Chipul lui Dumnezeu în om4 min de citit

Când a fost plăsmuit omul cel dintâi a zis Dumnezeu în sfatul Sfintei Treimi: ”Să facem om
după chipul si după asemănarea Noastră” (Facere 1, 26), iar mai apoi citim că ”a făcut
Dumnezeu pe om după chipul Său” (Facere 1, 27). Tot la începutul Scripturii aflăm că ”luând
Domnul Dumnezeu tărână din pământ, a făcut pe om si a suflat în fata lui suflare de viată si sa
făcut omul cu suflet viu” (Facere 2, 7).
Sufletul este deci chipul lui Dumnezeu în noi după fire, după har si după slavă.
După fire, sufletul omenesc este asemenea Tatălui în ceea ce priveste mintea, care este izvorul
cunostintei; este asemenea Fiului în ceea ce priveste Cuvântul lăuntric asezat în noi de la
Botez si Care este începutul întelepciunii; si este asemenea Duhului Sfânt în ceea ce priveste
libertatea vointei, care este rădăcina tuturor bunătătilor.
După har, sufletul poate fi asemenea Fiului lui Dumnezeu, pentru că prin taina Sfântului
Botez sufletul primeste darul înfierii, devenind si el fiul lui Dumnezeu după har.
După slavă, sufletul este asemenea cu Însusi Dumnezeu prin puterea luminii dumnezeiesti
revărsată asupra sa, asa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan: ”Iubitilor, acum suntem fii ai lui  Dumnezeu si ce vom fi nu s-a arătat până acum. Stim că dacă El se va arăta, noi vom fi
asemnea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este” (I Ioan 3, 2).
Deci cel care vrea să afle ce este sufletul, să stie că este marea operă a Sfatului lui Dumnezeu.
Este întipărirea vie a Sfintei Treimi în fiinta omenească.
În Împărătia lui Dumnezeu nu este altceva mai frumos, mai scump si mai plăcut decât vederea
Fetei lui Dumnezeu, ”spre care si îngerii doresc să privească” (I Petru 1, 12). Ei nu se mai
satură uitându-se la dumnezeiescul chip, ca la un izvor nesfârsit de frumusete si de lumină.

Cineva spunea: dacă Chipul sau Fata lui Dumnezeu s-ar arăta o singură clipă în iad, iadul ar

ajunge Rai; iar dacă o singură clipă Fata lui Dumnezeu nu s-ar mai arăta în Rai, acesta s-ar
preface în iad. Să nu uităm că sufletul omenesc este după chipul acestei fete dumnezeiesti. De
aceea sufletul este odorul cel mai scump înaintea lui Dumnezeu.
În suflet stă toată puterea, toată valoarea fiintei omenesti, tocmai pentru că el este făcut după
chipul lui Dumnezeu si în vederea unei nesfârsite asemănări cu El.

‘Putem pierde orice, afară de suflet, căci dacă ne rămâne acesta încă n-am pierdut nimic”

În suflet stă toată superioritatea fiintei umane fată de restul vietuitoarelor, în el se află tot ceea
ce face din om stăpânul universului. În suflet stau ratiunea sau mintea, priceperea si judecata,
cu ajutorul cărora omul pătrunde tainele naturii si o cucereste spre folosul său. Prin darul
vorbirii oamenii se înteleg si se apropie unii de altii, iar prin darul creării valorilor de artă si
prin celelalte daruri spirituale, omul se ridică deasupra tuturor celorlalte făpturi de pe pământ.
Obârsia sufletului este Dumnezeu, iar locasul lui este omul.

 Măretia, valoarea si nobletea sufletului stau deci în originea sa dumnezeiască.
Pentru mântuirea acestui suflet a trimis Dumnezeu pe Însusi Fiul Său în lume.
Pentru sufletul omului a pătimit Mântuitorul pe Golgota si Si-a vărsat scump Sângele Său pe
cruce.
Pentru el a întemeiat Domnul Biserica Sa pe pământ.
Pentru el au fost făcute toate frumusetile lumii acesteia.
Pentru el există Împărătia Cerurilor si toate bunătătile vietii vesnice, pe care ochiul nu le-a
văzut, urechea nu le-a auzit ”si la inima omului nu s-au suit” (I Corinteni 2, 9).

Nu există deci pe pământ vreun lucru mai valoros decât sufletul. Dacă am pune într-o balantă,
de o parte, lumea întreagă cu toate bogătiile, frumusetile si plăcerile ei, iar de cealaltă parte un
singur suflet omenesc, balanta va înclina spre partea acestuia din urmă. Mântuitorul Însusi ne
spune foarte clar: ”Ce-i foloseste omului să câstige lumea întreagă, dacă-si pierde sufletul?”

Putem agonisi toate bogătiile pământului, putem dobândi toată slava si admiratia lumii întregi,
putem să ne însusim întelepciunea si stiinta tuturor neamurilor si a tuturor înteleptilor, dar
dacă ne-am vândut sufletul diavolului sau l-am lăsat să se pângărească prin păcat si să meargă
în iad, am pierdut totul. Căci toate celelalte nu au nici o valoare înaintea lui Dumnezeu, dacă
nu dobândim mântuirea.

Sau altfel spus, putem pierde orice, afară de suflet, căci dacă ne rămâne acesta încă n-am
pierdut nimic. Toate se pot reface, se pot dobândi la loc, afară de suflet.

Dar cum putem pierde sufletul? Piere el, oare, prin moarte?

Nu, pentru că sufletul este nemuritor si trăieste vesnic chiar după moartea trupească.
 Ceea ce omoară sufletul este păcatul, iar primejdia care-l amenintă pe lumea cealaltă este iadul.

Pr Sofian Boghiu-Smerenia si dragostea insusirile trairii ortodoxe

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments