Sfântul Antonie cel Mare (251-356)3 min read

Sfântul Antonie cel Mare (251-356), pomenit, atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de Biserica Romano-Catolică, la data de 17 ianuarie, s-a născut în anul 251 în Egipt, în satul Koma sau Koméa, actualmente Quem el Arus.

La vârsta de 20 de ani, fiind în biserică, aude cuvintele Evangheliei pe care Mântuitorul Iisus Hristos i le adresează tânărului bogat: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). Luând seama la aceste cuvinte, Antonie vinde averile sale şi împarte banii săracilor, dar păstrează o mică parte din bani pentru a-i putea purta de grijă surorii lui. S-a retras la marginea satului, începând o viaţă de asceză sau nevoinţe duhovniceşti, sub povăţuirea duhovnicească a unui anahoret care vieţuia în apropiere. Antonie participă în continuare la slujbele bisericii „şi este atât de preocupat de ascultarea pericopelor biblice, încât propria sa memorie îi va ţine loc de cărţi”. Într-una din aceste zile în care era în biserică, aude îndemnul Domnului: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine” (Matei 6, 34). Urmare acestor cuvinte, a dăruit ce mai avea săracilor, pe sora lui a încredinţat-o unei comunităţi de fecioare, iar el s-a adăpostit într-un mormânt (cavou). Aici practică o asceză aspră vreme de 13 ani, post, rugăciune şi luptă cu gândurile rele şi cu ispitele venite de la demoni, după care Sfântul Antonie trece Nilul şi se mută în locul numit Pispir, la marginea deşertului, unde va rămâne în izolare 20 ani, într-o cetăţuie părăsită. După aceşti 20 de ani petrecuţi în singurătate, Sfântul Antonie îi primeşte pe cei care-l căutau, astfel adunându-se în jurul său mulţime de ucenici.

În timpul persecuţiilor lui Maximin Daia, în anul 311, Sfântul Antonie merge la Alexandria pentru a lua apărarea celor persecutaţi şi judecaţi pentru credinţa creştină.

După încetarea persecuţiilor, ca urmare a Edictului de la Milan din anul 313 al Sfântului Constantin cel Mare, se retrage din nou în pustie, stabilindu-se la poalele muntelui Qolzum. Aici va lua naştere a doua comunitate anahoretică în jurul Sfântului Antonie, după cea de la Pispir. La Qolzum a trăit până la sfârşitul vieţii sale.

Sfântul Antonie cel Mare a trecut la Domnul în ziua de 17 ianuarie, anul 356[3], la vârsta de 105 ani, după cum aflăm din Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie, scrisă de Sfântul Atanasie cel Mare (298-373), Arhiepiscopul Alexandriei: „Ducându-se (Sfântul Antonie) după obicei să cerceteze pe monahii din muntele de afară şi aflând de la Pronie despre sfârşitul lui, le grăi fraţilor, zicând: «Vă fac această vizită din urmă şi m-aş mira să ne mai vedem vreodată unii pe alţii în viaţa aceasta. Căci mi-a venit şi mie timpul să plec. Fiindcă sunt aproape de o sută cinci ani»”.

La moartea Sfântului Antonie cel Mare, în comunitatea monahală anahoretică de la Pispir se nevoiau 10 000 de monahi, iar în cea de la Qolzum 5 000[5]. Astfel, Sfântul Antonie este considerat părintele monahismului creştin nu pentru că a fost primul între monahi, ci pentru că a adunat în jurul său cei mai mulţi călugări şi pentru că a confirmat prin viaţa sa biruinţa duhului asupra gândirii trupeşti.
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments