Părintele Cleopa
A participa la Sfânta Liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare este una din cele nouă porunci bisericeşti. Excepţiile sunt doar în caz de boală şi serviciu. De ce trebuie să participăm? Mi-a plăcut ce am auzit odată la o predică a unui părinte: pentru că, Biserica fiind un organism real, în care fiecare suntem un organ, cu rolul propriu, orice lipsă a noastră de la orice chemare a Sfintei Liturghii e ireversibilă şi irecuperabilă. Putem începe acum să mergem, dar nu vom înlocui, nu vom acoperi spaţiile în care nu am fost. Ele vor rămâne în veşnicie spaţii goale, momente în care nu ne-am respectat rostul. Cum ar fi dacă ne-am uita la trupul nostru, şi o mână ar zice că nu vrea să facă parte din noi? Sau un ochi? Pentru că noi nu percepem importanţa pe care o avem în Biserică, botezaţi fiind, nu înseamnă că, obiectiv vorbind, nu avem nicio importanţă, că participarea noastră
la slujbe nu are un sens în întreaga istorie. Pentru că noi nu vedem rostul în prezenţa unui bebeluş la slujbă, nu înseamnă că acesta nu este.