«Scoală-te»

„«Scoală-te», i-a zis Iisus, «ridică-ţi patul şi umblă!»“ ( Ioan 5, 8 )

Nu-i de-ajuns numai să te poţi scula din păcat. Trebuie şi să umbli în neprihănire! Nu-i de-ajuns că te poţi scula! Dacă nu poţi şi umbla, tu încă nu eşti sănătos deplin.

Ia seama că cel sănătos se cunoaşte după cum umblă:
Că cine umblă clătinându-se, cine umblă şchiopătând, cine umblă mereu căzând, cine umblă dintr-o parte în alta, de la unii la alţii, cine umblă tremurând, cine umblă poticnindu-se de orice, cine umblă strâmb, cine umblă lumeşte, cine umblă cu ochii închişi (2 Petru 1, 9), cine umblă cu nebăgare de seamă prin gropi, prin şanţuri, prin noroaie, prin locuri nepermise, cine umblă târându-se, cine umblă cu nebunii, cu desfrânatele, cu băutura, cine umblă cu cuţite, cu ciomege, cu arme, cine umblă cu înşelăciuni, cu afaceri necinstite, cu minciuni, cine umblă în gură cu Biblia, dar în buzunar cu rachiu, cu tutun, cu cărţi de joc, cu jurăminte şi cu înjurături, cine umblă şi la biserică , dar şi la păcate şi la cârciumă, cine umblă cu Dumnezeu pe buze, dar cu diavolul pe inimă, – acela nu este sănătos! Nici la minte, nici la credinţă.


Căci acela care este sănătos cu adevărat are totdeauna un umblet drept, frumos şi statornic, un cuvânt drept şi trăit, o viaţă şi o purtare drepte şi frumoase. Fie că-l vede cineva, fie că nu-l vede.

Dacă tu cu adevărat te-ai sculat din păcate, atunci ia seama bine cum umbli. Căci la umbletul tău privesc şi îngerii şi demonii. Şi cerul şi iadul. Şi Dumnezeu şi oamenii (1 Cor. 4, 9).
Umblarea ta este mărturisirea ta. Şi după ea îţi vei primi şi lauda şi ocara (Mat. 25,31-46; Rom.2, 5-6; Apoc. 20, 12).

Dacă eşti al lui Hristos, trebuie să umbli ca El (1 Ioan 2, 6).

O Doamne al Puterilor, întăreşte în umblarea cu Tine şi pentru Tine pe toţi ai Tăi. Fă ca urmele lor pe urmele Tale să rămână pe faţa pământului acestuia pline de lumină şi de putere, ca toţi cei care le vor privi şi le vor urma să ajungă la Tine. Amin.

Traian Dorz,

CategoriiFără categorie
0 Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.