C

Constiinta,judecator neobosit


Din Predica Sfântului Ioan Gura de Aur

Dumnezeu a pus in sufletul nostru un judecator neobosit si un paznic necontenit: constiinta.
Intr-adevar printre oameni nu este nici un judecator care sa fie asa treaz, precum constiinta noastra.
Dintre judecatorii omenesti, unii se mituiesc, altii se câstiga prin maguliri, altii se intimideaza prin
amenintari si inca multe altele ii impiedica de la judecata cea dreapta.

Constiinta insa, nu se biruieste prin toate acestea; ci poti sa magulesti, sa dai daruri, sa ameninti sau sa
faci orice, acest judecator va rosti pururea hotarârea cea dreapta, chiar si asupra gândurilor noastre
cele mai pacatoase.

De ar fi trecut oricât de mult timp, constiinta niciodata nu uita cele petrecute; atât in timpul când
se savarseste pacatul, cat si inainte si dupa savârsirea lui, ea se ridica impotriva noastra ca un martor acuzator.
In timpul savârsirii pacatului suntem beti si nu bagam in seama constiinta, dar dupa ce am savârsit pacatul,
atunci vine spinul cel amarnic al caintei.

De aceea va indemn, paziti-va chiar de la inceput, sa nu zamisliti in voi o pofta rea; iar daca am zamislit-o,
atunci sa inabusim in noi samânta cea rea. Daca insa si la aceasta am fost lenesi, atunci, indata ce pacatul s-a
aratat prin fapta, sa-l omorâm prin marturisire, prin cainta si prin paza asupra noastra insine.
De aceea zic: osândeste pacatul tau, si te vei libera de o grea povara!

Socoteste acum intelepciunea lui Dumnezeu! Constiinta nu are trebuinta sa ne pârasca necontenit, ca noi nu am
putea purta o povara asa grea, daca ea ar vorbi impotriva noastra neincetat.
Dumnezeu a rânduit astfel ca sa ne mustre constiinta de multe ori si cu sârguinta, dar nu neincetat; de multe ori,
ca sa nu cadem in delasare, ci sa ramânem treji pana la moarte; nu neincetat si fara ragaz, ca sa nu ne
descurajam, ci cateodata sa ne linistim, sa ne mangaiem si sa putem iarasi rasufla.

Mustrarea constiintei, iubitilor, este o ancora sfânta a sufletului, care nu ne lasa sa ne cufundam cu totul
in cursa pacatului. Ca nu numai cand savârsim pacatul, ci adeseori multi ani dupa aceea, constiinta iarasi
ne aminteste nelegiuirile noastre cele vechi.

Sa ne gandim acum la acest adevar: o constiinta curata este cea mai mare mângaiere in nenorocire. Pentru ce ne temem
noi de moarte? Pentru ca nu avem o constiinta curata. Daca noi am avea aceasta, nu ne-ar inspaimanta nici moartea,
nici foametea, nici pierderea averii, nici orice altceva.
Ca pe cel bun nu-l pot vatama toate acestea. Sa zicem ca i se rapeste averea; dar el are o comoara in cer!
Cineva il izgoneste din tara sa; dar el are tara sa in cer! Poate ca cineva il fereca in lanturi; dar constiinta
lui il face pe el un om liber, si nu baga in seama inchisoarea cea din afara! Totusi, poate ca cineva ucide trupul
lui; totusi el va invia!

In sfârsit, sa ne gândim ce dragoste mare ne-a aratat Dumnezeu, prin aceea ca ne-a dat constiinta!

Fiindca El cândva are sa ne traga la raspundere pentru pacatele noastre, de aceea a pus in inima noastra
pe acest judecator nemituit, pentru ca el chiar aici pe pamant, sa ne judece pentru pacatele noastre,
sa ne faca mai intelepti si sa ne mântuiasca de infricosata judecata viitoare; pentru ca noi inca de
aici sa lepadam pacatele noastre, si sa ne putem duce in acea lume cu vesela siguranta, prin harul
si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh,
se cuvine cinstea in vecii vecilor!
 Amin.

CategoriiFără categorie
0 Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.