Cine sunt eu cu adevărat?2 min read

Ştiu cum mă numesc, îmi cunosc vârsta, ştiu ce greutate am, ştiu care este culoarea părului meu, dar, pe mine, nu mă cunosc.
Pentru mine, acest lucru rămâne ascuns şi nu-mi este deloc cunoscut.
Tu, însă, Hristoase ale meu, tu, care ,,cercetezi inimile şi rărunchii”, tu mă cunoşti!
Tu cunoşti pe fiecare om care vine în lume, ,,din pântecele maicii lui”.
Tu ţii în mâinile tale, cu care m-ai creat, imaginea chipului meu cel tainic şi ascuns, în cele mai mici detalii.
Ce n-aş da, Doamne, să pot vedea şi eu acest chip!
Să îl am în faţa ochilor.
Şi să văd, în sfârşit, cine sunt eu cu adevărat!
O voce tainică, lăuntrică, îmi spune că nu aş putea să văd imaginea aceasta a mea, aşa cum sunt eu.
Şi chiar dacă aş vedea-o, cum aş putea să mă recunosc pe mine în aceasta?
De aceea, Doamne, sunt bucuros că Tu, plin de dragoste pentru mine, păstrezi pentru tine această ,,fotografie” a mea, a ceea ce sunt eu, cu adevărat.
Fiindcă ştiu că Tu o să lucrezi în mine ca să recreezi chipul meu cel adevărat, chipul meu cel dintâi, şi să-l arăţi ,,fără pată sau întinăciune”, ci ,,sfânt şi fără de prihană”.
Doamne, te las pe Tine să lucrezi înlăuntrul meu şi să mă faci să devin ceea ce

trebuie să fiu…
Sinelui meu…
Caută adânc în sufletul tău, cunoaşte-te pe tine însuţi, analizându-te cu atenţie.
Cercetează care este voia Lui Dumnezeu în viaţa ta.
Fă-te căutător ca să găseşti mărgăritarele şi pulberea de aur în comoara cuvintelor Lui Dumnezeu. (Matei 13, 44-46)
Deschide-ţi inima, goleşte-ţi sufletul de cele nefolositoare ca să faci loc harului Lui Dumnezeu să se sălăşluiască înăuntrul tău.
Pune la baza existenţei tale,,temelia…care este Iisus Hristos”(I Corinteni 3, 10-12).
Dacă vrei să urci,,sus”, smereşte-te, caută…
Scrutează în adâncul sufletului tău.
Deschide, Doamne, în adâncul sufletului meu, izvorul autocunoaşterii şi al smereniei mele.
Pentru ce mă rog?
Desigur, nu ca să-i înşir lui Dumnezeu păcatele mele.
Nu ca să mă mândresc cu faptele mele bune.
Nu ca să-mi împac conştiinţa că nu am neglijat ,,datoria” rugăciunii.
Nu ca să arăt cu degetul pe ceilalţi ,,păcătoşi” care sunt în jurul meu.
Nu ca să încep şi să termin ziua ,,religios”.
Ci ca să cer de la Domnul Preamilostiv să acopere cu mila sa, multele mele greşeli, faptele mele cele bune făcute cu de-a sila, lipsa dragostei şi a înţelegerii faţă de fraţii mei şi multele mele păcate.
Pentru acest lucru mă rog!
Pentru ca să reînnoiesc sentimentul păcătoşeniei mele, dar şi încrederea mea în mila Lui Dumnezeu.
Iar când mă rog, să simt că sunt lângă Dumnezeu cel Sfânt.
Monahul IOSIF GREGORIATUL
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments