Auzit-am că, pe vremuri,
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle, printr-un înger,
Dacă omu-i fericit!
Merse îngerul pe cale
Lumea-ntreaga colindînd,
Când la deal şi când la vale,
Pe creştini tot întrebînd
Unul zise
– Cum pot oare Fericit să mă numesc?
Să îmi fie cu iertare,
Nu vezi cât de mult trudesc?!
Altul zise cu durere:
– Eu aş fi, dar ce să fac,
Fiindcă banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sărac!
Unul spuse cu mândrie :
– Eu am bani, ce pot să zic?
Am destulă avuţie,
Nu duc lipsă de nimic!
Însă fericit aş spune
Că nu pot să mă numesc,
Fiindcă n-am copii pe lume
Şi încep să-mbătrânesc.
Altul strigă cu ocară:
– O, ce fericit aş fi,
Dacă n-aş avea povară
O mulţime de copii!
Nu am ce le da la masă,
Tare mult mă chinuesc,
Cum pot oare cu-aşa casă
Fericit să mă numesc!
Când pe altul îl întreabă:
– Tu eşti fericit, ori ba?
Dând din cap, el spune-n grabă
– Hm! nu prea mult, măria-ta!
– Dar de ce? Ce îţi lipseşte?
Zise îngerul suav, Aş trăi împărăteşte,
Dar sunt trist, că sunt bolnav!
Am umblat prin lumea-ntreagă
Pe la doctori, dar n-am leac
Sunt slăbit şi fără vlagă
Şi nu ştiu ce să mai fac!
Şi cuprins de întristare,
Îngerul plecă mâhnit,
Că în lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!
Tot aşa cârteau creştinii,
Orşiunde întreba,
Apăsând mai tare spinii
Domnului pe fruntea Sa.
Şi cu fiece răspuns
, Pas cu pas Îl aduceau,
Spre Golgota, în ascuns
Şi pe Cruce-L răstigneau!
Merse îngerul ce merse
Până când a întîlnit
Un om ce sudoarea-şi şterse
De pe chipul său trudit
– Omule, te văd muncind
Şi esti mult prea obosit,
Ziua toată robotind, Spune-mi: tu eşti fericit?
Omul se-ndreptă de spate
Şi, privindu-l pe străin
Îi spuse cu bunătate:
Fericit sunt pe deplin!
Îngerul sări deodată
Iscodindu-l înadins:
Casa ta-i dărăpănată,
Focu-n vatră ţi s-a stins.
Ai copii prea mulţi, se pare
Şi cu greu îi creşti pe toţi,
Nu ai bani pentru mâncare,
Şi eşti fericit, socoţi?
Eu nu te cunosc, străine!
Şi nu ştiu de unde vii
Dar, de vrei rămâi la mine
Până mîine-n zori de zi.
Iat-acum se face seară,
Nu-i bine să mergi pe drum,
Că sunt oameni răi pe-afară
Şi flămând vei fi oricum.
Nu am bani, nu am avere,Nu am casa un palat,
Am în schimb, o mângâiere,
Că am sufletul curat.
Casa mea dărăpănată,
Cu căldură te-o primi,
Chiar de focu-i stins în vatră,
Om mânca ce s-o găsi.
Şi cu toţii stînd la masă
Domnului I-am mulţumi,
Că spre noi mereu revarsă
Un noian de bucurii.
Să fii fericit în lume
Dacă vrei, nu e prea greu,
Că averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu.
El îmi dă mereu putere,
El mă iartă când greşesc,
El mi-alină orice durere,
El m-ajută să trăiesc.
Cine are-aşa avere
Are tot ce şi-a dorit,
Are-n suflet mângîiere
Şi e-n viaţă fericit!
Am copii pe lîngă casă,
Am pământ să-l pot munci,
Am nevastă credincioasă,
Fericit de ce n-aş fi?
Îngerul să-i spună taina
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea că poartă haina
Dăruită de Hristos!
Bucuros, el se întoarse
.jpg)
Şi zbură spre cer grăbit, Fiindcă, în sfârşit aflase,
Un om care-i fericit.
Auzind Domnul îndată
Le dădu creştinilor
Pedeapsa meritată
Pentru necredinţa lor.
Numai cel ce nu cârtise
Fericit în veci va fi,
Că, din toţi, doar el primise
Darul, de-a se mântui
Cine are-nţelepciune
Să priceapă, n-ar fi greu:
Fericirea nu e-n lume,
Ci e doar în Dumnezeu!!!
Dac-am fi, din întîmplare,
Întrebaţi şi noi cândva,
Conştiinţa noastră oare
Ce-ar răspunde?
NU sau DA?!
autor necunoscut
CategoriiFără categorie
