Evanghelia si Apostolul zilei3 min de citit

Ap. Romani 1, 1-7; 13-17 Pavel, rob al lui Iisus Hristos, chemat de El apostol, rânduit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu, pe care a făgăduit-o mai înainte, prin proorocii Săi, în Sfintele Scripturi, despre Fiul Său, Cel născut din sămânţa lui David, după trup, Care a fost rânduit Fiu al lui Dumnezeu întru putere, după Duhul sfinţeniei, prin învierea Lui din morţi, Iisus Hristos, Domnul nostru, prin Care am primit har şi apostolie, ca să aduc, în numele Său, la ascultarea credinţei, toate neamurile, între care sunteţi şi voi chemaţi ai lui Iisus Hristos: Tuturor celor ce sunteţi în Roma, iubiţi de Dumnezeu, chemaţi şi sfinţi: har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos! Fraţilor, nu vreau ca voi să nu ştiţi că, de multe ori, mi-am pus în gând să vin la voi, dar am fost până acum împiedicat, ca să am şi între voi vreo roadă, ca şi la celelalte neamuri. Dator sunt şi elinilor şi barbarilor şi învăţaţilor şi neînvăţaţilor; astfel, cât despre mine, sunt bucuros să vă vestesc Evanghelia şi vouă, celor din Roma. Căci nu mă ruşinez de Evanghelia lui Hristos, pentru că este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede, iudeului întâi, şi elinului. Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă spre credinţă, precum este scris: «Iar dreptul din credinţă va fi viu».

Ev. Matei 4, 25; 5, 1-13 În vremea aceea au mers după Iisus mulţimi nenumărate din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Iisus, văzând mulţimile, s-a suit pe munte şi şezând jos, ucenicii Lui s-au apropiat de Dânsul; iar El, deschizându-şi gura Sa, îi învăţa, zicând: fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, căci aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, căci aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, căci aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, căci aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi când, din pricina Mea, vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri; că tot aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. Voi sunteţi sarea pământului; dar dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra? La nimic nu mai este bună, decât numai de aruncat afară, ca să fie călcată de oameni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments