n piept, copilă.

Ridică-n slavă ochii tăi uimiţi

Şi-mi vezi durerea spinilor pe frunte;

Priveşte-n ochii mei de plâns topiţi

Şi-n palme vezi-mi chinurile crunte.

 

Eu n-am cerut atunci să vin în sus,

Deşi Părintele ceresc mi-e Tată;

Din cupă am sorbit amar nespus,

Şi cupa mea e-n veci nedeşertată.

Dar rana ta mă doare mai cumplit,

Pe cruce-am sângerat şi penrtu tine!

Te-am cunoscut din veci şi te-am iubit,

Şi-i grea povara dragostei depline”.

 

Şi-am îngânat, cu duhul umilit:

”Primeşte-mă-n iubirea Ta cerească,

Şi lasă, Doamne-n lutul istovit,

Dureri şi răni în sânge să-nflorească”.

Zorica Latcu

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments