Sfanta Teodora de la Sihla7 min read

Sfinţii s-au retras în munţi ca să scape de aceste trei feluri de răutăţi: să nu aibă cu cine vorbi, să nu vadă pe nimenea, să nu audă pe nimenea şi să stea pururea în comunicare cu Dumnezeu, prin sfânta rugăciune şi meditaţiile sfinte, ca să-I urmeze lui Iisus Hristos, Care adesea se ruga singur în munte, noaptea şi uneori chiar ziua.
Aşa a făcut şi Sfânta Teodora, şi pentru că poate nu ştiţi viaţa ei, vă voi face un rezumat al vieţii ei, căci nu îngăduie vremea să o spun mai pe larg.

 

Iată, aici unde este bisericuţa aceasta mică, care are anul acesta 205 ani de la întemeiere, tradiţia veche, care s-a păstrat din gură în gură şi din bătrân în bătrân, spune că a fost întâi coliba Sfintei Teodora.
 
Ea a stat 14 ani de zile pe acest loc, unde fusese mai înainte un vestit pustnic, care venise aici din Munţii Vrancei.
 
 De obârşie ea era din Vânătorii Neamţului, fiica lui Gheorghe Joldea armaşul, şi a fost singură la părinţi. Către sfârşitul vieţii ei, când a câştigat darul Sfântului Duh, prin îndelungă osteneală şi post, s-a retras în peştera cea din vale, pe care o vedeţi.
 S-a retras, dar când? Când nu mai simţea foamea, nici setea, nici frigul.
Omul duhovnicesc cel desăvârşit nu mai are nevoie de haină, nici de hrană multă şi nu-i mai este frig  şi nici frică de nimenea. Căci are în inima sa pe Hristos, care i Se face lui şi haină şi hrană şi toate celelalte, şi-l păzeşte de toate.
 
După ce s-a desăvârşit deci sfânta Teodora aici, s-a dus în peştera din vale, iar acolo a fost descoperită prin minune dumnezeiască, căci nu se ştia de dânsa.
 Duhovnicul ei din Sihăstria murise demult şi ea nu mai putea coborî de bătrâneţe până de vale, ca să se împărtăşească cu Prea Curatele Taine. 
Dar s-a întâmplat o minune ca aceasta: mai înainte de moartea ei, la trapeza Sihăstria nişte păsări veneau şi luau bucăţele de pâine de la fraţii trapezari. 
Şi au văzut fraţii cum luau acelea pâine şi zburau cu ea încoace, spre miazăzi. Şi a observat şi stareţul mânăstirii şi le-a zis: „Fraţilor, păsările acestea vedeţi că nu mănâncă pâine, ci o iau în cioc, dacă le dai câte o bucată, şi zboară cu ea încolo, înspre pustia Sihlei (că nu era atunci biserica aici). Mi se pare mie, a zis stareţul, că trebuie să fie vreun rob a lui Dumnezeu, vreun suflet a lui Dumnezeu căruia păsările acestea îi duc pâinea”.
Într-o duminică după-amiaza, doi fraţi au luat blagoslovenie de la stareţul mânăstirii, după ce i-au spus:
Părinte, ne-am duce în partea aceea unde zboară păsările, poate să dăm peste acel pustnic căruia îi duc păsările mâncare de aici.
Şi spune istoria – pe care am citit-o într-un vechi manuscris – că păsările parcă îi aşteptau, căci au zburat dincolo de Sihăstria, la marginile pământului. Şi au stat cu bucata de pâine în cioc până au venit fraţii, şi când să le ajungă, au zburat mai încolo, şi tot aşa zburau aproape de pământ şi pe distanţe mici, ca şi cum i-ar chema încoace, să le-o descopere pe Sfânta Teodora.
 
Şi au venit fraţii, dar de la o vreme, către seară, a venit o ploaie mare şi s-a întunecat şi n-au mai văzut nici păsări, ba s-au şi rătăcit, că nu era pe atunci cărare, cum vedeţi acum, ci era pustie mare; de aceea I se spunea aici Sihla, adică sihăstrie, desime, căci era mare desime printre stâncile acestea. Nu exista atunci schitul Sihla, ci numai câte un pustnic rătăcitor care stătea câteodată aici.
S-au rătăcit deci cei doi fraţi şi când au văzut că e noapte şi a venit şi ploaie şi s-a întunecat, au început a plânge, că erau uzi şi rătăciţi. Şi s-au pus spate în spate lângă un foc, aici, aproape de peştera Sfintei
Teodora din vale, şi au hotărât să poposească până la ziuă acolo, că nu mai ştiau să nimerească înapoi, fiind deja noaptea târziu.
Şi stând ei acolo înfriguraţi, se îmbărbătau unul pe altul, zicându-şi:
„Poate n-om muri noi până mâine, iar mâine vom găsi din nou calea, ca să ne întoarcem la Sihăstria”. 
Şi când a înnoptat tare şi era aproape de miezul nopţii, deodată au văzut o lumină mare ca un foc, acolo unde era peştera din vale. Şi când au văzut lumina aceea, cel mic a zis: „Măi frate, trebuie să fie nişte tâlhari aici, că eu am auzit că în pustiile cele mari stau hoţii”.
Şi a zis cel mare: „Nu, frate, poate să fie chiar un sfânt, care a făcut focul”. Şi s-a dus cel mai mare şi s-a apropiat de lumina aceea şi ce credeţi că a văzut acolo? 
Se vedea o roată mare de foc şi din roata aceea nişte limbi de foc ca nişte săbii se suiau la cer. 
 
Era Sfânta Teodora, care se ruga acum de 40 de zile şi de 40 de nopţi ca s-o găsească cineva, să-i ducă Sfintele şi Prea Curatele Taine a lui Hristos, s-o impărtăşească, că era prea slabă şi nu se mai putea duce singură, şi era goală, că putreziseră hainele de pe dânsa..
 Fraţii, când au văzut-o, s-au speriat şi au zis: „Oare ce să fie?”. Iar cel mai mare a zis: „Vezi, acesta este sfântul la care merg păsările cu pâine!”.
 
În acel moment, Sfânta Teodora a lăsat mâinile în jos şi nu s-au mai văzut lumini, şi au rămas în întuneric şi le-a zis, cu un glas slab de tot: „Nu vă temeţi, fraţilor – că ei se temeau tare –, nu vă temeţi că e o nălucire, că eu sunt o femeie ticăloasă şi neputincioasă, şi mă rog lui Dumnezeu aici de 40 de zile şi 40 de nopţi să-mi trimită pe cineva să-mi aducă Prea Curatele Taine ale lui Hristos, că vreau să mă împărtăşesc cu ele mai înainte de a mă duce de aici de pe pământ. Nu pot să mă arăt vouă acum, pentru că hainele mele au putrezit demult şi sunt goală. Dacă vreţi, daţimi o haină”.
Şi atunci fratele cel mai mare a dezbrăcat rasa de pe dânsul şi a pus un bolovan în rasă, ca s-o poată arunca; şi a aruncat rasa sa, iar cel mai mic i-a dat cureaua. După ce s-a îmbrăcat cu rasa şi s-a încins, sfânta i-a chemat pe fraţi la ea. Şi când a ridicat mâinile în sus, s-a făcut lumină în jurul ei ca în jurul unui sfeşnic! Şi ei s-au speriat când au văzut-o. Era o femeie numai umbră de om, cu părul alb ca zăpada, luminată la faţă, slabă, numai pielea şi oasele, şi vorbea rar, cu glas blând şi stins.
Şi a zis: „Nu vă temeţi, fraţilor, eu sunt o smerită roabă a lui Iisus Hristos, pe nume Teodora. Duceţi-vă repede la mănăstire şi spuneţi părintelui egumen să trimită mâine pe duhovnicul Antonie şi pe diaconul Laurentie. Că mâine la ora 12 din zi mă voi sfârşi.
Să-mi aducă aici Prea Curatele Taine”. Iar fraţii au zis: „Doamnă, noi nu ştim acum unde este Sihăstria, că ne-am rătăcit de aseară şi iată că a venit ploaia şi este întuneric”.
 Şi ea a zis: „Uitaţi-vă la răsărit!”. Şi a făcut un semn cu mâna şi li s-au arătat acelora două sfeşnice luminoase. Şi zise: „Mergeţi după aceste două sfeşnice, că îndată veţi sosi la Sihăstria”.
Şi s-au întors ei după cele două sfeşnice şi cele două sfeşnice mergeau sus de la pământ, şi în câteva minute s-au trezit la poarta Sihăstriei. Şi au bătut în poartă, căci tocmai era slujba utreniei, slujba de miezul nopţii, şi portarul care era atunci la poartă zise: „Cine sunteţi?”. 
Şi aceia: „Noi suntem, fraţii care neam dus astăzi după păsările acelea”.
Şi le-a dat drumul şi s-au dus în biserică şi au ascultat utrenia, iar după utrenie i-au spus stareţului: „Părinte, am găsit o mare sfântă”. „Unde?”. „Acolo unde sunt stânci multe (căci ei nu ştiau cum se cheamă locul acela)”. „Cum o cheamă?”. „Teodora”. „Dar nu aţi găsit pâinea care o duc păsările?”. „N-am găsit-o. Ne-am dus noi după păsări o bucată de drum, dar de la o vreme le-am pierdut din ochi şi ne-am rătăcit”. Şi i-a întrebat: „Pe unde aţi mers?”. „Iată, pe plaiul
acesta”. „Şi pe unde aţi găsit-o?”. „Prin pustia Sihlei, pe acolo pe unde e stâncăraia aceea mare…”
Şi repede s-au pregătit stareţul, şi duhovnicul, şi diaconul, şi a mers aproape tot soborul. Au luat Sfintele şi Prea Curatele Taine şi tot ce trebuia pentru împărtăşit şi au venit până unde s-au rătăcit fraţii, care au zis: „Iată, pe aici ne-au dus sfeşnicele acelea”. Şi îndată au văzut sub o stâncă ascunsă pâine multă, bucăţi de pâine mucegăită, uscată. Îi întrebară: „Aceasta aţi găsito ieri?”. „N-am găsit-o”.
 O puseseră păsările acolo, pentru sfânta, că poate mânca câteodată o bucată de pâine şi bea apă din stânca aceea scobită de acolo, de sus. Şi au zis fraţii: „Se vede că nu-i departe de aici” (căci uitaseră locul). Şi când s-au dus mai încolo, au văzut pe sfânta la rugăciune, cu haina cu care se îmbrăcase ieri.
Şi s-au oprit toţi. Şi stareţul, care avea Sfintele Taine, a vrut să îngenuncheze, dar sfânta l-a oprit: „Nu se cuvine, sfinte părinte, să îngenunchezi având asupra ta nepreţuitele Taine ale lui Iisus Hristos; eu trebuie să îngenunchez, că sunt păcătoasă!”. Aşa s-a smerit ea, căci sfinţii cei mari niciodată nu se laudă, ci pururea zic că sunt păcătoşi. Că cine se laudă, cade din darul lui Dumnezeu în trufie şi se face diavol, măcar de ar fi vieţuit toată viaţa în pustnicie.
Şi atunci, Sfânta Teodora, mai înainte de a se împărtăşi cu Prea Curatele Taine, a spus viaţa ei, de unde se trage şi pe unde a stat. Şi după ce s-a împărtăşit cu Prea Curatele Taine, a strălucit faţa ei ca soarele şi a ridicat mâinile la cer şi când şi-a dat duhul a ieşit o mireasmă de a mirosit tot muntele trei zile! Şi a lăsat aşezământ ca sfintele ei moaşte să le puie în peştera din vale. Şi a stat o vreme acolo. Şi apoi s-au dus în altă parte, unde a rânduit Dumnezeu, după cum se ştie din istorie: la sfânta mănăstire şi lavră Pecerska din Kiev.
Iată că v-am istorisit câte ceva despre Sfânta Teodora. Ea a pustnicit mai întâi în Munţii Vrancei şi a fost de metanie de la Mănăstirea Nifon, din ţinutul Buzăului.
 
Astfel, Sfânta Teodora a urmat celorlalţi mulţi sfinţi şi mari asceţi ai lumii care au trait prin pustie şi prin peşteri. Şi s-a săvârşit aici, în părţile noastre, şi până astăzi a rămas numele peşterii din vale Peştera Sfintei Teodora. 
 
Pr.Cleopa Ilie
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments