C

Cand se aprinde candela

Cand se aprinde candela, în faţa icoanelor, îngerul candelei, înger pazitor care stă mereu în casă cît arde candela, stă aici în casa ta materială.
Stă deci cîteva zile cîte ai ars candela în casa ta, pe care o păzeşte şi o ocroteşte de orice rău, iar cînd sufletul tău va pleca dincolo, tot atîtea zile te vei plimba prin Rai şi te vei îndulci de acele bunătăţi, chiar dacă tu nu ai reuşit să te mîntuieşti cît ai trăit pe pămînt.
Numai după ce sau scurs zilele în care tu ai ţinut candela aprinsă la icoanele din casa ta pe pămînt, numai atunci te vei duce la locul rînduit de Dumnezeu, după faptele tale din viaţă.
De fiecare dată cînd aprinzi şi arzi candela la icoane, 24 de ore în şir, Îngerul Candelei îţi duce şi sădeşte în grădina ta – pe care o face în Rai ca rasplata pentru mica ta jertfă pe care ai făcut-o cu atenţie şi cu credinţă – o floare din care sa făcut uleiul sau un pom (dacă era ulei de măsline) şi astfel îţi pregăteşti grădina ta în ceruri, încă din timpul vieţii lumeşti.
Dacă aprinzi candela şi pleci de acasa şi candela se stinge în acest timp, îngerul care stă şi veghează ca să nu ţi se întîmple nimic rău în casă nu pleacă ci rămîne în continuare pînă soseşti tu. Dacă văzînd candela stinsă, primul lucru pe care îl faci (spălîndu-te mai întîi pe mîini) este s-o aprinzi, îngerul nu mai pleacă.
Dacă neglijezi aprinderea candelei, îngerul pleacă mîhnit şi revine numai după ce tu ai aprins-o din nou.
Dacă atunci cînd pleci de acasă laşi candela aprinsă şi prin voia lui Dumnezeu se întîmplă să mori pe drum sau în altă parte decît în casa ta şi nu are cine să-ţi aprindă o lumînare, lumina candelei cu îngerul ei te însoţeşte pe drumul de dincolo.
Se socoteşte deci că ai lumină, că nu mori în întuneric.
Cînd aprinzi candela sau schimbi uleiul care observi că a scăzut trebuie să îţi pui o dorinţă , să te rogi şi să faci trei metanii.
Şi să ştii că întotdeauna se împlineşte.

CategoriiFără categorie
0 Shares