Evanghelia Duminicii a 5-a dupa Rusalii: “In vremea aceea, trecand Iisus dincolo, in tinutul Gadarenilor, L-au intampinat doi demonizati care ieseau din morminte, atat de cumpliti, incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea. Si, iata, au inceput sa strige si sa zica: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti? Departe de ei era o turma mare de porci, pascand. Iar demonii Il rugau, zicand: Daca ne scoti afara, lasa-ne sa intram in turma de porci. Atunci El le-a zis: Duceti-va! Iar ei, iesind, s-au dus in turma de porci. Si indata toata turma s-a aruncat de pe tarm in mare si a pierit in apa. Iar pazitorii au fugit si, ducandu-se in cetate, au spus toate cele intamplate cu demonizatii. Si, iata, toata cetatea a iesit in intampinarea lui Iisus si, vazandu-L, L-au rugat sa plece din hotarele lor. Iar Iisus, intrand in corabie, a trecut marea si a venit in cetatea Sa”. (Matei 8, 28-34; 9, 1)
Smerit si atent, Acesta refuza mereu pe diavol in a-i face reclama gratuita prin exorcizarea lui.
Ce stie sigur Hristos, si vai noi am uitat cu totul, este faptul ca diavolul nu-i nici metafora nici gluma, ci nenorocita realitate care, cu tupeul specific adancului de intuneric de unde-si trage paruta tarie, ataca omul, il injoseste trecandu-l din robia binecuvantata a libertatii in Hristos, in sclavia simturilor si a nesimtirii duhovnicesti.
Atunci cand vrea sa-si bata joc de creduli, diavolul arunca in fata paruta lui vulnerabilitate, folosindu-se de minciuna sa preferata: aceea ca el, el nu exista. In tinutul Gherghesenilor, vecin in reactie cu acela al Gadarei, nu poate fi indecent ca de obicei, caci dinaintea lui sta Hristosul Cel viu. Smecher, ca orice invirtit spiritual, diavolul, tatal minciunii, foloseste un adevar in care sa-si ascunda minciuna. Marturiseste pe Hristos ca „Fiul lui Dumnezeu”, bazandu-se pe unul dintre cele mai vechi tertipuri. Mincinosul care rosteste un adevar nu poate fi crezut ca spunand adevarul. Desi „si dracii cred si se cutremura”, soiul acesta de draci nu este unul marturisitor, caci se aseamana cu aceia care numai din rostirea cu buzele a numelui Domnului si-au format convingerea ca dau marturia completa, uitand ca mai presus de rostire este rostuirea vietii dupa fericitele porunci ale Mintuitorului, fericirile ce s-au facut chei de judecare intru Imparatia lui Dumnezeu. Palavragiu fara pereche, barfitor de elita, diavolul arunca momeala Domnului. Ca si cum Hristos n-ar stiut ce se afla in dulceata parsiva a glasului diavolului, acesta cosmetizeaza
hidosenia sa cu dialogul, aratandu-se ideologul dintii al falsei tolerante si a drepturilor…porcilor.
Tertipul lui tine, comunitatea fiind ranita in turma sa, astazi i-am spune in constructia ei economica, reactia pagubitilor, virulenta si paguboasa, subliniind, a cata oara, cam cat valoreaza sufletul unui aproape: cat o turma de porci, dar nu mai mult. Sfantul Ioan Gura de Aur vedea aici, in ingaduirea dialogului si transferarea in turma a diavolului, semnul marinimiei Domnului, a nadejdii Sale ca macar asa, in trup de animal, diavolul va avea o sclipire de ascultare. Desi n-a fost asa, cel care a pierdut n-a fost Vindecatorul ci pururea nevindecatul si noi, paznicii nestramutati ai Gherghesenilor si turmei prin care acestia au intrat in istoria lumii. Cei cu gura mare, care preferam bucuria marunta a muzicii grohaiturilor ce ne insotesc proprietatea, vuietului Duhului Sfant, care nu ne mai bucuram de intoarcerea unui semen printre cei vii intru normalitate, raniti mereu fiind de dorinta de a avea, de a dispune, de a manca si a bea, de a avea de dragul lui a fi. Scoaterea dintre artefactele cimitirului ce ni-i viata de catre Hristos, aproape ne irita, in raport cu traiul linistit pe care ni-l asigura pastorirea porcinelor ce ne pasc miristile sufletului.
Actuala si smerita, intimplarea din marginea de cimitir a Gherghesenilor e valabila si-n miezul lumii de astazi. Caci in cate randuri nu ne-a cercetat Hristos dezrobindu-ne de obscuritatile unei vieti usoare pentru a ne recalibra forta de mantuire, explicandu-ne ca valoram mai mult decat punem pret noi insine pe noi, mai mult decat turma de porci ce ne sunt interese mincinoase si de complezenta. Hristos nu face minuni pentru a da bine, caci nu indeplineste rolul lui Dumneze ci El Este Dumnezeu. Dovedind coeziune cu Tatal, in Duhul Sfant, Domnul Iisus Hristos nu-si ascunde dumnezeirea in marturia mincinosului ci in intima farimitare a zidurilor de interes prin care ne delimitam interesele. Caci acolo unde nu este coeziune in interese, fascinant in minciuna, se arata diavolul, specialistul mantirii cu seninatate. Ori, ce lectie este aceasta pentru noi. Care nu mai cultivam porci, dar crestem, sporim in cultura de turma, care ne ingrijim cimitirul ultimativ al falselor noastre valori sporind in cirtirea minunii lui Dumnezeu, care vedem pe Acesta oriunde, numai acolo unde este nemaizarindu-l de mult. Noi, admiratorii turmei ce se-neaca in lacul propriilor orgolii, opozantii lui Hristos Vindecatorul, Exorcistul.
Iesind din Ghergheseni, Domnul trece marea inapoi. Poate ca acum ne mai salveaza pe cate unul legat in obezi, locuitor al cimitirului. De ne vom vedea prapaditi porcii pe care-i credem valorosi, mai valorosi decat oamenii, cum vom reactiona? Caci El, trecand marea inapoi, s-ar putea sa fi luat o cale spre noi. Grija la bucuria prin care ne facem partasi vizitei Lui.
Parintele Constantin Necula
