C

Când are diavolul dreptate?

Oameni buni! Se întâmplă ceva ciudat în ultima vreme. Din ce în ce mai mulți oameni se plâng că realizează lucruri împotriva voinței lor. Gânduri ciudate. Fapte pe care apoi le regretă. Vorbe ce dor și lasă răni adânci în suflet. La toate acestea ei găsesc un numitor comun: necuratul.

”Diavolul este atât de prost, încât numai omul îl bagă în seamă”. Pr. Ilie Cleopa

Vorbele părintelui pot provoca râsul și, în prima fază, unii se pot simți jigniți. Dacă reacționăm la al doilea impuls vom observa că are foarte mare dreptate. Vă veți întreba în ce constă prostia diavolului?! Hm?! În faptul că el are obiceiul de a refuza darul adevărului. El doar promite. Onoarea cuvântului dat este o noțiune ce lipsește cu desăvârșire din vocabularul și mentalitatea lui. De aceea, sfinții părinți îl numesc pe diavol ”tatăl minciunii”.
Pentru scaraoschi ”a se da mare” este o stare de fapt. Să analizăm un pic cele mai mărețe realizări ale lui:
– a promis omului că moartea va fi pentru el o necunoscută dacă va mânca din pomul vieții( mărul din Rai). Rezultatul: omul a gustat moartea.
– îi crează omului impresia că el, diavolul, există doar în imaginația unora. Rezultatul: anarhia la toate nivelurile.
– împarte în dreapta și în stânga promisiuni fără limită, ce pornesc de la principiile: ”vom face că nu ne doare gura”; ”vă dau”(nu spune când și ce); ”de ce altul are și tu nu?”; etc. Consecința: dezamăgire, depresie, ură, egoism, etc.


Cu toate acestea de ce, totuși, diavolul are atât de mare succes, fără să creeze nimic??!!

 Pentru că:
– omul are nevoie de a da vina pe cineva. Diavolul este persoana perfectă pentru fuga de responsabilitate.
– slăbiciunile omului sunt dulci și creează dependență.
– omului îi place să viseze cu ochii deschiși și asta îl costă. Devine delăsător.
– răbdarea este o virtute pe care puțini o stăpânesc.

”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește- mă pe mine păcătosul(a)!” (Rugăciunea inimii)

Să vedem cum se poate trece peste toate acestea:
– Rugându- ne zilnic cu Rugăciunea inimii.
– Să facem totul astăzi, fără a lăsa pe mâine un rest.
– Să gândim pozitiv în toate.
– Să citim zilnic un psalm și un capitol din Sfânta Scriptură.
– Să fim conștienți că viața noastră aici pe pământ este ”în chirie”.

După toate acestea mai poate avea diavolul dreptate?!

Sebastian Cătălin Hogea, pr. păcătos 

CategoriiDiavol Rugaciuni
0 Shares