Noi, din păcate, suntem „virusați” de mentalitatea lumii, și mentalitatea lumii acesteia ne-a înlumit. Suntem într-un proces de înlumire: asta înseamnă secularizarea.
Mentalitatea lumii are totul calculat și face lucrurile din datorie – și atunci ne facem și noi „datoria”: venim și „bifăm”la biserică, și cumpărăm trei lumânări și dăm un pomelnic, și I-am dat Domnului „temă acasă”: pentru serviciu, pentru câștigarea procesului, pentru îmblânzirea dușmanilor, pentru pedepsirea dușmanilor și ce se mai scrie prin pomelnice, și așteptăm rezultatele, că deja noi am introdus „fisa” în „aparatul liturgic”.
| Sfanta Liturghie |
Și ne mirăm după aceea că nu mai sunt rezultate, și nu sunt rezultatele scontate. Cum spunea cineva de la țară: „Am plătit slujbă, și n-am cunoscut”. Așa că, dacă „plătești slujbă”, Îl jignești pe Dumnezeul cel viu, și ai „greșit adresa”: te-ai dus la o prăvălie.
Dacă voiai să te duci la Dumnezeul cel viu, te puneai în genunchi și te smereai în fața Lui și ziceai:
„Doamne, iartă-mă”, ca vameșul, „că nu sunt vrednic… Milostiv fii mie, păcătosului!” cf. Luca 18:13.
Sau te duceai ca sutașul, așa păgân cum era, că nu știa prorociile Vechiului Testament despre Domnul Hristos: „Nu sunt vrednic să intri sub acoperișul casei mele, dar spune numai un cuvânt…” Matei 8:8. Și atunci Dumnezeu ne-ar ajuta și ne-ar binecuvânta. Deci cam asta ar fi perspectiva.
Din păcate, dacă noi, creștinii, care suntem ai lui Hristos (asta înseamnă „creștini”: ai lui Hristos), ne trăim propria viață într-o mentalitate care nu mai este a creștinilor, ci este a lumii, se văd consecințele, că nici măcar în Săptămâna Pătimirilor, o dată pe an, nu suntem în stare să ne adunăm.
Că nu ne mai putem aduna dacă suntem împrăștiați tot anul.
De asta nu ne mai bucurăm: pentru noi nu mai e o bucurie – e o corvoadă, o datorie să ne spovedim mai mult de o dată pe an!
Și acea o dată pe an să vină ca la un fel de bifare: „Mă duc să «pontez» la biserică” – și așteptăm să mai avem și schimbarea vieții!
Din păcate, asta nu se întâmplă.
Omul crede că de vină este preotul sau rugăciunea sau Dumnezeu, dar în nici un caz faptul că el trăiește altfel decât în perspectiva creștinului.
Așa că, dacă vrem să fim ai lui Hristos înseamnă că Domnul Hristos trebuie să ne fie măsura și dreptarul după care ne orientăm şi la care ne raportăm.
Iar Hristos ne propune o transfigurare din desfigurarea în care am ajuns, o trecere de la starea de moarte sufletească în care ne aflăm, la o viaţă nouă, viaţa în duh – nu numai viaţă cu pâine şi cu apă şi cu muncă şi cu odihnă, ci viaţa cea dinlăuntru.
Și ne propune, nici mai mult, nici mai puţin, decât să ne înfruptăm şi să ne împărtăşim din viaţa Lui.
Preasfinţitul Siluan al Italiei
(Fragment din articolul publicat în numărul 82 al revistei Familia Ortodoxă)
Categoriisf liturghie
