Rugăciune la revărsatul zorilor, a Părintelui Sofronie de la Essex

                      Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat la această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.

              N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie fără numai în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi: Orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”. De aceea îndrăznind te chem: Păzeşte-mă de orice prihană a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine. Binecuvântează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice.

            Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără de păcat.

            Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-Ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, te

            Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice porniri care nu găsesc bună-plăcere înaintea Ta şi-l rănesc pe semenul meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Dacă e voia Ta să tac, fă-mă să tac în duh de pace, să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea suflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, ca poruncile tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.

           Doamne, rogu-Te, ai milă de mine. Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari. Dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea. Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la Faţa Ta din pricina nevredniciei mele. Ci sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată ființa mea.

          Da, Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt,învaţă-mă dreapta judecată şi cunoştinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-ţi pot aduce pocăinţă după vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e oarbă încă. Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cum mine, Doamne, în acel ceas înfricoșător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul de judecată.