De ce aprindem lumanari la slujbe sau cand facem rugaciuni?2 min de citit

Lumanarea nu poate lipsi de la nici o slujba sau rugaciune, ea ne insoteste
totdeauna cand ne intalnim in vreun fel anume cu Dumnezeu.

Cand cineva se boteaza, cand se cununa, cand se impartaseste, cand moare, cand se roaga acasa
la el sau in biserica, cand merge la Sfantul Altar cu prescura si cu pomelnicul, la
mormant si in oricare alt moment se adreseaza lui Dumnezeu sau este in fata Lui,
omul credincios aprinde lumanari.

Lumanarea simbolizeaza jertfa de sine, transfigurarea, transformarea in lumina
prin ardere de sine, ceea ce reprezinta calea implinirii noastre si a desavarsirii.

Ca si semnul Sfintei Cruci, lumanarea este un semn distinct al crestinului, ea
sintetizand esenta credintei noastre, aceea ca nu exista alta cale de implinire, de
mantuire, decat cea a jertfei.

Jertfa se afla la temelia vietii, nimic nu se poate realiza decat prin jertfa de sine.

Ca si lumanarea, omul se poate si el transforma in lumina, se poate indumnezei prin ardere de sine. Apoi, lumanarea este jertfa curata pe care o aducem noi lui Dumnezeu. De aceea insotim rugaciunile noastre pentru cei vii ca si pentru cei morti de aprinderea lumanarilor in biserica, la
mormintele celor dragi sau in casele noastre.

Lumina este semn al prezentei lui Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu este lumina, mergem la Dumnezeu cu lumina.
Lumanarea este, in acelasi timp si o marturisire a faptului ca cel care aprinde lumanarea este iubitor de lumina, a ales calea luminii nu pe cea intunericului, a ales si iubeste faptele ce se savarsesc la
lumina nu pe cele care se fac pe ascuns, in intuneric, se inchina lui Dumnezeu care este lumina si se leapada de stapanitorul intunericului si de lucrurile ce se fac la intuneric.

Este foarte important de semnalat ca omul aprinde lumanarea cand se indreapta spre Dumnezeu sau cand face lucruri legate de Dumnezeu, cand face lucruri bune. El nu aprinde lumanarea atunci cand savarseste lucruri de care se rusineaza, lucruri indoielnice, lucruri lumesti.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments