În fiecare om există o lumină. Dar pentru fiecare trebuie să vină clipa rânduită de sus, când să te vezi așa cum ești și să-L cauți pe Hristos.
Dumnezeu te iubește pentru ceea ce este în tine lumină, pentru ce ai tu bun, nu pentru păcatele, petele, întunecimile tale. Iar tu nu poți fi și cu ale lumii și cu Dumnezeu:

Cine va voi să-și scape viața, o va pierde; iar cine va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela o va afla (Marcu 8, 35).
Dacă ai iubi cu adevărat pe Hristos, viața ta ar fi alta.
Ai fi om cu adevărat, ai răspândi în jurul tău lumină și pace. Ai face din învățătura lui Hristos o învățătură vie, ai trăi-o și ai fi fericit încă de aici, de pe pământ, înțelegând că nu ai nici un motiv să te tulburi, că necazul, nenorocirea, ca și bucuria ta pe pământ, sunt la fel de trecătoare; că viața ta, așa cum e, are un rost dat de Dumnezeu și că împlinind învățătura Lui vei ajunge să dobândești viața veșnică.

Pr Constantin Sarbu-Lacrima si Har

0 Shares