Doamne, nu mă pedepsi2 min read

… „Că nu este nici un om care să fie viu şi să nu greşească, ci numai Tu, Doamne, eşti fără păcat. Dreptatea Ta este dreptate în veac şi Cuvântul Tău este Adevărul…“

 

Noi toţi greşim în multe feluri… (Iac. 3, 2).
Dacă zicem că nu avem păcat, minţim, şi adevărul nu este în noi (1 Ioan 1, 8).
Dacă nu greşeşte cineva în vorbire (o, mai ales în vorbire!), este om desăvârşit…
Dar cine oare dintre noi, dacă este sincer înaintea Ta, Doamne, ar

putea să spună că el n-a vorbit decât ce este adevărat, cinstit şi curat în viaţa lui? Ca să nu fie ca noi, toţi ceilalţi!

Numai Tu Singur, Doamne Iisuse, ai putut umbla nevinovat în faţa Sfinţeniei pe faţa acestui pământ, .
Căci numai Tu Te-ai putut ridica în faţa pârâşilor Tăi şi să-i provoci, strigându-le: «Cine dintre voi Mă poate dovedi că am vreun păcat?» (Ioan 8, 46).
Căci numai Tu nu aveai nici un păcat, fiindcă în Tine cel rău nu avea nimic (Ioan 14, 30).
Dar noi, Doamne, toţi am păcătuit şi împreună-netrebnici ne-am făcut.
Am păcătuit fiecare şi mai păcătuim încă. Dar am recunoscut prea puţini şi îndreptăm prea puţin.
Ştim adesea că ceea ce facem este rău, fiindcă urmările faptelor acestora dovedesc aceasta. Şi totuşi, din duh încăpăţânat de mândrie, nu vrem să recunoaştem aceasta. Şi, mai puţin: să încetăm!
Inima noastră ne învinuieşte,
conştiinţa ne mustră,
fraţii ne sfătuiesc,
situaţia ne incomodează şi ne face să suferim —
şi totuşi mândria nebunească nu lasă gura noastră săşi reverse mărturisirea vinovăţiei şi cuvintele de pocăinţă.
Nici îndărătnicia nu lasă ochii noştri să se plece cu lacrimile amare ale întoarcerii. Şi ale cererii de iertare.
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments