Interzis minorilor…8 min read

„«Cum e afară? Afară e frumos, e soare, lumină, aer… Afară sunt mângâieri, alintări, cuvinte dulci. Afară e totul. Dar aici? Aici e plictiseală mare. Şi nu mai rezist…Vreau să evadez. Dar cum să evadez? Am bătut toată ziua cu pumnii în pereţii camerei strâmte în care mă aflu, dar degeaba. Mai am de stat vreo trei luni. Adică în jur de nouăzeci de zile… Îmi plănuiesc evadarea de atâta vreme, numai că planurile mele nu sunt bune de nimic…»
Cine oare pune aşa problema? Oare hoţul care a spart Banca Naţională? Oare ministrul prins cu mâna în banii ministerului? Oare profesorul pedofil care a ajuns după gratii? Nu, băieţi. Eu însumi gândeam aşa, când stăteam în pântecele mamei mele. Am o memorie foarte bună, de altfel în şcoala generală le povesteam colegilor la ora de anatomie ce experienţe tari am trăit în burta mamei…”
Dacă vreunul dintre noi ar auzi o astfel de relatare, l-ar considera pe vorbitor – pe bună dreptate – mincinos şi stupid; nimeni nu poate avea amintiri atât de „bătrâne”. Şi, la limită, chiar dacă am putea să ne amintim cum a fost în burta mamei, oare ce amintiri ar fi acelea?
De unde să ştie bebeluşul cum e afară? Şi ce motive ar avea să creadă că e mai bine pentru el acolo? Şi dacă ar veni pe lume la patru luni, nu i-ar fi deloc mai bine.
Da, afară e şi soare, şi aer, şi se găsesc şi cuvinte dulci, numai că organismul lui nu e pregătit pentru o astfel de aventură. Aşa că, bebe, mai stai acolo că stai bine. O să vină şi vremea ta…
Mulţi copii şi tineri sunt fascinaţi de universul oamenilor mari. Când un puşti se apucă de fumat, i se pare că este mai interesant decât prietenii săi şi că este mai băgat în seamă de fete. Nu contează că fumatul îi distruge organismul, nu contează că poate peste ani de zile va regreta amarnic faptul că s-

a apucat de fumat, ci contează doar că el este mai „tare”.

Cu trecerea timpului, îşi va da seama că eroismul său a fost gratuit. Fetele care s-au lăsat impresionate de vitejia lui au fost cele mai ieftine prietene. Aşa că s-a zbătut degeaba. Numai că timpul nu se întoarce înapoi…
În ziua de astăzi există atâtea filme şi reviste nerecomandate minorilor. Şi totuşi aceştia le caută, iar dacă le prind, le devorează ca nişte canibali. De ce? Pentru că sunt dornici de experienţe cât mai tari…
Am trăit eu însumi fascinaţia aceasta. Când eram elev de liceu, am fost prieten cu o fată cu câţiva ani mai mare decât mine. Şi eram pur şi simplu fermecat de universul ei. Timpul petrecut în garsoniera ei era pentru mine un prilej de a mă simţi mai tare decât colegii mei care se plimbau prin parcuri cu prietenele lor.
Cum văd lucrurile acum? Ca şi cum mi s-ar fi furat o parte din copilărie. Dacă aş putea, aş lua un burete să şterg acea aventură din viaţa mea. Şi nu e singurul capitol pe care aş vrea să îl şterg…
„Ei bine, moşule, după ce ai călcat în străchini, e uşor să fii moralist. Ia lasă-ne să ne bucurăm de vârsta noastră…”
Vă las, băieţi. Numai că, vrem sau nu, în viaţa noastră avem de parcurs anumite etape. Şi, dacă vreţi să cunoaşteţi prea devreme lumea adulţilor, veţi intra în ea ca nişte spioni. Asta pentru că nu aveţi interfaţa care să vă ajute să o înţelegeţi.
„Dar de ce spui că nu înţelegem lumea adulţilor? Noi am fumat – şi poate că nu numai tutun, ne-am îmbătat, am făcut dragoste şi sex, oare ce ne-a scăpat?”
Nimic, aparent nimic, s-ar putea răspunde. Dacă lumea adulţilor ar fi o lume ale cărei valori ar fi doar plăcerile trupeşti, atunci într-adevăr ar merita să te lupţi să le cunoşti cât mai repede. Dacă singurul sens al vieţii este să te bucuri de trup, atunci fă-o fără să eziţi.
Numai că oamenii nu sunt animale… Viaţa ne-a fost dată de Dumnezeu într-un scop mai înalt, ca să cunoaştem bucuria şi împlinirea veşnică.
Aşa că… alegeţi în cunoştinţă de cauză: ori vă străduiţi să depăşiţi cât mai degrabă barierele vârstei voastre, şi atunci veţi cunoaşte lumea adulţilor în toată stricăciunea, mizeria şi banalitatea ei, ori încercaţi să faceţi cele potrivite vârstei voastre.
Sunteţi curioşi, e adevărat. Asta pentru că adulţii lasă impresia că lumea păcatului e o lume de preţ, pe care vă simţiţi ispitiţi să o cunoaşteţi. Numai că nu puteţi să o cunoaşteţi fără ca ea să îşi pună amprenta pe sufletele voastre. Nu poţi să spui: „intru în ea zece minute şi apoi plec”. Nu, pentru că fascinaţia ei este mare şi, după ce intri în ea, te leagă imediat cu lanţuri. Că de fapt lanţurile sunt ale diavolului, nu pare să îşi dea seama nimeni.
În acest caz, morala este totuşi simplă. Hristos a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor (Matei 19, 4). Aşa că, până una alta, cei câştigaţi sunt cei care îşi păstrează sufletele de copii. Şi cunosc o iubire mai valabilă decât cea pe care o cunosc colegii lor, ale căror trupuri au fost întinate prin perversiunile cu care se desfată unii adulţi.
Există şi adulţi creştini. Însă nici în lumea lor nu se poate intra cu brutalitate. Pur şi simplu pentru că, deocamdată, sufletul nu este pregătit. Toate la vremea lor…
Dacă tinerii şi-ar da seama că şi Dumnezeu poate să le ofere mai multă împlinire decât le oferă diavolul prin droguri, sex şi alte metode, atunci s-ar feri de ofertele ucigătoare de suflet, oricât de puternică ar fi ispita.
Oricum, nici eu nu sunt de acord cu modul în care sunt împărţite filmele – după categorii de vârstă (nu ştiu care ar fi împărţirea ideală, dar mi se pare că cea care se foloseşte acum nu îşi atinge scopul; pe de altă parte, e la fel de anormal ca tinerii sub 12 ani, care sunt feriţi de filme obscene, să fie bombardaţi cu ştiri şi mai incitante, pe care însă nu le categoriseşte nimeni ca „nerecomandate”).
 E ca şi cum vi s-ar spune că după 18 ani tinerii se pot uita la toate filmele, oricât ar fi de porcoase. Poate că filmele ar trebui împărţite după alte categorii. Dar cele porcoase nu ar trebui recomandate nici măcar porcilor… Câtă vreme însă filmele pentru adulţi sunt cele de groază sau sexy sau pornografice, nu e de mirare că tinerii se simt atraşi de ele. Dar dacă filmele de groază şi cele pornografice ar avea în loc de „Interzis minorilor” un banner pe care să scrie: „Recomandat doar persoanelor cu probleme psihice sau cu obsesii erotice”, situaţia ar fi alta.
De fapt, cei care pierd nu sunt cei care nu văd astfel de capodopere, ci tocmai cei care le văd. Un tânăr care vrea să aibă parte de o viaţă împlinită, de o viaţă acoperită de binecuvântarea lui Dumnezeu nu are de ce să se uite la ele.
Oare de ce pe ambalajele sticlelor cu substanţe chimice toxice nu scrie „Interzis minorilor”? Adulţii ştiu că tinerii nu se pricep să le folosească. Dar mai ştiu şi că dacă ar scrie pe ele că sunt interzise minorilor, unii dintre aceştia le-ar cumpăra numai din teribilism. Şi ar fi mai mulţi pacienţi la Spitalul de Urgenţă…
„Poate că pe hainele virtuţilor ar trebui să scrie «Interzis adulţilor»?… Poate că atunci adulţii necredincioşi vor fi incitaţi să îşi dea seama că, stând departe de virtuţi, stau departe şi de adevăratele bucurii; şi poate că şi-ar schimba vieţile… Iar tinerii s-ar simţi ispitiţi să îi urmeze…”
Nu, virtuţile nu trebuie interzise nimănui. Ar fi bine însă ca tinerii să înţeleagă că lucrurile de care Dumnezeu vrea să îi îndepărteze nu sunt nici mai bune, nici mai frumoase decât cele pe care le-a pregătit pentru ei. Să înţeleagă că Dumnezeu ştie să ne facă daruri…
Mai e ceva. Un minor care vrea să fie adult va fi adult pe jumătate, îl va maimuţări pe acesta şi „va arde etapele”, va îmbătrâni pentru că va adopta un model de comportament specific unei alte vârste. Nu-şi va trăi cu adevărat vârsta. De ce crezi că adolescentele de azi arată la 18 ani ca şi cum ar avea mai mult de 25?
Danion Vasile   
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments