Citind vieţile sfintilor vedem cum erau omorâţi de rudeniile lor, pârâţi că sunt creştini, au fost împăraţi care şi-au omorât copiii lor buni pentru această dreaptă credinţă, vedem cum au fost omorâte soţiile de către soţii lor pentru că sunt creştine, surori de către fraţii lor, rudenii de către rudeniile lor, pentru că sunt creştini adevăraţi. Dar toţi aceştia au biruit fiind înarmaţi cu armele duhovniceşti pe care ni le recomandă nouă Sfântul Pavel în Apostolul care s-a citit astăzi, unde ne spune să fim pildă pentru toţi credincioşii, în vorbire, în putere, în dragoste şi credinţă, în curăţie şi răbdare.
Să ne îndemnăm unii pe alţii în citirea sfintelor cărţi de unde se poate lua învăţătură pentru mântuirea noastră şi prin care, dacă citim cu înţelegere, ne suim cu mintea sus deasupra lumii, de unde vom putea vedea mai bine ca Zaheu din dud, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Să citim mai ales vieţile sfinţilor; acolo vedem luptele lor, răbdarea lor, suferinţele lor de tot felul, încercările şi focul ispitelor prin care s-au mântuit fiecare. Este cu neputinţă ca un creştin să nu-şi găsească leacul trebuitor pentru suflet în aceste vieţi de sfinţi.
Să nu credem şi noi ca unii oameni că e de ajuns să te duci la biserică din când în când şi să aprinzi o lumânare sau să plăteşti o slujbă şi astfel Dumnezeu îţi va da orice-I vei cere. Lui Dumnezeu nu-i trebuie lumânarea şi banii noştri sau darurile noastre, că ale Lui sunt pământul şi cerul, dedesubtul şi toate El le-a făcut; El ne vrea pe noi, sufletul nostru care e scump, e de valoare mare, căci El a trebuit să sufere; El a trebuit să-şi verse sângele ca să-l răscumpere.
Oricât de mare ar fi lumânarea şi darul omului, dacă nu se leapădă de păcate, tot la iad se duce. Trebuie mai întâi să scoatem gunoiul păcatelor din viaţa şi sufletele noastre, căci s-a împuţit pământul şi văzduhul de tot felul de păcate şi nu ne mai poate suferi Dumnezeu mult.
E gata judecata, să fim gata şi noi.
Sunt unii cărora nu li se îndeplinesc rugăciunile, pentru că nu ascultă sfaturile bune pe care le dăm şi cad
într-o mare necredinţă, căci ajung de nu le mai trebuie nici biserică, nici preot, nici sfinţenie; se leapădă de toate, zicând că dacă ar fi Dumnezeu le-ar ajuta şi lor. Şi pentru că le caută tocmai pe acestea pământeşti şi nu mântuirea sufletului, de aceea se îndepărtează Dumnezeu de ei.
Le spui să se spovedească, să se lase de păcatul desfrânării, să se întoarcă la Dumnezeu, să ia calea dreptăţii; îţi promit, dar nu se ţin de cuvânt. Se întâlnesc pe stradă cu o babă care le spune să se ducă la 9 biserici să plătească. Sfatul cel bun nu-l primesc, să facă ce spunem, se iau după babă şi se duc la 9 biserici şi atunci cum să asculte Dumnezeu rugăciunea acestor creştini, cu păcate mari nespovedite? De aceştia se depărtează Dumnezeu şi nu le aude rugăciunea.
Unii au suferinţe de tot felul şi totuşi vin la biserică, fac fapte bune, nu s-au întors de la Dumnezeu, şi totuşi au parte de multe dureri şi necazuri, rămânând nedumeriţi. Se pune întrebarea: pentru ce sunt pedepsiţi unii, dacă ei urmează calea cea dreaptă? Aceştia să nu uite că primii creştini şi toţi sfinţii care aveau darul facerii de minuni, vindecând bolile şi prin rugăciunile lor făceau minuni mari, înviind chiar morţii, aşa încât erau atât de drepţi şi sfinţi că se numeau prietenii lui Dumnezeu şi cu toate acestea Dumnezeu i-a lăsat şi nu i-a scăpat de vrăjmaşii care căutau să-i omoare şi-i chinuiau cu fel de fel de munci grele.
Aceasta deoarece, aşa cum aţi auzit mai sus, aici este lupta tuturor celor ce vor să se mântuiască pe pământ e câmpul de luptă al creştinilor. Pe front nimeni nu se duce să-şi îndeplinească plăcerile lui personale; acolo e luptă, e moarte întotdeauna în faţa ochilor. Aşa şi noi aici pe pământ, să vedem moartea în faţă în fiecare clipă, ca să nu greşim lui Dumnezeu, să nu facem păcate şi să nu ne lipim inima de pământul acesta care s-a spurcat şi care va fi ars cu foc.
Ierodiacon Visarion
